Ce s-a întâmplat la concertul lui Robbie Williams de la București e o dovadă-n plus că nu prea vrem s-avem prin preajmă profesioniști. Știți de ce-s incomozi profesioniștii? Pentru că îți vor spune ferm unde greșești, ce riscuri sunt sau unde trebuie să investești. Sau te vor pune la treabă. Iar asta n-o să-ți placă niciodată când tu încă trăiești în mentalitatea lui “lasă că merge și-asa” sau “ce mai contează, dacă fac bani?”.

Inspirată de postarea lui Alex Negrea – o puteți citi aici, de cea a lui Răzvan Exarhu, aici  și de cea a lui Marius Matache, aici, vă propun să facem un exercițiu. Ce texte de analiză muzicală, pe bune, ați citit, mai ales în presă,  despre concertul lui Robbie Williams de la București? (Dacă mi-au scăpat unele, vă rog să îmi spuneți).

Am fost la concertul Robbie Williams. Dintre cei de la peluză, unde coada la apă și bere era un happening în sine.

N-am făcut caz de asta – am ales s-ascult și să mă gândesc la concert -, dar o zic deschis: am simțit frustrarea și colții setei de vreo câteva ori, ascuțit, așa. Îmi luasem și cartelă de plată, a rămas în geantă. Singura coadă la care-am avut nervi să stau.

Golul e ceva mai mare.

Dac-aș fi fost organizatorul concertului, m-as fi străduit ca accesul presei să fie cât mai bun, în ciuda restricțiilor internaționale. 

Un exemplu sunt interviurile la care a avut acces Andreea Vasile, facilitate de Telekom. O parte din povestea ei despre concert, aici.

Poate că, ironic, problema e tocmai că rămânem la nevoile primare.

Într-o discuție de azi, o prietenă dragă, compozitoarea Sabina Ulubeanu zicea cam așa: Spune-le oamenilor că mâine îi scoți la un suc gratis, și-or să se-adune toți. Dă-le ceva de construit solid, pe termen lung, și n-o să mai ai succes.

Nu-s așa de pesimistă, dar:

Ce mi-ar fi plăcut să citesc/descopăr într-un material despre concertul Robbie Williams de la București?

  • c-a fost, ca-n literatură, un show postmodern; e o tendință și-n muzica de azi, și să asculți Queen de la Robbie Williams nu e doar o chestie de emoție, ci o formă de postmodernism care poate fi analizată mișto, inclusiv prin comparații;
  • că e un tip cu har; nu-s mulți muzicieni-vedetă, chiar și de pe piața internațională care pot să transmită și să umple spațiul imens de la Constituției și să facă să zvâcnească peste 60.000 de oameni fără multe artificii și din voce, chiar;
  • umorul lui britanic, la fel și tipul de glume și stridențe, să le spunem așa; e-o chestie specifică britanicilor;

De ce?

Pentru că se poate.

Zilele trecute, am răsfoit numărul de iulie al revistei BBC music. E, de la cap la coadă, despre un celebru festival de muzică clasică, BBC Proms. Cu texte cool și aprofundate.  Două noțiuni care nu se exclud, neapărat.

bbc music

Dacă alegem (să fim) profesioniști. 

 

 

 

 

Comentarii