Frédéric Beigbeder vine la UNDERCLOUD aniversar. Ca să vă fac poftă să mergeți la teatru, un interviu cu el: „Când scriu, vreau să fiu sexy“

 

Pe 22 august începe ediția 2017 a Festivalului de Teatru Independent de Orice UNDERCLOUD – e o ediție aniversară.

Parte din program sînt două spectacole – unul lectură – după scrierile lui Frédéric Beigbeder.  Vineri, pe 25 august, de la ora 19, este programat spectacolul Dragostea durează trei ani, ajuns la reprezentația cu numărul 700, după romanul scriitorului Frédéric Beigbeder,  în regia lui Chris Simion Mercurian. Iar sâmbătă, 26 august, de la ora 15, este programat spectacolul-lectură Oona&Salinger  – o lectură în premieră, tot în dramatizarea și regia lui Chris Simion.

Iar Frédéric Beigbeder va fi și el în sală.

Mă bucură, cumva, că se-ntâmplă așa: în anul 2011, Frédéric Beigbeder a venit prima dată în România ca să asiste la spectacolul aniversar regizat de Chris Simion, la invitația Editurii Trei și a regizoarei. Atunci, am făcut un interviu.

Azi, peste șase ani, când UNDERCLOUD e și el la o ediție aniversară, Frédéric Beigbeder  va fi, din nou, la București.

Vă recomand să mergeți măcar la unul dintre cele două spectacole – unul este la Sala Coloane, de la ARCUB – Hanul Gabroveni, celălalt la Sala Cafebea. Și să trageți cu ochiul la Beigbeder, ca parte din public. E o experiență să privești autorul cum urmărește un spectacol făcut după ceva scris de el.

Detalii complete despre Dragostea durează trei ani, cu Cristi Iacob în distribuție, și Oona&Saliger, cu Carla Maria Teaha și Șerban Pavlu în distribuție, la UNDERCLOUD, aici și aici.

Detalii despre bilete, dacă vă grăbiți, găsiți la link.

Pe 25 august sînt invitată în campania de takeover pe Instagram la Undercloud, aşa că o să vă povestesc acolo ce se întâmplă la Festival, în timp real.

Mi-au plăcut întotdeauna directețea, histrionismul și tușa exersată în publicitate și marketing – s-o spunem direct – ale lui Frédéric Beigbeder scriitorul.

În deschiderea interviului de mai jos, și o experiență de joacă față în față cu Beigbeder – perfect psihanalizabilă.

Beigbeder: “Hai, tu ești doctorul Freud și eu sunt pacinetul care are o problema cu perna asta”. Lovind cu pumnii în ea: “Nu știu de ce, dar sunt obsedat de perna asta, vreau să scap de ea!”

Am făcut interviul în holul hotelului Radisson. Beigbeder s-a așezat pe-o canapea, într-un tricou alb-negru și niște blugi țigaretă asortați la pantofi de lac, care-l făceau să pară un rock star. A vrut o cafea cu lapte.

Începutul interviului a fost doar o tatonare. El încă se trezea, eu încercam să-l intuiesc.

Când ne mai relaxasem, am întrebat:

În viața personală, cât de des trebuie să te rupi de lucruri ca s-o poți lua de la capăt?

Mai întâi, Beigbeder a zambit:

“Ăsta sunt eu, e adevărat, da. Mă și mut dintr-un apartament în altul, schimb mereu adresele, telefonul pe care îl am azi, mâine nu mai e valabil.”

Deja râzând: “Trebuie că sunt nebun…”

E singura explicație?

“Poate și pentru că parinții mei au divorțat când aveam 3 ani.”

Zicând asta, Beigbeder s-a întins cu totul pe canapea. A luat perna de lângă el în brațe și-a privit în sus, către candelabrul hotelului înalt.

“Hai, tu ești doctorul Freud și eu sunt pacinetul care are o problema cu perna asta.”

Lovind cu pumnii în ea: “Nu știu de ce, dar sunt obsedat de perna asta, vreau să scap de ea!”.

 

Romanul „13,99 lei” te-a făcut celebru. A fost ca şi cum un muzician a lansat hit şi, orice ar mai fi compus, lumea se întoarcea tot la acel cântec. Simţi că unele cărţi au fost lăsate în urmă din cauza acestuia?

Nu ştiu niciun artist care să se plângă de un hit. Sunt mândru că oamenii au citit, că le-a plăcut, că au înţeles ceva dintr-o carte. Nu scriu pentru public, ci pentru că n-am altă şansă: trebuie să scriu. Sunt şi norocos. În Franţa am mai multe hituri. Cel mai recent, „Un roman français”/„Un roman francez” a obţinut Premiul Renaudot.

Lucrezi la un film după romanul „Dragostea durează trei ani”. Cum e să fii regizor, nu scriitor?

Am regizat filmul, am scris scenariul şi am şi jucat puţin. Îmi era atât de teamă încât îmi făcusem un panou special pe care scrisesem toate etapele filmului. Când scrii, eşti singur, când regizezi eşti un vampir care suge sângele talentelor, actorilor din jurul tău.

Spui despre tine că eşti un egoist romantic. Cum e egoistul şi cum e romanticul din personalitatea ta?

Câteodată mă gândesc doar la mine, sunt narcisist, megaloman, paranoic şi cinic. În acelaşi timp, sunt naiv, plin de speranţă, admir frumuseţea şi mă bucur de fericire. Un critic a scris o carte despre munca mea şi-a intitulat-o „Beigbeder şi dublurile sale”… Dacă am fi făcut interviul azi noapte, aş fi fost alt personaj. (Râde)

Te mai întorci la experienţa din publicitate?

Filmul mi-a amintit de acea perioadă. Producătorii strigând: „Faceţi aia!”, sau „Faceţi cealaltă!” m-au făcut să mă gândesc la clienţii care cereau anumite lucruri. Apoi, felul cum foloseşti o imagine ca să spui o poveste este ca în publicitate. Am fost dat afară din publicitate în urmă cu zece ani şi abia acum încep să înţeleg că am învăţat multe atunci. Munca mea în televiziune şi cea din cinema a fost puternic influenţată de experienţa în publicitate. Dar m-am apucat să fac film şi ca să devin tânăr la loc. Aştepţi toată viaţa să fii recunoscut şi, dintr-odată, toată lumea strigă „Frédéric!” şi aplaudă. (Râde) E onorant, dar te face să te simţi mort. Aşa că mă lupt să stau în viaţă, vorba celor de la Bee Gees!

Care e cea mai valorosă învăţătură de când erai copywriter?

Până de curând, aş fi răspuns: nimic. Astăzi, răspunsul e: să scriu fraze scurte. Îmi place să definesc lucrurile în puţine cuvinte, să le fac să sune deştept. Când scriu, vreau să fiu sexy. Unui alt scriitor i-ar trebui o pagină ca să spună ceva, pentru mine e suficientă o frază. Asta e ce-am învăţat din publicitate. Şi-am mai învăţat-o şi de la Emil Cioran. „Totul este provizoriu”, iată un exemplu de frază scurtă de la începutul romanului „13, 99 lei”.

În viaţa personală, cât de des trebuie să te rupi de lucruri ca s-o poţi lua de la capăt?

E ciudat. (Râde) O dată la fiecare trei ani. Simt mereu că trebuie să încerc noi experienţe. E dificil pentru oricine să stea cu mine fiindcă mereu mă schimb. Mă şi mut dintr-un apartament în altul, schimb mereu adresele, telefonul pe care îl am azi, mâine nu mai e valabil. Trebuie că sunt nebun… Poate şi pentru că părinţii mei au divorţat când aveam 3 ani.

Cum ţi-a influenţat scrisul faptul că ai crescut într-o familie de intelectuali?

Mulţi copii au trăit fără o bibliotecă. Noi aveam una imensă la bunicul meu, cu mii de cărţi vechi. Era prieten cu mulţi scriitori cunoscuţi şi veneau la noi la cină… Poate că tipul ăsta de viaţă burgheză m-a făcut să respect literatura. Când ai mei vorbeau despre Paul Valéry sau Henri Bergson, vorbeau despre ei ca despre nişte eroi, eram impresionat.

În 2008 ai fost arestat pentru că prizasei cocaină în centrul Parisului. Despre ce-a fost vorba?

Cred că încercam să fiu prins de poliţie, de aia o şi făceam în stradă, pe o maşină. Eram ca un copil răsfăţat care are nevoie de-o pedeapsă. Şi m-a pus pe gânduri. Am ajuns în puşcărie, cu mâinile legate la spate cu cătuşe – deci, nu-mi puteam scărpina nasul – şi mă gândeam: „Cine eşti tu, de fapt, Frédéric, eşti Jekyll, eşti Hyde?”.

 Viaţa ta pare a unui star rock. Spuneai cândva că nu poţi iubi o femeie care e atrasă doar de faima şi de banii tăi şi asta te face să fii trist. Încă mai eşti trist?

Nu-mi mai pasă. (Râde) Tot ce fac este pentru că-mi doresc să fiu iubit. Orice pictor, cântăreţ sau scriitor care spune altceva, e un mincinos. Şi, chiar dacă cineva mă iubeşte pentru ce scriu, pentru faima pe care o am, sunt tot eu… Sunt imaginea pe care o ofer, un superficial, un excentric, uneori, dar dincolo de mască se ascunde un suflet. Îmi place să cred asta.

„Dumnezeu este cel mai mare seducător din istorie. Nu ai cum să nu-l iubeşti, dacă el îţi trage tot timpul clapa”, declarai. Cum te raportezi azi la seducţie?

A trecut ceva vreme de când nu mai lucrezi în publicitate. Trebuie să fii tu însuţi, dar să fii o combinaţie de rece şi cald. Trebuie să fii rău, din când în când. Să fii ca un duş scoţian. Dacă eşti prea drăguţ, eşti plicticos. De aceea în publicitate e permis să trezeşti atenţia şi-apoi poţi să spui ceva foarte atractiv. Încercam să-i conving pe clienţi că e bine să ai un scandal. Nu mă credeau fiindcă le era frică, dar eu cred în scandal. Scandalul e bun!

Interviu publicat inițial în cotidianul Adevărul.

 

 

Comentarii

Ana Maria Onisei: Cu o experiență de peste cinci ani ca jurnalist, îmi folosesc pasiunea și ce-am învățat (documentare, tehnică de interviu, reporting, creative writing, copywriting și redactare) ca să creez conținut relevant în mai multe zone: jurnalism, comunicare și promovare (PR).