Tracy Chevalier este una dintre cele mai populare scriitoare și a devenit un fenomen internațional odată cu apariția romanului Fata cu cercel de perlă, inspirat de celebrul tablou al pictor olandez Johannes Vermeer.
Noul său roman, Băiatul cel nou (Editura Humanitas Fiction, traducere din engleză și note de Vali Florescu), pornește de la Othello. Personajul principal este, însă, un puști de culoare.
„Tracy Chevalier își dă măsura talentului prin felul în care reînvie în romanele ei epocile și atmosfera acestora, iar Băiatul cel nou nu face excepție. De la tivul brodat cu flori al jeanșilor evazați și până la pocnetul corzilor pe asfaltul locului de joacă, scriitoarea surprinde nu numai spiritul unei perioade, cu rasismul ei ocazional, ci însăși esența copilăriei din anii ’70.”, scrie San Francisco Book Review.
Poți citi aici interviul pe care Tracy mi l-a acordat în urmă cu doar câteva zile.
Alături de Editura Humanitas Fiction îți oferim trei exemplare din romanul Băiatul cel nou.
Ce trebuie să faci: lasă-mi un comentariu la postarea dedicată de pe Facebook cu textul „Îmi doresc Băiatul cel nou de Tracy Chevalier”, iar în data de 21 decembrie aleg trei câștigători prin tragere la sorți, cu ajutorul Random.org.
Poate reușesc să-ți fac un cadou frumos de Crăciun.
Ce trebuie să știi despre Băiatul cel nou
Tracy Chevalier transpune Othello la începutul anilor 1970, într-o școală dintr-o suburbie a Washingtonului, unde până la ora prânzului puștii bat mingea, sar coarda, se îndrăgostesc cu repeziciune și tot la fel de ușor își însușesc prejudecățile părinților și profesorilor lor. Interpretarea concisă și electrizantă semnată de Tracy Chevalier pune în lumină consecințele rasismului, geloziei și fricii.
Viața unui elev nou-venit nu e niciodată simplă. Dar dacă pielea lui are altă culoare decât cea a colegilor săi, lucrurile devin și mai complicate. Osei Kokote, fiul de 11 ani al unui diplomat din Ghana sosit la Washington, are noroc: Dee, una dintre cele mai frumoase fete, îl simpatizează imediat. Ian nu vede cu ochi buni sentimentul spontan care se naște între cei doi și nici faptul că Osei excelează la sport, punându-i astfel în pericol statutul de stăpân absolut al curții școlii, adjudecat pe parcursul anilor prin agresivitate, șantaj și intimidare. Cu o abilitate psihologică uimitoare, el începe să țeasă ițele unei intrigi prin care îi manipulează pe toți ceilalți. Până la sfârșitul zilei, viețile protagoniștilor —elevi și profesori deopotrivă —se vor schimba pentru totdeauna.
No Comments