A titrat peste 450 filme și a ajuns să fie comparat, „mai în glumă, mai ironic” cu Irina Margareta Nistor, vocea care dubla filmele străine pe casetele care circulau clandestin înainte de ’89. În online, își zice Veverița_bc și-a ajuns în atenția publică odată cu subiectul filmelor piratate difuzate în avionul prezidențial – se-ntâmpla în timpul mandatului lui Traian Băsescu.
Prin 2009, am stat vreo câteva zile cu Veverița_bc, probabil cel mai cunoscut tip care face subtitrări la filme din online-ul românesc, la inițitativa Cristinei Bazavan, atunci redactor-șef la Tabu ca să-i scriu povestea pentru revistă. Așa am aflat cum se face pe bune o subtitrare la un film piratat. Că-i ca un drog și că trebuie să-ți pese ce scrii, să fii atent cu gramatica și să simți fraza. Dacă te respecți. Că-i o comunitate largă, dincolo de limita fină a lucrurilor. Cei care fac subtitrări din pasiune sunt și medici, și designeri. Și că, dacă-și fac treaba pe bune, încearcă să-și și educe publicul.
Azi, Veverița_bc nu mai face subtitrări, dar trăiește din propria pasiune – are o firmă de traduceri.
***
Veverița_bc privește drept în monitorul calculatorului de acasă, ridicând sobru din sprânceană, ca un marinar care cercetează ce îl așteaptă în larg. Stă pe un scaun din lemn, în blugii trei sferturi, bleumarin și largi, pe care îi poartă de obicei. Lățimea umerilor exersați la Taekwon-Do e îndulcită de un tricou bej. De când s-a lăsat de arte marțiale, s-a cam îngrășat. Așezat, arată masiv la cei 1.80 metri. E ras în cap, are ochii verzi, și un cioc șaten, cu fire scurte, îi încadrează bărbia. După îmbrăcăminte ai zice că ai de-a face cu un rapper, dar fără accesoriile clasice – lanțul și șapca –, o combinație între nesupunerea lui Russell Crowe și blândețea lui Matt Damon. În realitate, se îmbracă așa pentru că se simte confortabil.
E ora 4 după-amiază și se pregătește de un film piratat, recent apărut.
Alege „District 9”, un SF care-i place și pe care l-a luat de pe „torente”, la câteva zile după lansarea în State.
Începe subtitrarea de la zero, un prim draft.
Pornește boxele, deschide Media Player Clasic și Media Subtitler, un program specializat de titrare. Trompeta care însoțește sigla TriStar de la începutul filmului vibrează într-o cascadă de sunete înalte. Cu ochii țintă pe ecran în așteptarea primului personaj își pune o pereche de căști negre. Wikus Van Der Merwe, interpretat de Sharlto Copley, un actor cu chip lung și obraji supți, deschide povestea: „You know, after last year’s culprit, my wife was… always encouraging me, you know?”
Replicile în românește le scrie în Notepad, împărțindu-le în același timp în subtitluri a câte două rânduri.
„Știi, după infractorul de anul trecut, soția mea m-a încurajat întruna…”
Apasă tasta de pauză.
„O să fie complicat, e engleză cu accent sud-african”, evaluează situația. „Ca să faci subtitrări de la zero îți trebuie experiență, dar și să știi să simți fraza.”
În timp ce traduce, face doar două pauze: una să deschidă un dicționar online („deși unii n-o fac; eu nu scriu din burtă niște prostii”) – și alta ca să intre pe imdb.com să verifice numele personajului. Traduce în reprize pentru că e o muncă migăloasă.
„District 9” are o oră și 45 de minute și o să-i ia 15 ore să-l termine, de-a lungul unui weekend. După ce traduce, urmează sincronizarea, care înseamnă să vadă filmul încă o dată și să potrivească fiecare subtitlu în românește cu vorbele personajelor. Apoi vin verificările de ortografie și de aliniere – un subtitlu nu poatea avea mai mult de două rânduri, iar un rând nu poate avea mai mult de 43 de caractere.
***
Veverița_bc se numește, de fapt, Robert.
(Nu-i vom divulga numele întreg pentru că dorește să-și protejeze identitatea.)
Are 22 de ani, s-a născut în Bacău, a copilărit la Vaslui, dar și în Ardeal, și e absolvent de informatică. Știe engleză, puțină germană și maghiară, dar traduce numai din engleză.
Înainte s-ajungă în București, unde e în anul II la un master la Academia de Științe Economice, nu era deloc tehnologizat. „N-aveam nici Messenger”, spune el. Totul a început cu o conexiune mai bună și cu filmele.
„Înainte de Internet, era dominația HBO-ului. Am și câștigat niște DVD-uri la concursurile de acolo.”
Acum are o colecție de aproape o mie de filme: câteva sute piratate și 150 originale, printre care și seria „Lord of the Rings”, luată de pe Amazon. E un cinefil care, deși descarcă tot ce apare nou (nu-i place să titreze filme vechi și nu-l pasionează filmele de autor), merge des și la cinema. Când are chef, vede și câte cinci-șase filme pe săptămână – le preferă pe cele biografice, istorice și SF-urile.
În 2005 a dat de site-ul titrari.ro, una dintre cele mai populare o comunități de subtitrări, care are în prezent o medie, de 30.000 de vizitatori pe zi și între 5.000 și până la 20.000 de descărcări pe subtitrare pe lună pentru un film. (Aceste numere sunt semn că pirateria funcționează în România, unde majoritatea alege să descarce de pe Internet, decât să cumpere DVD-uri sau să meargă la cinematograf).
Și Robert și ceilalți traducători cred că subtitratul nu e doar o treabă funcționărească, ci și un mijloc prin care „pot educa publicul între 15 și 30 de ani, adică majoritatea celor care se uită la filme de pe net”.
Lui Robert i se întâmplase de multe ori să vadă filme cu subtitrări proaste, dar nu se gândise să facă ceva în acest sens. Majoritatea păstrau topica din engleză și aveau greșeli gramaticale, dar traducerile fiind gratis, puțină lume era preocupată de asta.
Pe site sunt 84 de traducători, dintre care 30 activi în prezent – titrează din pasiune, în timpul liber, și au profesii care variază de la mici afaceriști la medici și designeri. Robert s-a alăturat comunității ca să-și exerseze engleza.
Nu mai știe de ce și-a zis „Veverița”, în schimb „bc” nu vine de la Bacău – deși ar putea –, ci sunt pur și simplu următoarele litere din alfabet după „a”-ul de la final.
Prima titrare pe care a făcut-o a fost în 2006, la „Get Rich or Die Tryin’”, „un film pe două CD-uri, la care trebuia să traduc și versuri și era criminal”. L-a ajutat BlackM00N, unul dintre traducătorii veterani, iar primele lecții tehnice de subtitrare de la zero le-a luat de Adio67, un alt traducător care acum s-a lăsat.
De atunci, a titrat 450 filme și a ajuns să fie comparat, „mai în glumă, mai ironic” cu Irina Margareta Nistor, vocea care dubla filmele străine pe casetele care circulau clandestin înainte de ’89. Recordul l-a atins cu subtitrarea la „The Dark Knight”: 65.000 de descărcări în 4-5 luni pe titrari.ro și 150.000 în total, cu tot cu cele de pe rețele peer-2-peer și alte site-uri. Odată cu succesul, pariul a devenit, însă, altul.
Și Robert și ceilalți traducători cred că subtitratul nu e doar o treabă funcționărească, ci și un mijloc prin care „pot educa publicul între 15 și 30 de ani, adică majoritatea celor care se uită la filme de pe net”. Și au urmat dezamăgirile:
„Nu toată lumea vede mesajul. Marea majoritate se uită la filmul titrat, dar nu văd dincolo de asta. Încerci să le pui niște expresii frumoase, să scrii cât mai românește și corect, cu cuvinte variate și când te abordează un anonim pe net să te întrebe de o subtitrare vezi că scrie „știi” tot cu un sigur „i”.”
Problema cea mai complicată este, însă, ilegalitatea. „Chestia asta cu subtitratul e la limită. Dar atâta timp cât exista site-ul și nu a venit nimeni care să spună să-l închidem, cred că e OK.”
Constantin Vică, doctor în filozofia tehnologiei și informației, explică: „Copyright-ul unui film protejează filmul pe oricare dintre componentele sale, inclusiv replicile. Dar subtitrările pun o problemă mai mare: ele nu sunt replici, ci traducerea într-o limbă nouă a unor replici. Proprietarul filmului este singurul care poate autoriza utilizarea unei subtitrări, dar în același timp nu poate decide ce subtitrare vreau eu să folosesc. Dacă aș avea acces la o subtitrare oficială proastă și la una neoficială bună, de ce nu aș alege-o pe a doua?”.
***
E seară, puțin după ora 7 și Robert și-a terminat programul la biroul de traduceri specializate unde lucrează. (Aici a tradus, printre altele, o serie de DVD-uri pentru un cotidian.)
Privește înspre o alee din parcul Cișmigiu, zâmbind în colțul gurii: e-un înțelept care știe la ce să s-aștepte. Poartă aceeași pereche de blugi bleumarin, asortați acum la un tricou negru. Îi măsoară dintr-o privire pe trecători. „Pentru ei titrez, la o adică”, spune Robert. „Presupun că daca aș sta aici o oră și aș întreba dacă au auzit de mine, cred că s-ar găsi mărcar trei, patru oameni. Cine se uita la filme, zic eu, a cam auzit de mine.”
Tradusul aduce cu sine un soi de responsabilitate.
„Te lași atras. După șase luni de subititrări m-au făcut moderator pe site și asta m-a motivat să fiu mai responsabil, să ridic și mai mult ștacheta la calitatate. Simt că dacă m-am apucat de ceva, lumea deja se uita la mine și are așteptări.”
Ca moderator, Robert trebuie să aplaneze conflicte – majoritatea legate de orgolii și greșeli. Trebuie să fie imparțial. Niciodată nu lasă pe site o subtitrare care nu respectă topica și regulile limbii române, una făcută neserios, cu cuvinte din burtă.
„Când o deschizi și citești primele zece rânduri și le compari cu replicile în engleză, îți dai seama dacă e bună sau nu.” Cât despre staisfacție, ea se măsoară în numărul de descărcări: „Până la urmă, subtitratul devine un drog pentru toți cei care îl fac. Așa cum unii ies în club, sunt alții care traduc.”
„Până la urmă, subtitratul devine un drog pentru toți cei care îl fac. Așa cum unii ies în club, sunt alții care traduc.”
Se gândește că și când o să-și găsească un loc de muncă, după facultate, i-ar plăcea să continue să titreze filme pentru că știe că, dincolo de monitorul lui, sunt zeci de mii de oameni care îi așteaptă munca: „Doar de unde crezi că au ajuns subtitrări pirat în avionul prezidențial?”
Articol apărut în revista Tabu, în octombrie 2009.
No Comments