În spațiul colorat de la TIFF Lounge, pe două fotolii stau regizorul Radu Mihăileanu și actorul Derek Jacobi într-o pauză de la interviuri. Un alt membru al echipei străine de producție zâmbește de la bar în timp ce-și pune într-un pahar cu apă o tabletă de Supradine de culoare portocalie, pișcătoare.

Se pregătesc de avanpremiera proiecției celui mai recent film regizat de Radu Mihăileanu – Povestea iubirii, după un roman scris de Nicole Krauss – pe ecranul gigantic din Piața Unirii.

A plouat și voluntarele de la TIFF Lounge se străduiesc să verse apa adunată ca într-o groapă pe pânza fină care acoperă tavanul de la TIFF lounge cu niște cozi de lemn de la o lopată. Regizorul Radu Mihăileanu îmbrăcat în jeanși albi și-un sacou gri se ridică. Vine către fete și ia el coada de la o lopată. Din două mișcări, problema apei e rezolvată. Un mic gest cu valoare de calitate umană.

Radu Mihăileanu a construit o superproducție cu filmul Povestea iubirii. Deși a avut parte de un moment tensionat la lansarea din Franța, despre care regizorul a scris pe pagina sa de Facebook – pentru că n-a făcut suficiente intrări în cinema în prima săptămână, a fost scos prea repede de pe ecrane -, la proiecția de la TIFF s-au strâns peste 3.000 de oameni să-l vadă și s-a lăsat cu cozi la bilete.

Filmul Povestea iubirii va avea premiera de gală la București, pe 8 iunie.

Am stat de vorbă cu Radu Mihăileanu despre temele destinului său, care se regăsesc și acest film, și despre rolul iubirii în contextual global de astăzi.

***  

“Când am plecat din România aveam o iubită, aveam părinții aici așa că acest film este și despre dragostea infinită pe care o ții în tine și despre despărțirea teribilă pe care o faci ca să supraviețuiești”

Povesteați că atunci când ați citit  bestsellerul scriitoarei Nicole Krauss ați avut sentimentul că știți toate personajele și că povestea vă aparține. A fost ca o rememorare personală a propriei identități? Tatăl dumneavoastră a fugit dintr-un lagăr de concetrare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dumneavoastră ați fugit din România în anul 1980…

Radu Mihăileanu: Este destinul meu. Mă ascund în spatele altor povești care de fapt vorbesc despre ale mele. Se întâlnesc toate în film și în carte. Este supraviețuirea războiului – povestea de viață a tatei. Este imigrarea, plecarea dintr-o țară și ajungerea într-o lume pe care n-o cunoști – povestea mea de viață. Este dragostea infinită pe care o ții în tine –  când am plecat, aveam în România o iubită, îi aveam pe părinți și pe fratele meu, iar despărțirea a fost teribilă, dar a trebuit s-o fac ca să supraviețuiesc. Este personajul interpretat de actorul Derek Jacobi – seamănă atât de mult cu tata încât parcă ar fi gemeni. În ciuda tuturor marilor tragedii pe care le-a trăit – fascismul, lagărul, stalinismul – și care i-au rupt sufletul, tata trăiește în continuare cu umor.   “În ciuda tuturor marilor tragedii pe care le-a trăit – fascismul, lagărul, stalinismul – și care i-au rupt sufletul, tata trăiește în continuare cu umor”

Sînt curioasă uman, așa în familie, discutați cu tatăl sau cu mama în familie despre experiența lagărului?

Nu se discuta la cină. (Râde) Dar s-a discutat când eu îi împingeam pe părinți. Știți cum sînt uneori, le e frică să povestească și copiilor ca să nu întristeze. Sau poate n-o fac tocmai ca să poată uita și ei. Dar cum am făcut multe filme inspirate din viața tatei – mai ales primul meu film, Trahir/A trăda, – am stat de vorbă. Am stat de vorbă și cu un bun prieten al lui, nimen altul decât Ion Caraion. Însă nici acum nu cred că știu tot…

Tatăl dumneavoastră trăiește.

A fost chiar pe platou. Noi avem un ritual, la fiecare film tata este cel care apasă clacheta în prima zi de filmare. Așa că pentru Povestea iubirii a făcut o călătorie epică până la Montreal. Avea 94 de ani când am început filmările. A făcut și fotografii împreună cu Derek Jacobi.

 

“Tehnologia a adus o virtualitate care facilitează întâlnirile, și în același timp le fragilizează”

Fotografie de Nicu Cherciu | TIFF 2017

Pornind de la Istoria iubirii, care este rolul iubirii în acest moment și în acest context global?

Esențial. Atât întrebarea filmul, cât și întrebarea mea sînt: Cum putem ieși din această criză a iubirii pe care o traversăm? Oamenilor le e frică unora de alții, le e frică să sufere, le e frică că li se va fura ceva în viață.  O vedem cel mai bine la nivelul poveștilor de dragoste de azi: atracțiile sînt mult mai variate, tehnologia a adus o virtualitate care facilitează întâlnirile, și în același timp le fragilizează. Mi-am dat seama prima dată de asta privind copiii mei când erau adolescenți. Și pe urmă am realizat că ajunge până la generația mea. În plan social se transformă în frica de celălalt, în frica de emigranți. Îi privim ca pe o masă de oameni. Am uitat că sînt individuali.

Ați putea alege un gest care astăzi reprezentă iubirea și poate într-o altă epocă n-o făcea?

După o proiecție a filmului Povestea iubirii, am vorbit cu tinerii din public. Le-am zis: Scrieți texte pe Chat, pe Facebook și în cel mai bun caz emailuri. Să presupunem că vă căsătoriți, aveți copii și peste 20 de ani vreți să citiți ce v-ați scris, declarațiile de dragoste. Imposibil! Aveți o memorie a iubirii care se șterge. Și prin asta, nu vreau să zic că era bine cu generația mea care își trimitea scrisori scrise cu stiloul, ci că s-a creat o diferență: aceea între a rămâne și a nu rămâne ceva. Și astăzi am scrisorile primite de la o iubită sau alta, le țin la mine acasă într-un dulap. Unul dintre copiii din sală m-a provocat și mi-a spus că pot imprima discuțiile. Doar că atunci când scrii un text pe telefon, nu-i faci nici măcar o captură ca să păstrezi discuția. Chestiunea asta pare anecdotică, dar devine filozofică.

Piața Unirii, aseară în timpul proiecției filmului Povestea iubirii

“Urgența este la nivel uman: să pregătim oamenii pentru a se adapta la o lume nouă”

Înainte de a face filmul, ați și vorbit cu scriitoarea Nicole Krauss?

A venit la Paris prin 2013, ne-am întâlnit după ce am cumpărat drepturile cărții și i-am povestit primul lucru cum voiam să adaptez romanul. Și mai ales, voiam să fiu sigur că nu vrea să participe la scriitura scenariului – un spectator nu poate să vadă ce ai scris în literatură. I-am spus: “Sper că știi că te voi trăda.” (Râde)

Filmul i-a plăcut?

I-a plăcut foarte mult și mi-a trimis un email nemaipomenit. I-am răspuns: Nu te cred, abia aștept să vin la New York să ne vedem pentru că de fapt cred că ai suferit. Îmi închipui cu ușurință cum trebuie să fie: e ca și cum ar adapta cineva filmele mele, pe care le cunosc pe de rost, știu fiecare secundă. În film, există chiar un personaj suplimentar care nu există în carte: Zoe, prietena Almei, adolescenta. În roman, ea scrie un jurnal, or într-un film este o nenorocire să fie numai voice-over.

Revenind la istorie și la întrepătrunderile ei dintr-un unghi actual, ce aduce reușita lui Macron în lume?

Înainte de reușita lui Macron, eram disperat. Chiar am participat activ la viața politică franceză, deși de multe ori mă implic doar la nivel cultural, acum am simțit că trebuie să intervin direct. Când Marie Le Pen a vorbit despre istoria Franței, chiar am scris și-am spus: Noi sîntem cine? Asterix și Obelix? Pentru că au fost romanii care au venit, apoi galii, saxonii, spaniolii, italienii, portughezii și nația franceză s-a construit cu toate aceste valuri de imigranți. Astăzi vin sirieni, africani, arabi – și ei sînt cei care vor construi noua nație modernă franceză. Deci viziunea ar fi tocmai să inversăm paradigma. De fapt, trecem printr-o perioadă economică în care industriile dau faliment. Dar așa a fost și pe vremea tiparului. Acum, este revoluția numerică. Macron are dreptate când spune că urgența este la nivel uman: să pregătim oamenii pentru a se adapta la o lume nouă. Iar asta nu este imposibil. Gândiți-vă că am început filmul cu montaj pe 35 de milimetri. O vreme, monteurii au spus că nu pot trece la alt tip de montaj fiindcă rezultatul nu e la fel de calitativ. Însă cei care s-au adaptat, au devenit la fel de buni ca înainte. Acesta este pariul momentului.

Dacă v-a plăcut romanul The History of Love, puteți citi și un interviu pe care i l-am luat scriitoarei Nicole Krauss, aici.

Participarea la această campanie de promovare a TIFF 2017 prin conținut a filmelor și personajelor de la TIFF s-a făcut la inițiativa Raiffeisen Bank România. Raiffeisen Bank este, pentru al patrulea an consecutiv  partener oficial al TIFF și susține cultura acordând la această ediție a Festivalului și premiul pentru debut. Banca aniversează în acest an 20 de ani de existență pe piața din România.

     

Comentarii