Cei mai fericiți din lume [Recomandare de carte]

Vă rog tare, tare să vă opriți din orice aveți în plan ca să citiți un roman tocmai lansat.

***

Da, e vorba de-o recomandare de carte.

M-am gândit zilele astea că-n epoca de consum, și literatura a cam început să devină o consumabilă.  Așa c-am împărțit literatura nouă în literatura perisabilă și neperisabilă. Și-am zis că merită să facem un exercițiu s-o identificăm ca să ne bucurăm și mai mult de ce citim.

Spre deosebire de literatura perisabilă, scrisă de obicei după rețetă și exersată în școlile de creative writing – o bei ca pe-un suc și gata -, literatura neperisabilă e din ce în ce mai rară. E acea sclipeală de geniu pe care nu știi exact de unde s-o apuci, dar cumva simți, știi că e totul. Și oricând te întorci la ea, peste luni și peste ani, regăsești sau descoperi între pagini câte ceva esențial despre viață.

Din categoria asta de literatură neperisabilă face pare și romanul micuț de 158 de pagini pe care mi-aș dori tare, tare să-l citiți.

Se numește Așteptându-l pe Bojangles, e scris de un autodidact, francezul Olivier Bourdeaut, și e publicat în română la Editura Nemira în colecția Babel coordonată de Dana Ionescu, în traducerea criticului de teatru Alice Georgescu.

Imaginați-vă o familie în care animalul de companie este un cocor pe nume Domnișoara Superfluă

Cocor din Africa de Sud

Acum, imaginați-vă o familie în care animal de companie este un cocor pe nume Domnișoara Superfluă, părinții trăiesc într-un dans numai al lor, pe acordurile de jazz ale celebrei Mr. Bojangles a Ninei Simone, iar corespondența care conține facturile este depozitată într-o cameră plină de plicuri până-n tavan. Băiețelul familiei, singurul copil, e educat în acest spirit.

Când a scris Așteptându-l pe Bojangles, Olivier Bourdeaut se afla într-un moment de criză personală. După ani în lucrase până și ca instalator curățând țevile pline de prin spitale, rămas fără loc de muncă și refuzat de edituri cu primele încercări de scris, și-a făcut bagajul și-a plecat de la Paris la părinții lui în Spania.

Scriitorul Olivier Bourdeaut are 37 de ani

După ce-a lucrat ca instalator curățând țevi prin spitale, Olivier Bourdeaut a scris în Spania, în opt sătpămâni, într-un aer blând cu miros de flori de la portocal romanul Așteptându-l pe Bojangles.

O mică editură franceză a ales să parieze pe el. În câteva luni de la lansare, Așteptându-l pe Bojangles se vânduse în 160.000 de exemplare și provocase o furtună comercială în Franța.

Editura a fost aproape salvată de la faliment, iar Olivier Bourdeaut a devenit noua senzație, premiat și tradus în alte 35 de țări.

Fără să aibă vreun exercițiu al scrisului profesionist, însă crescând de mic într-o casă fără televizor și citind enorm, Olivier Bourdeaut face în acest roman o splendidă și atipică pledoarie pentru, să-i spunem simplu: fericire.

Olivier Bourdeaut face în acest roman o splendidă și atipică pledoarie pentru, să-i spunem simplu: fericire.

Flori de portocal

E acolo înăuntrul romanului Așteptându-l pe Bojangles  un paradis al libertății și-al vieții trăite în plin.

Al vieții trăite doar ca să te bucuri de viață.

Ar putea trece drept o formă de escapism, și totuși ce țese Olivier Bourdeaut e o celebrare a acelui joie de vivre pe care riscăm să-l pierdem atât de des azi.

Și e și prăbușire, în oglindă – în maturizare.

Dar e și-o reverență făcută literaturii.

Scrie bine unul dintre critici că acest roman te duce cu gândul la Boris Vian. La țiaprii lui care ies pur și simplu de prin conducte, la nuferi care pot crește în pieptul unei femei, ca în Spuma zilelor.

Așteptându-l pe Bojangles e un roman în care totul devine posibil. Și-n care cuvintele sunt atât de potrivite și de brodate încât îți mângâie pielea.

Te duce cu gândul nu doar la Boris Vian, ci și la Așteptându-l pe Godot.

Reușește un lucru extraordinar: amintește cu fiecare pagină câtă nevoie avem de ficțiune și de imaginație ca să putem trăi.

Ca o plasă de siguranță formată din adevăruri și din minciuni – cum spune un pasaj din roman – care ne primește să ne-arucăm în viață.

 

***

Într-una dintre mărturisirele pe care le face într-un interviu, Olivier Bourdeaut spune că mult din roman e inspirat din tumultul greutății momentului foarte personal de a nu-ți găsi locul în societate la 30 și ceva de ani.

De aici, reîntoarcerea la tandrețe și la fantezie.

Și tot de-aici, această carte suprarealistă care rupe tirajele într-un moment când planeta se hrănește aproape numai cu știri pe speed.

Dacă l-aș fi avut în față pe Olivier Bourdeaut să pot să-i pun o întrebare, una singură, l-aș fi întrebat:

Ce credeți că i-a făcut pe oameni să se-apropie atât de mult de romanul ăsta?

Să vă răspundeți fiecare voi cu voi după ce-l citiți. 🙂

O să vă placă să faceți asta.

Comentarii

Ana Maria Onisei: Cu o experiență de peste cinci ani ca jurnalist, îmi folosesc pasiunea și ce-am învățat (documentare, tehnică de interviu, reporting, creative writing, copywriting și redactare) ca să creez conținut relevant în mai multe zone: jurnalism, comunicare și promovare (PR).