Într-un trenci belumarin, Cristi Puiu se-așază pe canapeaua TIFF Lounge alătuuri de jurnalistul Mihnea Măruță. E plin de lume – Doi, Zece și microfoanele merg. În stânga Cristi Puiu ține lângă el geanta galbenă cu verde a fetiței lui celei mici, Zoe. Anca Puiu, soția lui și producătoarea filmelor, în public, față în față cu el, o ține pe Zoe de mână.

“Fotografiile astea sînt ceea ce n-am putut pune în film. Propria mea tristețe. Melancolie. Spaimă”, spune Cristi Puiu și-și trece mâinile peste obraji cu un gest scurt. “Mi s-a uscat gura”, glumește.

Lansează la TIFF Blue-ray-ul de colecție cu filmul Sieranevada și își vernisează prima lui expoziție de fotografie. Sînt fotografii făcute cu un aparat Canon, în zona Lacul Morii din București în timpul lucrului la afișul pentru film.

La fel ca filmul Sieranevada, expoziția vine într-un moment personal despre care Cristi Puiu a mai povestit: moartea tatălui său. Vine și la 24 de ani de la prima lui expoziție făcută vreodată – una de pictură cu vernisajul în 1993 la Lausanne. Cristi Puiu este absolvent de pictură la Ecole Superieure d’Arts Visuels și de curând și-a amanajat un studio de pictură în București.

“Fac fotografie din școală”, răspunde Cristi Puiu unei întrebări.

“Am primit cadou la 14 ani de la tanti Evelina un aparat de fotografiat sovietic Etiud, de plastic. Dar am descoperit-o progresiv. Și-apoi a rămas ca într-un moment, s-a închis povestea cu fotografia așa cum s-a închis cea cu pictura când m-am apucat să fac film. Acum, m-am reapucat de pictură și de fotografie și poate o să zic la revedere filmelor. Dar aș vrea totuși să mai fac vreo două, trei.”

La Blue-ray-ul Sieranevada, fiecare exemplar este unic fiindcă are în interior și câte o replică din film, folosită ca citat, scrisă de mână chiar de Cristi Puiu. Cu stiloul. În cartea care însoțește Blue-ray-ul,  e și-o selecție de fotografii și un interviu cu Cristi Puiu realizat de George Șerban și de Ileana Bârsan, un tribut pe care regizorul român îl aduce filmelor și cărților care l-au format.

Expoziția de fotografie Sieranevada e vernisată la galeria Baril din cadrul Centrului de Interes, un nou spațiu din Cluj în interiorul unei hale industriale – fosta fabrică de chibrituri de lângă gară.

“Cum să-i spun unui fotograf: Știi, când am făcut Sieranevada mă gândeam că sîntem prăjiți, că vine războiul, cutremurul, apocalipsa, potopul, că sîntem singuri, că sîntem vai de noi și că-i așa de gri totul și de sinistru să locuiești în satele astea pe verticală care sînt blocurile comuniste și toată promiscuitatea care vine la pachet? Singurătatea, și furia, și violența, toate conținute în fiecare dintre noi. Pentru că mă socotesc și pe mine în pachetul ăsta. Nu sînt la distanță, eu, așa un fel de budist, zen.”

Și vocea lui Cristi Puiu crește, în timp ce spune că ceea ce e cu adevărat important – și-n relație cu actorii, dar și cu ceilalți – nu poți transmite în cuvinte.

Un panotaj minimalist până la detaliu, catalogul și aerul de experimental ca din Berlin fac din expoziție un eveniment cât să stea cot la cot cu oricare altul din afară.

Și apariția Blue Ray-ului, și expoziția sunt suținute de Raiffeisen Bank, și asta e un lucru de menționat mai ales pentru că e o investiție făcută respectând toate standardele regizorului, într-un lucru care rămâne pentru totdeauna – și pentru noi, și pentru istoria cinema-ului. Ceva din mine a zâmbit pe dinăuntru la gândul că oriunde în lume, ori peste cât timp, oricine va putea avea în bibliotecă Sieranevada lui Cristi Puiu cu o frântură din scrisul lui de mână.

Cristi Puiu, din nou:

“Fotografia din afișul Sieranevada e din Lacul Morii din Crângași. Pe vremea lui Ceaușescu, fratele meu a ales să nu se mai ducă la școală. L-am rugat să se ducă să termine. A zis că vrea să câștige bani. Și s-a angajat – erau niște băieți prin cartier care lucrau. Săpau gropi. La un moment dat, i-au trimis să mute un cimitir. Povestea cum scotea coșciugurile și se rostogoleau cranii. Aici, chiar în locul din poză a fost cimitirul, care a devenit ulterior Lacul Morii. Lacul Morii slash Morții. Dar nu asta m-a făcut neapărat să fotografiez, doar mi-am amintit apoi de poveste. M-am dus pe instinct și-am luat pur și simplu Bucureștiul de la Est la Vest.”

Înăuntru, de îndată ce treci de peretele alb de la intrarea în expoziție, pe pereți sînt doar două fotografii care au culoare în plin din toate cele expuse.

Una e cu un tradafir. Celaltă este un portret al fiicei lui, Zoe.

 

Unde găsești Blue-ray-ul Sieranevada  

La Cluj este disponibil la TIFF Shop.

Prețul este de 239 de lei.

 

 Până când poți vizita expoziția Sieranevada de la Baril (Cluj)

Expoziția e deschisă până pe 30 iulie;

Adresa Baril și alte detalii utile, găsești pe pagina lor de Facebook;

 

Un interviu pe care l-am făcut la TIFF-ul de anul trecut cu Cristi Puiu despre Sieranevada, tandrețe, familie, tatăl lui și cumva, și despre pierderea celor dragi, aici.

Participarea la această campanie de promovare a TIFF 2017 prin conținut a filmelor și personajelor de la TIFF s-a făcut la inițiativa Raiffeisen Bank România. Partener oficial al TIFF pentru al patrulea an consecutiv, Raiffeisen Bank România investește în cultură și acordă și premiul pentru debut în cadrul Festivalului. Banca aniversează în acest an 20 de ani de existență pe piața din România.

Comentarii