Când poți vedea în cinematografe filmele premiate la Cannes 2017

Sînt atât de bune filmele premiate anul ăsta la Festivalul de la Cannes, cele din palmaresul mare , încât e musai să mergeți să le vedeți la cinema.

Cred mult în a ne face un program din a experimenta lucruri culturale, cu atât mai important în perioade de zbucium social. Numai așa o să acumulăm gânduri, idei și experiențe care să ne transforme comportamentul, pe termen lung.

Faptul că Pedro Almodovar a prezidat juriul de la Cannes are-o contribuție serioasă, anul trecut toți criticii din presa internațională au fost revoltați de majoritatea alegerilor juriului și s-a lăsat c-un scandal la vedere în presa internațională.

Deși încă nu s-a încheiat Les Films de Cannes a Bucarest 2017, am reușit să văd în prima săptămână aproape toate filmele premiate, unele după altele. Și-au fost cinci zile care mi-au redat, cum zice expresia din engleză, încrederea în umanitate.

Pentru că nu mai sînt bilete pentru ele la Les Films de Cannes a Bucarest, m-am gândit să vă spun ce și când puteți vedea în cinema dacă nu le-ați prins așa.

Aproape toate filmele din palmares sînt o oglindă. O oglindă imensă pentru ce ne doare acum mai mult în societate. Efectiv: punct lovit, punct ochit. Sau nod în gât după nod în gât, deși filmele au sclipitor, spectacol, umor și denistate vizuală, așa că nu vă-ngrijorați, n-o să ieșiți cu batista chiar plină din sală.

1. E genialul și pișcătorul The Square (Palme d’Or), o poveste în care sînt puse împreună arta contemporană și snobismul ei, perfidia rupturii dintre clasele sociale, toată deșertăciunea – un personaj strigă pe stradă “Vrei să salvezi viața unui om?”, și trecătorii merg grăbit dintr-o parte în alta “Nu”, “Scuze, nu acum” și tot așa -, lipsa de încredere în relații, demența marketingului, de-un umor nebun și c-o scenă demnă de Fellini, care dă măsura geniului regizorului și strigă: Viața e o junglă.

* The Square intră în cinematografele din țară pe 20 octombrie, în două zile.  De pus pe lista voastră neapărat. Și, dincolo de toate, o să și râdeți tare.

2. Loveless (în rusă, mai degrabă Lovelesness, ceea ce e mai potrivit) al lui Andrey Zvyagintsev (Leviathan), premiul juriului, despre lipsa de empatie la care-am ajuns și c-o palmă pe obrazul Rusiei – o să vedeți, foarte în cadru. Zvyagintsev are așa-o iubire pentru vizual, că te inundă cu cadrele lui lungi și slave.

*Loveless intră în cinematografe undeva în martie, deci să fiți pe fază. O să revin cu un update pentru asta și puteți urmări și pagina Independenta film.

3.  The Beguiled, de Sofia Coppola (premiul pentru regie) despre lupta dintre sexe, c-un cadru final de-a dreptul de matriarhat. Genială capacitatea Sofiei Coppola de-a proiecta o poveste atât de actuală pe un film aparent de epocă. E geniu și la capitolul structură și editare, nu-i vreun minut în plus sau în minus în filmul ei. Cum superb zicea un critic internațional, singurătatea și disperarea curgând ca sângele pe sub ușă în filmul ăsta.

*Din păcate, The Beguiled se va lansa la noi doar pe DVD. Deci, fie Amazon, fie prin librării.

4. 120 battements par minute (grand prix) Un film pe care merită să-l vadă toată comunitatea LGBT. Și comunitatea activiștilor, și, într-o lume ideală, și comunitatea politică. La proiecție, regizorul Robin Campillo a povestit despre o fotografie celebră care circula în anii ’90 odată cu epidemia de SIDA. Fotografia înfățișa un cuplu gay, unde unul dintre parteneri avea SIDA și pozele cu chipul lui marcat de boală spre final de viață erau în toate ziarele.

“Multă vreme am crezut c-o să mor, doar pentru că sînt gay. Ne arătau pozele ca să stigmatizeze, nu ca să informeze despre mijloacele de protecție.”

N-o să spun mai multe-aici, fiindcă pregătesc un material mai mare despre 120 battements par minute pentru zilele viitoare.

* 120 battements par minute e luat în distribuție chiar de Voodoo Films a lui Cristian Mungiu și va fi în cinematografele din țară cel mai probabil în februarie. E și propunerea Franței pentru Oscar – film străin.

5. You were never Really Here (premiul pentru cel mai bun actor, premiul pentru cel mai bun scenariu). Asta și dacă voi vreți să-l luați de soț și cu ochii închiși pe Joaquin Phoenix, ca mine. Cu ei deschiși, o să vedeți un rol super fizic și intens de anti-erou până la nebunie pe care-l reușește Phoenix. În plus, pentru că, așa cum zice regizoarea Lynne Ramsay (Let’s Talk about Kevin), azi trăim într-o lume a traumei, mergeți și fiindcă filmul e excelent, c-un gust de Tarantino, un scenariu demențial și-o coloană sonoră semnată de Jonny Greenwood de la Radiohead.

*Tot Voodoo Films a lui Mungiu îl aduce în cinematografe, în martie.

Alegeți un cinematograf cu sunet bun, ca să vă bucurați de tot ce se-ntâmplă pe ecran.

Oricum, tot timpul m-am gândit și cât de mult bine face Cristian Mungiu – mereu discret, dar prezent, să fie totul la cheie în sală la Cinema Pro –  c-aduce filmele de la Cannes în România, de multe ori cu tot cu regizori sau actori, și că e unic că le putem vedea aici, așa.

Un alt text, despre ediția trecută a festivalului de la Cannes, care se numește Cum ne-a unit Mungiu de la Cannes, aici.

 

Comentarii

Ana Maria Onisei: Cu o experiență de peste cinci ani ca jurnalist, îmi folosesc pasiunea și ce-am învățat (documentare, tehnică de interviu, reporting, creative writing, copywriting și redactare) ca să creez conținut relevant în mai multe zone: jurnalism, comunicare și promovare (PR).