Știu, știu. Mai toți am polarizat într-un fel filmul The Shape of Water – Premiul Oscar pentru Cel mai Bun Film în 2017.
Dincolo de acuzațiile de plagiat, am văzut filmul și m-am gândit că față în față cu cartea, asta ne aduce din nou către dezbaterea suculentă despre capacitatea efectivă a literaturii de-a trece pe ecran, în imagini concrete, nu doar în imaginația noastră. Cu atât mai mult cu cât filmul The Shape of Water e regizat de Guillermo del Torro, cel care a scris și cartea Forma Apei/The Shape of Water, alături de Daniel Krauss. Cât de mult din straturile unei literaturi pot încăpea într-un scenariu? Și dacă reduci literatura la esență într-un traseu filmat de două ore, stă la fel povestea în picioare?
Luați-vă cartea Forma Apei/The Shape of Water. De fapt, vă rog chiar s-o faceți.
Cineva trebuia s-o salveze :), așa că de-aici și hotărârea de-a vă povesti despre ea.
Forma Apei/ The Shape of Water e proaspăt apărută la Editura Polirom, în traducerea minunatei Veronica D. Niculescu. Ca informație de culise, Veronica a tradus-o în mai puțin de trei luni, ca să iasă pe piață cam în același timp cu Oscarurile.
Și, o, e atât de frumoasă…
Îmi era dor de scrisul american curat – e ceva specific lor, o să găsiți asta și în jurnalismul american -, adică acel tip de structură ca un brici, în care nimic din capitol sau din frază nu-i extra, e editat și strâns cu o claritate al cărui efect e transmiterea unei emoții atât de directe ce dezarmează.
Povestea, cu rădăcini mitologice, altfel, e condusă atât de bine că devine o fabulă despre omenire așa schilodită și confuză cum e ea aici și-acum. Dar și despre America. Spre deosebire de film, unde poate acest plan e mai degrabă implicit, în cartea Forma Apei/The Shape of Water, critica la adresa Americii e chiar un palier puternic al poveștii.
Sînt într-un binom două personaje care spun răspicat că America-i o varză.
E colonelul Richard Strickland care se autodistruge cu cinism, până la tumefiere, pentru o datorie – esență americană tare des exploatată în societate – și-și dezintegrează familia chiar dacă tot speră să-și recupereze virilitatea c-un Cadillac (de culoare acvamarin) – un alt mit american tocat mărunt în picioare, cel al familiei din plastic ideale.
E Hoffstetler, acest personaj cu ciudate porniri generoase, care e de fapt un copil pierdut sfâșietor în propria dorință: să se-ntoarcă în Rusia, la Minsk, să-și adulmece calda identitate pierdută.
E povestea de iubire dintre Elisa – care nu poate vorbi și Devonian – creatura dintr-un alt univers, necunoscut oamenilor.
Și-aici, puterea metaforică și cuvintele folosite în cartea The Shape of Water/Forma Apei capătă o languare traslucentă, și aproape divină și-atât de credibilă în plonjarea spre imaginație. Să vă spun cum „umbra clădirilor din oraș alunecă de pe spatele ei ca o cămșă de noapte?”. Sau cum „ploaia lovea geamul ca niște insecte în parbriz”? „Ultima zi și ultima noapte, așadar, alături de ființa care, spre deosebire toți ceilalți, vede în ea mai mult decât este. Și oare nu asta-i iubirea?”.
Fără cheesiness, ci mai degrabă cu multă puritate.
(În film, față de carte, e cam la limita credibilului povestea asta de dragoste.)
Mai gândiți-vă puțin și din ce colț al minții un om și-a imaginat să vorbească despre iubire, în 2018, așa, când aproape tot ce vedem e un carnagiu? Fără bariere, cartea Forma Apei/ The Shape of Water se conturează până la capăt într-o metaforă superbă despre regăsirea omenirii.
Iată unul dintre pasajele mele preferate din carte:
„Vine lumina dintre lemnele de sub picioare ca niște animale jucăușe multe culori frumoase culoare de pasăre culoare de șarpe culoare de gândac culoare de albină culoare de delfin și încercăm să o prindem dar e numai lumină și e și sunet femeia îi spune muzică e diferită de muzica noastră dar noi o adorăm și luminăm a iubire și urmăm lumina și muzica pe hol până avem alt obiect drept și alb și înalt și împingem și tragem și intrăm și e o peșteră care miroase a bărbatul bun pielea lui părul lui lichidele lui răsuflarea lui deocamdată și ne întristăm dar sunt și mirosuri bune piatra neagră pe care bărbatul o folosește ca să ne facă nouă gemeni mici vedem prin toată peștera gemenii mici așa de mulți gemeni mici și ne atingem gemenii și mânjim cu gheara negreala și lingem negreala și negreala are gust bun și e un craniu de om pe el păr la fel de fals ca sorii falși și asta ne face să ne simțim singuri în râul nostru sunt multe cranii moartea e peste tot și e bine e bine să cunoști moartea pentru că altfel nu poți cunoaște viața. „
Și da, pe lângă asta, un capitol din carte se numește Taxidermie creativă. În buna tradiție postmodernă, spre deliciul intelectual – e și aici un plan al cărții care te provoacă.
Mereu scriu cu inima, așa că predați-vă un pic în fața Forma Apei/The Shape of Water – cartea, fie și doar pentru că pe coperta a doua stă marcat cu italice alb pe negru așa: „Pentru dragoste, în nenumăratele sale forme și chipuri”.
***
Forma Apei, de Guillermo del Toro și Daniel Kraus, Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu, Editura Polirom, 424 de pagini – 29.97 RON cu reducere, aici.
No Comments