denemebonusu.com | canlibahis11.com | bahis | betting site | kupon

Bridget Jones-uri culturale

Vine porția de muzică clasică de la Concursul Enescu | La ce recomand să vă luați bilete

1 august 2018

Mai e puțin și începe ediția 2018 a Concursului Enescu.

O să aibă loc la Ateneul Român, între 1 și 23 septembrie.

Dincolo de partea de comunicare a evenimentului, la care contribui, sunt câteva lucruri de suflet pe care vreau să vi le recomand, și cu inima, și cu experiența de culise.

Din 2014, Concursul Enescu e organizat ca eveniment în sine.

Asta înseamnă că are recitaluri extraordinare, un concert de gală de deschidere și concerte cu orchestră – finalele în care tinerii muzicieni se duelează pentru premiu interpretând câte un concert sub ochii publicului.

Concursul Enescu aduce la București o stagiune întreagă cu viitoarele nume ale muzicii clasice de mâine – mulți dintre tinerii artiști care participă sunt deja de talie, au premii și la alte concursuri mari din lume – , și cu artiști reputați care vin aici ca membri ai juriului și susțin și recitaluri, deci bucură publicul.

La ediția 2018 s-au înscris 400 de tineri din întreaga lume. La București, în an de centenar și în anul în care Concursul Enescu împlinește 60 de ani de la prima ediție. E cel mai mare număr de înscriși din istoria Concursului, iar numărul concurenţilor din România și Republica Moldova atinge un record: 22 de participanţi la cele trei secțiuni. După selecția juriului de specialitate, în Concurs intră 270 de tineri din 39 de țări.

Veți trăi o experiență cum n-ați mai trăit odată ajunși la Ateneu, în sala de concert. Iată la ce aș spune să luați bilete la Concursul Enescu, musai, musai. Prețurile sunt între 55 și 45 de lei și aveți acces la unele dintre cele mai bine cotate concerte și recitaluri din România.

1. Gala de deschidere

1 septembrie

Trei laureați ai Concursului – Ștefan Tarara (vioară), Josu de Solaun (pian) și Eun-Sun Hong (violoncel), sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea vor interpreta Triplul Concert de Paul Constantinescu. E o ocazie să descoperiți această compoziție a  unuia dintre cei mai cunoscuți compozitori români. La ediția din 2016, Concursul s-a deschis cu Triplul lui Ludwig van Beethoven.

O să adorați emoția laureaților – se întorc pe scena unde au câștigat un premiu care le-a marcat cariera și emoția atmosferei – începuturile au electricitatea lor.

Cât ascultați, trageți cu ochiul la soliști și sorbiți-le expresiile. Sunt acolo pânze dintr-un dialog secret: se sprijină unul pe altul, își semnalizează intrările, zâmbesc.

Am mai scris despre câteva imagini de privit din spatele muzicii la concertul de deschidere a Concursului Enescu 2016, aici.

2. Finalele cu orchestră

11 septembrie, Finala la Violoncel

17 septembrie, Finala la Vioară

23 septembrie, Finala la Pian

Asta e ceva cu adevărat unic, și o poți trăi în România doar dacă vii în sală ca public la Concursul Enescu. În fiecare seară de Finală, trei cei mai buni tineri muzicieni din concurs vor interpreta trei concerte cu orchestră – da, live, cu juriul în lojă, și noi în auditoriu. Se face pauză după primul, apoi urmează celelalte două interpretări. Deci, veți avea parte de trei interpretări diferite a trei concerte în aceeași seară.

Muzică clasică în supradoză.

Concursul Enescu

Apropo de expresii și atmosferă, un instantaneu surprins în timpul Finalei de Violoncel cu tântăra Anastasia Kobekina câșigătoarea locului al doilea

Și la final, aflați și cine dintre cei pe care i-ați ascultat a câștigat Concursul.

V-aș spune să riscați și să veniți la toate cele trei finale. În fond, când o să mai aveți ocazia să ascultați atâta muzică clasică foarte bună? Nu prea curând.

Sunt imprevizibile. E parte din farmec. Interpretarea la cald e mereu alta, chiar și pentru un artist pe care îl cunoști. S-ar putea să-ți placă pianul, de pildă, dar să descoperi un tip de 17 ani care interpretează pentru prima dată în istoria concursului Simfonia Concertantă a lui George Enescu, cu un sunet ca mierea, și câștigă – dacă alegi să te duci și la Finala de Violoncel.

Mai e și sentimentul că ai inima în obraji ascultând, fiindcă tensiunea e mare – ca la concurs.

3. Recitalul pianistului Peter Jablonski

22 septembrie

Ah, e atât de discret Peter Jablonski, și totuși atât de surprinzător. Mai întâi, cântă și jazz, nu doar muzică clasică. L-a lăudat chiar Miles Davis. Apoi, doi grei, Claudio Abbado și Vladimir Askenazy i-au girat talentul și susținut cariera ca pianist. A cântat peste tot pe glob, însă ce e cel mai frumos la el e că ia lucrări cunoscute și le transformă în interpretarea lui în ceva ce nu te-ai aștepta și ai sentimentul că n-ai mai ascultat.

Biletele pentru Concursul Enescu 2018 și programul integral sunt disponibile aici.

Pentru Finalele cu Orchestră, lucrările vor fi anunțate în timp real, în funcție de tinerii muzicieni care sunt selectați de juriu să intre în finală, pe pagina de Facebook George Enescu Festival și pe site, www.festivalenescu.ro.

Comments

    Leave a Reply

    cialis 100 mg cialis 20 mg viagracim