Will Self nu este un monstru. Cum nici personajele lui nu sînt monştri ambulanţi, ci oameni al căror destin înseamnă exacerbare: a simţurilor, a lumii în care trăiesc. De dragul adevărului. Un vizionar – nu întîmplător topit după Tarkovski -, Self este unul dintre cei mai prolifici şi talentaţi prozatori englezi ai momentului. (Scrie o carte pe an – pînă la 47 de ani i-au apărut 17 romane şi volume de proză scurtă, iar în 2008 este pe lista The Guardian a celor 1000 „must-read„-uri ale anului). Ani la rînd s-a lăsat cules de pe podelele barurilor din cauza dependenţei de alcool şi de droguri şi, în 1997, şi-a pierdut jobul de la The Observer pentru că n-a rezistat nevoii de a lua heroină în timpul unui zbor electoral cu John Major.
Acum, după o cură de dezintoxicare (perpetuă, spune Self), scrie mai ales dimineţile devreme, cînd visele i se detaşează de parfumul puturos al nopţii şi devin tangibile, pe hîrtie. Scriind, este ca un asiatic obsedat de puterea detaliului, înconjurat de aburii pe care îi degajă infuziile de ceaiuri rare care îi hrănesc imaginaţia fecundă. Pe birou are în permanenţă o plită electrică pentru a le prepara „la cald”. Iar cel mai apropiat înlocuitor al heroinei care i-a rămas – recunoaşte – este o specialitate de brînză albastră denumită argotic „Devil’s shit„.
Pînă la urmă, la ce te-ai putea aştepta de la un scriitor care alege să vorbească despre moarte chiar cu vocea unui cadavru, în Cum trăiesc morţii? Despre partea întunecată a relaţiei femeie-bărbat prin vocea unei tipe căreia îi creşte un penis şi a unui tip căruia îi apare un vagin în pliul genunchiului – Cucul şi pupăza?
Măreţele maimuţe este povestea lui Simon Dykes, „pe vremuri artist, apoi pacient mental şi acum un cimpanzeu”, o răsturnare a lumii oamenilor care pot fi la fel de bine animale: nişte primate blestemate care trăiesc în grupuri organizate.
Iar în Cartea lui Dave, Self face o radiografie antropologică a contemporanului. Foloseşte ca pretext un personaj mic – Dave, taximetrist – ca să ajungă la o ţintă mare – cum se schimbă lumea în care trăim. Memoria şi scrisul sînt singurele arme de salvare într-un viitor apocaliptic şi alienant?
(articol apărut în Tabu)
Puteți citi aici un fragment din carte.
No Comments