Marea lecție de la Armand Assante | ”O, nivelurile infinite de frică cu care oamenii trăiesc în imaginația lor!” | TIFF la final

Fotografie de Sergiu Negrea | TIFF 2017

Am păstrat pentru final de TIFF 2017 o lecție de la actorul Armand Assante. E despre caracter, responsabilitate, recunoștință și bunătate. Am decupat momente surprinzătoare alături de Staropramen la TIFF. Momente neașteptate. Cele 20 de minute de interviu cu Armand Assante au fost pentru mine cea mai frumoasă și neașteptată amintire cu care plec de la TIFF. Unu la unu, față în față, dincolo de imaginea de star și de pieptul bombat ca al unui cocoș cu care Armand Assante se-arată, iese experiența unui om care le-a cântărit cam pe toate.

       M-a făcut să mă gândesc la viață, la cum ești cu oamenii, la cum te raportezi la profesia ta.

       Când am terminat, i-am spus asta.

       Este un dialog editat în stil american, eliminând întrebările și transformându-l în discurs ca să transmită și mai bine exact ce e: o mare lecție.

Fotografie de Sergiu Negrea | TIFF 2017

Lecția lui Armand Assante în cuvintele sale.

Fotografie de Sergiu Negrea | TIFF 2017

Ghici ce? Lucrez cu o mulțime de tipi netalentați.

Asta m-ajută să-mi plătesc facturile și-mi dă libertatea să fac proiectele pe care mi le doresc de fapt.

Majoritatea rolurilor pe care le interpretez sînt personaje cu dileme morale. Bărbați care trebuie să respecte un cod chiar dacă restul oamenilor ar vrea să-l abandoneze. A oscila între imoral și moral, a-ți pune mereu aceaste întrebări – e  fascinant.

M-am hotărât să devin actor de mic.

Pe la 11 ani am și scris într-o lucrare de la școală despre asta. Mergeam mereu prin teatre și-mi plăcea să fiu în fața unui public. Părinții m-au învățat ce înseamnă să fii disciplinat. Să fii disciplinat și răspunzător. Și mi-a rămăs în suflet. La început, n-am înțeles marea responsabilitate care vine odată cu actoria. Părea ușor. Până când am început să aprofundez și-am descoperit că te cosumă. Așa cum muzica este eliberatoare, actoria consumă. Dacă nu te disciplinezi și nu lucrezi s-ajungi să identifici esența unui personaj, dacă nu faci această călătorie profundă și epuizantă, nu reușești.

Nu am regrete, dar cunosc prețul.

Țin foarte mult la oameni. La nivelul de empatie din jur, căci la finalul zilei, energia oamenilor e cea cu care rămâi, mai ales când ești actor. Ești vulnerabil. E o alegere de viață care înseamnă să dai totul.

De asta am grijă cum îmi drămuiesc energia.

N-o poți răspândi în stânga și-n dreapta pur și simplu. O pierzi.

E valabil pentru oricine. Că ești actor, jurnalist, sau altceva.

Trebuie să fii atent cu cine împarți energia, fiindcă uneori oamenii pot suge tot sângele din tine.

Mereu mă întorc la idei, la literatură, la poezie.

Îți privești greșelile și tot ai nevoie să te inspiri de undeva ca să poți trăi în fiecare zi.

Sînt momente când vreau să evadez, s-ating partea aceea subconștientă a minții mele care eliberează. Așa că am învățat că din când în când e bine să renunți să încerci și să lași lucrurile să vină de la sine.

Caut mereu metafore.

Până la urmă, ce e un scenariu bun dacă nu o metaforă?

Aproape tot ce facem în viață este o metaforă. Fie că vrem s-o recunoaștem sau nu.

Să luăm exemplul unui personaj la întâmplare. Să zicem, un revoluționar. Convingerile sale au devenit una cu propria lui viață. Revoluția a trecut, și omul e tot acolo. Te întrebi: E nebun? Nu. Pur și simplu n-a terminat. Deci, ca să fii pe bune revoluționar înseamnă să nu renunți niciodată.

Sau un alt personaj care a fost rănit de respingere. Faptul că a fost respins i-a sfârtecat inima atât de tare încât nu mai poate ieși din acel moment toată viața. Rămâne cu stima de sine la pământ. Așa că indiferent în ce relație intră, o face cu această traumă.

Am cunoscut oameni cu răni profunde. Și militari care suferă de stres post-traumatic.

O, nivelurile infinite de frică cu care oamenii trăiesc în imaginația lor!

O vreme, a trebuit să stau alături de tatăl meu în spital. Mă uitam la cei care îl îngrijeau. Sînt atât de generoși. Pot arăta ca naiba, însă  dau tot ce au pentru un alt om. Este un nivel de dăruire umană pe care nu-l vezi în societate prea des. Așa că iar mă-ntorc și mă-ntreb: Eu ofer atât de mult din mine celorlalți?

A nu crede că ți se cuvine. Mai ales azi, când viața oricui se poate schimba într-o secundă.

Salvarea vine din recunoștință.

***

La TIFF 2017Staropramen te-a provocat să-ți surprinzi gustul. Poți urmări în continuare cele mai frumoase materiale despre ediția aceasta a Festivalului Internațional de Film Transilvania pe www.oamenisigusturi.ro pentru un after taste ca la carte. Critici de film, jurnaliști și artiști se reunesc aici ca să scrie și să-ți arate poveștile din interiorul Festivalului și-ale personajelor prezente la Cluj. Staropramen este sponsor principal al TIFF 2017 și a acordat marele premiu, Trofeul Transilvania, filmului georgian Familia mea fericită, pe care îl vei putea vedea în cadrul Retrospectivei TIFF de la București.

Comentarii

Ana Maria Onisei: Cu o experiență de peste cinci ani ca jurnalist, îmi folosesc pasiunea și ce-am învățat (documentare, tehnică de interviu, reporting, creative writing, copywriting și redactare) ca să creez conținut relevant în mai multe zone: jurnalism, comunicare și promovare (PR).