Bridget Jones-uri culturale

Clovnerii despre trecut

23 noiembrie 2019

Heinrich Böll este al doilea scriitor german, dupa Thomas Mann, care a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatura, in 1972. Si care, la fel ca Gunter Grass, face din trecutul Germaniei subiectul suprem al operei sale, „decojind” straturile unei istorii zbuciumate, vinovate si, mai ales, cumva neincheiate.Metafora cartii, clovnul, este pariul unei constiinte individuale, dar si personificarea asumata a unei constiinte colective.

Imaginea care predomina (daca nu, mai bine spus, domina) in Opiniile unui clovn (Editura Polirom, 2007, traducere din limba germana de Petru Forna) e aceea a unei constiinte incarcate, in mijlocul haosului generalizat.

Daca toata lumea spune ca omul este poligam, clovnul nostru, Hans Schnier, spune ca tocmai de aceea el este monogam; daca toti cred in canoanele catolice, dar si in razbunari ideologice, el se complace intr-o indolenta aseptica…; daca toti par a uita, el refuza s-o faca, ba chiar le reaminteste – cum altfel decit ca o voce a constiintei? – celor din jur ca n-ar trebui s-o faca.

Privirea e indreptata spre trecutul plin de rani si fantome

Schnier nu mai are nimic. De pierdut sau de cistigat. E un clovn care-si face meseria mecanic, repetitiv, la fel cum o natiune e nevoita sa-si continue cursul firesc, fara opriri, fara reintoarceri inutile, fara tinguieli noi.

Schnier bea mult si se gindeste la iubita – o catolica practicanta – care l-a parasit pentru ca nu-i intelegea „orientarea”, la nazisti, la publicul reprezentatiilor de circ si la episoadele inumane din prezentul imediat. Dar niciodata la viitor. Privirea lui machiata si aproape goala e in permanenta indreptata spre trecutul plin de rani si fantome. Si, ca pe orice om cu spirit, nici pe Schnier nu-l parasesc de tot puterile, el continua sa se afunde in ironie si duiosie de fiecare data cind vorbeste, priveste si judeca. Isi intoarce propria viata, dar si propria tara pe toate fetele, o iubeste, o alunga, ii zimbeste trist, o cearta, dar niciodata nu o paraseste. Iar in aceasta relatie absurda, viata ii devine, paradoxal, mai lenta, mai interiorizata si mai calma. Acel calm inselator care pluteste in jurul trairilor zbuciumate, pe care, altfel, n-am avea curajul sa le exteriorizam decit foarte rar, prin risete sau plinsete in hohote.

„Am ridicat din umeri si m-am dus in hol, i-am luat paltonul si palaria din cuier. Statea deja linga mine; i-am tinut paltonul, am ridicat manusile care cazusera din palarie si i le-am dat. Era din nou gata sa plinga, schita citeva miscari comice cu nasul si buzele, apoi sopti: Nu poti sa-mi spui ceva dragut?/Ba da, am raspuns eu incet, a fost dragut din partea ta ca mi-ai pus mina pe umar, atunci cind timpitii aceia m-au judecat – si a fost foarte dragut ca i-ai salvat viata doamnei Wieneken, atunci cind idiotul de maior a vrut sa o impuste./Ah, a spus el, aproape ca am si uitat lucrurile astea./E foarte dragut din partea ta ca le-ai uitat – eu insa nu le pot uita.” – Heinrich Boll, Opiniile unui clovn

*Articol publicat in Suplimentul de Cultura

Comments

    Leave a Reply