Chestionarul lui Proust cu Nona Rapotan: „Toleranță, curiozitate și… verbul a ști”

Nona Rapotan este profesorul  de filosofie care nu s-a văzut niciodată profesor. Cu toate acestea, șansa dublată de foarte multă muncă, a adus-o în ipostaza de a povesti generațiilor de elevi despre științele sociale.

Pe lângă iubirea față de catedră și predat, Nona se dedică și voluntariatului. Timp de cinci ani a fost președinta Filialei Galați la Salvați Copiii, precum și  formator pe diferite proiecte Phare sau cu alte finanțări.

Nana Rapotan este Și editor-coordonator al site-ului bookhub.ro, pe care, dacă sunteți iubitori de cultură, deja cred că îl știți foarte bine. Scrie pe site încă din iulie 2015. Și din iulie 2016, a preluat integral și coordonarea a tot ceea ce intră sub umbrela Bookhub.

„Inițial a fost un site dedicat exclusiv literaturii, astăzi este dedicat teatrului, muzicii (culte), artelor în general și literaturii.” (Nona Rapotan)

Astfel, de la un site dedicat doar lumii literare, Nona l-a extins la multe dintre domeniile culturale esențiale.

„Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.”, povestește Nona Rapotan.

Dincolo de asta, Nona Rapotan este și un om cu suflet mare. Genul acela rar, curat, care face lucrurile din pasiune autentică – și nu din interes. Cu generozitate, cu o minte brici și cu căldura condeiului de moldoveancă.

Vă invit să o descoperiți pe Nona în răspunsurile de la Chestionarul lui Proust, ele însele o adevărată călătorie pentru rafinați și intelectuali. 

 Iată răspunsurile Nonei Rapotan la Chestionarul lui Proust.

Cele trei cuvinte care mă definesc:

Toleranță, curiozitate și… verbul a ști.

Principala trăsătura de caracter

Sincer, nu știu, dar aș tinde să spun altruismul.

Principalul meu defect

Nerăbdarea. Vreau să fac multe și dintr-odată! A nu se înțelege că-mi plac lucrurile facile sau că fug de muncă. Nu știu cum se face, că mai tot timpul am cel puțin trei-patru urgențe și am multe momente când nu știu cum o să mă descurc, fără să sacrific nimic sau să abandonez ceva început deja.

Deviza mea

Hai, că încă mai pot! 🙂

Cele trei cărți care mi-au influențat viața

Jocul cu mărgele de sticlă, Un veac de singurătate și Zenobia.

Nu neapărat în ordinea aceasta, dar sunt cărțile care mi-au deschis muuulte porți. După fiecare primă lectură a celor trei, n-am putut citi mult timp ceva. Iar asta pentru mine este semn că ceva s-a schimbat în mintea mea, în interiorul meu.

Compozitorii preferați

Mozart, Beethoven și arvo pärt. Asta dacă mă refer doar la un anumit tip de muzică. Dacă m-aș gândi la jazz, lucrurile stau cu totul altfel, pentru că acolo e greu să ierarhizez preferații.

Pictorii preferați

O, la, la, aici e complicat. Niciodată nu m-am gândit să fac ierarhii, pentru că-mi plac și impresioniștii, dar și Picasso în faza lui cubistă. Pot să spun, în schimb, că nu-mi plac încercările vândute pe post de artă. Lucrările nefinisate, neterminate, cu idei neexploatate până la capăt sau care n-au nimic de-a face cu arta. Trăim vremuri în care mercantilismul și facilul dictează și influențează decisiv piața de artă, iar asta se resimte și în felul cum este primită arta în viețile noastre. Dar, revenind, Dali e preferatul meu, pentru  că-l asociez invariabil cu Ionesco; Picasso în orice fază pentru dramul de nebunie amestecat în proporții unice cu un egocentrism fascinant (în sensul că e un excelent material de studiu). Încă un nume? Oh, da Vinci, pentru studiile lui unice.

 

Modelele din viața reală

Nu vreau să par egocentric, dar model în sensul clasic al cuvântului nu am. Nu am avut niciodată altceva decât o profundă Admirație pentru oamenii frumoși din preajma mea, oameni a căror prezență am căutat-o și cultivat-o asiduu. Nu au fost neapărat persoane publice, ci oameni din anturajul familial, oameni de la care am învățat cumsecădenia și care și-au păstrat stropul de onestitate și demnitatea până la trecerea în alte lumi. Da, mulți dintre ei sunt în alte lumi, dar asta nu înseamnă că sunt mai puțin prezenți în viața mea.

 

Ce apreciez cel mai mult la prieteni

Că sunt! Am foarte puțini prieteni, dar vechi. Și buni, precum vinul (roșu și sec)! 🙂

 

Visul meu de fericire

Nu mi-am proiectat niciodată viitorul la modul utopic. Sunt prea cerebrală pentru asta. Așa că visul meu de fericire ține de lucruri concrete: copila sănătoasă, mama în putere și să-mi pot bea cafeaua de la prima oră în linie. După aceea, poate să vină îi potopul, că mă descurc eu cumva!

 

Ce aș vrea să fiu

Ce sunt și acum! Paradoxal, dar am avut de-a lungul timpului mai multe ipostaze profesionale și mi-am dat seama că toate au în comun nevoia mea de a lucra cu oamenii, de a-i învăța câte ceva (despre ei, înainte de orice altceva). Culmea este că la finalul facultății eu nu mă vedeam nicicum la catedră, habar n-aveam dacă o să mă descurc și cum o să-mi fie la catedră. Ca să nu mai pomenesc că la cinci ani mă apucă dorul de ducă, dar asta din cauza sistemului, nu a oamenilor cu care lucrez.

Ce aș schimba dacă aș putea întoarce timpul

Aș face copii mai devreme. Da, ar fi fost fain să fi avut doi, măcar doi.

 

Cele trei filme pe care le-aș revedea oricând cu plăcere

Tarkovski oricând, Lars von Trier la fel. Orice (aproape, de fapt) film din epoca noir.

Ce aș schimba la România, dacă aș putea

Calitatea educației primare. A celor șapte de ani.

 

Care este cel mai mare vis al meu, încă neîmplinit

Să mai ajung o dată în SUA.

Persoanele și lucrurile care mă fac să zâmbesc

Ioana mea și oricine are un pic de umor.

Ce și cine mă inspira zi de zi

Orice-mi dă o stare de bine. Reușesc să găsesc în locuri neașteptate, chiar și pentru mine surse de inspirație. Mă trezesc că fac ad-hoc asociații de idei, mi se leagă planuri ale vieții care ,aparent, n-au nimic în comun și tot așa.

Dacă aș avea o superputere, aceasta ar fi…

Tare mi-aș dori să fie cât mai puțină suferință fizică în jurul meu. Dar asta implică și o doză considerabilă de toleranță, pentru că mare parte din această suferință ni se datorează, noi o provocăm.

 

Seria de interviuri neconvenționale Chestionarul lui Proust lansează o provocare pentru intervievat – să (re)pătrundă în interiorul său pentru câteva minute. Iar pentru public, răspunsurile să rămână online, așa, ca niște mici bijuterii dintr-o bibliotecă a sufletelor, care dezvăluie câte ceva din personalitatea poate mai puțin văzută a fiecăruia.

Comments