Săptămâna trecută am fost invitată să vorbesc la RFI România alături de colegul Doinel Tronaru. Am povestit cu jurnalista Mihaela Dedeoglu, căreia îi mulțumim, la emisiunea #Zebra despre traducerea și redactarea primei cărți de popularizare a muzicii clasice în limba română: Un an magic, muzică clasică pentru fiecare zi, de Clemency Burton- Hill. Aici puteți citi un fragment în avanpremieră.
Apărută la Editura Vellant, cartea e o bijuterie, editată în condiții grafice excepționale și se adresează tuturor categoriile de public, și iubitorilor de muzică clasică, și celor care vor să o descopere.
365 de zile, iar fiecărei zi din an îi corespunde o lucrare de muzică clasică cu povestea ei. Trebuie să o aveți în bibliotecă.
Unde găsiți cartea:
-> o puteți comanda cartea de pe site-ul editurii, la acest link;
-> o găsiți de cumpărat și la Librăria Cărturești, online aici și dacă mergeți la librărie, desigur;
-> sau pe elefant.ro
Descoperiți câteva fragmente din interviu și motive pentru care să cumpărați cartea, mai jos.
Ana-Maria Onisei: Clemency Burton-Hill spune cu o ironie britanică în cuvântul de deschidere al cărții că se adresează prin această carte celor care simt că muzica clasică este așa, ca un fel de petrecere la care nu au fost invitați. Dar este în același timp și o carte potrivită pentru iubitorii muzicii clasice, fiind foarte riguroasă și, cu siguranță, trecând prin toată istoria muzicii clasice, este foarte multă muzică sacră, muzică medievală. Sunt compozitori și povești pe care niciunii dintre cei care sunt foarte apropiați de muzica clasică nu le știu. Așa că fiecare ar avea ceva de învățat.
Doinel Tronaru: Pe lângă poveștile de care spunea Ana Maria, cartea are foarte mult umor și este scrisă foarte bine, foarte plastic și tradusă foarte bine. Credem că am reușit să aducem în limba română cât mai mult din plasticitatea originalului și din farmecul cu care povestește autoarea. Sunt foarte multe informații noi pe care le-am aflat în premieră în această carte.
Ana Maria Onisei: Este o poveste extrem de emoționantă despre Bach, care mergea 400 de kilometri pe jos iarna pentru a-l asculta pe compozitorul lui preferat în concert. Odată și-a luat și un concediu. Pe vremea aceea, singura șansă de a asculta muzica clasică era să fii efectiv în locul în care se întâmpla.
Aventura traducerii a fost și frumoasă și grea deopotrivă. Cu ocazia asta cred că am căpătat un respect însutit pentru toți traducatorii din lume. Respect pe care îl aveam și înainte. A fost o experiență interesantă, dar și provocatoare pentru că, deși este scrisă într-un stil foarte direct și foarte cald, cartea are totuși 400 de pagini, deci un volum de muncă foarte mare. Ceea ce mi s-a părut important și cumva provocator a fost exact ceea ce spunea Doinel la început, să reușim să respectăm acea plasticitate a frazelor. Ceea ce nu este foarte ușor, atunci când traduci dintr-o engleză britanică.
Interviul integral poate fi ascultat aici.
No Comments