Marș pentru Eliade. De ce statului român nu-i prea pasă de marele scriitor, după ce în urmă cu opt ani era cât pe ce să-l piardă și pe Cioran

Istoria se repetă: statul român lasă în derâdere o serie de manuscrise rare ale lui Mircea Eliade, care riscă, astfel să dispară în totalitate.

După ce doi oameni influenți cultural au semnalat ce se întâmplă și au luat atitudine, este vorba despre Eugen Ciurtin, istoric al religiilor și Radu Vancu, poet, conferențiar la Litere Sibiu, subiectul a ieșit în presă.

Tot Eugen Ciurtin și Radu Vancu au inițiat Marșul Eliade, care va avea loc pe 16 decembrie, și îi invită pe toți cei care sunt, să zicem, din bula noastră, cei cărora le pasă să participe la acest marș simbol. Găsiți evenimentul aici.

Pe scurt, ce s-a întâmplat: o licitație de manuscrise ce îi aparțin lui Mircea Eliade a fost anunțată recent de o casă de licitații din București. Este vorba despre un lot seminificativ de piese manuscrise din colecția lui Mircea Handoca (1929-2015). Fondul de manuscrise primite de M. Handoca de-a lungul timpului de la Eliade și de la familia sa bucureșteană cuprinde mii de pagini, cu precădere din anii 1920-1940, dintre care cele mai multe nu au fost niciodată consultate de altcineva și niciodată editate corespunzător, iar unele au rămas cu certitudine perfect inedite. Din cauză că manuscrisele lui Mircea Eliade din România nu au fost niciodată depuse în colecții publice, astăzi riscă să dispară. Lipsa lor din fodurile publice din cercetare din țară va îngreuna orice proiect de editare și studiu aprofundat al operelor scriitorului. În mod ideal, aceste manuscrise ar trebui să se afle  în patrimoniul Academiei Române, locul în care Eliade a consultat manuscrisele necesare ediției sale din opera lui Hasdeu și unde funcționează Institutul român de Istorie a Religiilor, în cadrul căruia a și fost elaborată o primă ediție critică a unei opere științifice a lui Eliade (Yoga, 1936 | 2016) în lume.  În plus, instituțiile publice naționale și persoanele privatepot salva acest lot prin cumpărarea lui și depunerea într-un fond public de manuscrise.

Autoritățile (Ministerul Culturii) au reacționat bine de aceasta dată din punct de vedere etic și la cald, însă realitatea este mai dură.

Iar un potențial răspuns îl oferă chiar cei de la casa de licitații care au scos la vânzare manuscrisele, pentru site-ul b1.ro:

„Suntem în negocieri cu Ministerul Culturii să găsim o formulă legală prin care statul să le achiziţioneze. În acest moment nu a fost suspendată această licitaţie, atâta timp cât încă nu s-a găsit o metodă legală prin care statul să intre în posesia lor. Statul trebuie să intre în posesia lor legal, prin dreptul de preemţiune, prin metode legale. Încă nu s-a găsit formula, o mai căutăm. În momentul acesta nu s-a suspendat nimic, s-ar putea să se suspende dacă statul ar plăti obiectele”.

Se pare, deci, că eternul orice am face, nu se schimbă nimic pare a fi precis ca o picătură chinezească atunci când vine vorba de statul român.

În urmă cu opt ani, tot acest stat era pe cale să piardă niște manuscrise valoroase ale lui Emil Cioran, care erau scoase la licitație la Paris. Atunci, un om de afaceri român – George Brăiloiu – citind în presă ce s-a întâmplat, a licitat de patru ori suma estimată, de la 100.000 de euro la 405.000 de euro, a cumpărat manuscrisele Cioran și le-a donat, într-un gest privat alturist, Bibliotecii Academiei Române.

Astfel, documentele au rămas în patrimoniul românesc și oricine dintre noi le poate consulta.

Eram jurnalist angajat la Adevărul în acea perioadă și alături de Alex Nedea am făcut ancheta despre manuscrisele lui Cioran. În timp ce ministrul culturii de la acea vreme (Hunor) pasa mingea la lipsa de bani, fostul ministru (Paleologu) zicea că nu s-a știut, iar ICR era menționat ca posibil reper de buget pentru a achiziționa așa ceva, de la rudele lui Cioran am aflat că Ministerul Culturii știuse tot timpul despre documente.

Poate părea ceva neimportant față de tot dezastrul care este în jur, însă gândiți-vă la câte nume și lucruri valoroase din cultura română sunt peste tot în lume, oblojite, îngrijite, promovate, și cum noi aici nu facem nimic pentru ce avem.

Apropo, ar fi mult de discutat și despre cum muzeele românești n-au achiziționat până acum – sau, să zic, vreodată – o lucrare a unui pictor contemporan român de succes (Adrian Ghenie, Roman Tolici, de pildă) și o să îi vedem tot când mergem la Paris sau la New York?

Există, iată, vreun firișor de politici publice la temă?

Se pare că nu prea.

Și statul român merită presat.

Mergeți la marșul pentru Eliade.

***

Povestea manuscriselor Cioran, o puteți citi aici. Un interviu cu George Brăiloiu, omul de afaceri care l-a redat pe Cioran României, imediat după licitația din 2011, aici.

 

Comments