Carte Interviuri

„Bătrîni îndrăgostiţi” – Interviu cu Alasdair Gray

7 mai 2019

Alasdair Gray (n. 1934 la Glasgow) este un artist pe cît de complex, pe atît de prolific: poet, prozator, grafician, pictor, actor şi dramaturg, este considerat cel mai mare scriitor scoţian de la Walter Scott încoace. A debutat în proză cu Lanark: o viaţă în patru cărţi (1981; Polirom, 2008), un roman la care a lucrat mai mult de două decenii, adevărată senzaţie în literatura britanică şi tradus pretutindeni în lume. I-au urmat volumele de povestiri Unlikely Stories, Mostly (1983), Lean Tales (1985, în colaborare cu Agnes Owens şi James Kelman) şi Ten Tales True and Tall (1993), romanele 1982 Janine(1984), The Fall of Kelvin Walker (1985), McGrotty and Ludmilla (1985) şi Something Leather (1990), precum şi volumul de poezii Old Negatives (1989).

Cu un an înainte îi apăruse scurtul şi nonconformistul Saltire Self Portrait, în 1992 a publicat o rescriere profund originală a romanului Frankenstein, intitulată Poor Things, iar doi ani mai tîrziu o fantezie istorică plasată în… viitor, The History Maker. Alasdair Gray este, de asemenea, autorul unui volum de eseuri cu un puternic iz de satiră socială şi pamflet politic, Why Scots Should Rule Scotland (1992, 1997).

Prezentarea cărţii

Mizînd, jucăuş şi polemic, pe convenţia „manuscrisului găsit”, Bătrîni îndrăgostiţi (2007) aduce în scenă un antierou pe care numai imaginaţia lui Gray putea să-l născocească. John Tunnock, un profesor pensionar din Glasgow-ul zilelor noastre, este un Tristram Shandy bătrîn şi acrit care îşi descrie „viaţa şi opiniunile” într-un jurnal ce se întinde pe parcursul a şase ani, din 2001 pînă în 2007. Obez şi mizantrop, cu o vagă slăbiciune pentru sexul frumos, Tunnock îşi petrece viaţa între locuinţa lui sufocant-victoriană, cîrciumă şi biblioteca unde se documentează pentru diversele sale întreprinderi intelectuale cu monstruoase ambiţii enciclopedice. Fragmentele reproduse din scrierile lui, alternînd cu notaţiile de jurnal, sînt un soi de microistorii culturale ce reconstituie trei „epoci de aur”: Atena lui Pericle, Florenţa familiei Medici şi Anglia mijlocului de secol XIX. Cu sarcasmul şi lipsa de menajamente care-l caracterizează, Gray nu se sfieşte să arate cu degetul, prin intermediul protagonistului său, viermele ascuns în măr, manipularea şi autoritarismul deghizate în democraţie, fanatismul ascuns sub fervoarea religioasă. Dar ceea ce unifică în chipul cel mai convingător piesele răzleţe ale acestui ingenios puzzle este meditaţia gravă asupra poziţiei artistului, eternul outsider a cărui excentricitate (în toate sensurile cuvîntului) îi oferă o atît de iluzorie libertate.

Ana-Maria OniseiAţi scris Lanark. O viaţă în patru cărţi timp de 30 de ani. A existat vreun moment cînd v-a venit să abandonaţi proiectul? De ce? Ce v-a făcut să reluaţi lucrul la roman?
Alasdair GrayM-am gîndit o dată sau de două ori să mă opresc în timp ce scriam Lanark, în clipa în care m-am temut că s-ar putea să n-o mai termin niciodată. Şi încă o dată cînd era aproape gata, dar se părea că nici un editor nu voia să o publice. M-am apucat să lucrez din nou la ea pentru că nu aveam nimic mai bun de făcut şi, pînă la urmă, am găsit o editură.

A.-M.O.: Mi-a plăcut la nebunie Lanark, este una dintre cele mai interesante şi mai captivante cărţi pe care le-am citit vreodată. Cu toate acestea, în timp ce citeam romanul, un lucru îmi stăruia în minte: cartea este foarte specială. Cum este să fii „special”, atît în literatură, cît şi în viaţa personală?
A.G.: Pur şi simplu neimaginîndu-mi o alternativă.

A.-M.O.: O bună bucată de vreme, editorii au refuzat să vă publice cărţile. Trebuie să fi fost o perioadă foarte dificilă pentru dumneavoastră. Cum v-aţi simţit cînd, într-un final, volumele dumneavoastră au văzut lumina tiparului?
A.G.: M-am liniştit, am fost încîntat şi, din momentul acela, mi-am dat seama că trebuia să încep să mă gîndesc serios la ilustraţii. Nu-mi amintesc să fi sărbătorit. Totuşi ştiam că vor trece luni de zile înainte ca editura să-mi avanseze nişte bani în cont.

A.-M.O.: Bătrîni îndrăgostiţi se referă la un subiect delicat. Simţim dragostea diferit la 20 faţă de 70 de ani. Cum iubeşte Alasdair Gray, la 76 de ani?
A.G.: Acum douăzeci de ani m-am căsătorit cu Morag McAlpine, pentru că ştiam că îi voi fi credincios. I-am fost şi sper să mor înaintea ei

A.-M.O.: Sînteţi faimos pentru desenele dumneavoastră fantastice. Dacă ar fi să faceţi un desen reprezentînd lumea aşa cum este ea astăzi, cum ar arăta acesta?
A.G.: Ar arăta ca în planul complicat de picturi murale la care lucrez din 2003 încoace, pentru Centrul de Artă Oran Mor, şi care nu vor fi gata decît peste ani de zile.

A.-M.O.: Aveţi un anume ritual pentru scris?
A.G.: Mă gîndesc la poveşti şi la cuvinte în minte, le însemnez în caiete sau pe marginile chestiilor pe care le citesc, apoi le dictez unei secretare prietenoase, astfel încît să le pot vedea şi să le pot prelucra pe ecranul unui procesor pe care nu pot să-l folosesc. Am un singur obicei, prefer să-mi fac notiţele cu cerneală neagră şi un stilou cu peniţă groasă.

A.-M.O.: A fi scriitor înseamnă a cunoaşte foarte bine cum funcţionează mintea ta. Care este cel mai fragil aspect legat de acest lucru?
A.G.: Teama de a nu ofensa.

A.-M.O.: Aţi fost adesea comparat cu James Joyce. Simţiţi că aveţi ceva în comun cu el? Ce anume?
A.G.: La fel ca James Joyce şi D.H. Lawrence, sînt monogam, deşi, spre deosebire de ei, prima mea tentativă de căsătorie a eşuat.

A.-M.O.: La ce aţi renunţat în viaţă pentru a fi scriitor?
A.G.: La un venit sigur din învăţămînt – nici un sacrificiu teribil.

A.-M.O.: Care-i cel mai cool lucru la a fi scoţian?
A.G.: Ploaia.

(interviu realizat pentru Adevărul, august 2010)

Comments

    Leave a Reply