O mână de jurnaliști îl așteptăm cu stomacul la gât pe zeul Mikhail Baryshnikov la micuța conferința de presă de la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu. Glumim că n-o s-avem curaj să punem întrebări, c-o să stăm așa, pur și simplu, doar să-l admirăm.

Când intră în camera mică, senin, scund și modest, cu o pereche de șosete-n picățele răsărind dinspre marginea pantofilor negri, sînt câteva secunde de liniște.

Se-așează pe scaun.

Își îmbrățișează singur brațele peste cămașa albă – descheiată la gât – și-ncepe să vorbească rar, cu vocea ușor impregnată de accentul colțuros rusesc.

Din acele mâini, mâini care-n scenă ating cerul, din felul în care vorbește, noi, toți jurnaliștii înțelegem: are emoții.

Mikhail Baryshnikov are emoții.

Și-ncepem să întrebăm, și-ntrebând, să lăsăm și emoțiile noastre să impregneze energia de-acolo.

Glumește, își ridică mâinile și-și deschide din suflet.

În timpul conferinței de presă de la FITS

“Mama era o femeie simplă de pe râul Volga, însă o persoană extraordinară. Era fascinată de tot ce-nsemna cultură. Fie că era un cor leton de o sută de oameni cântând pe o plajă, sau un spectacol de teatru. Aveam vreo șase ani și nu putea să mă lase singur acasă. Mă lua la operă, la teatru, peste tot. Îmi amintesc că eram în sală odată și mi-a șoptit: Nu îneleg de ce plânge femeia de pe scenă. Iar eu mic fiind i-am răspuns cu voce tare: FIindcă a părăsit-o bărbatul, de asta. Și toată lumea din jur de pe scaune a-nceput să ne facă semne să tăcem.

Într-o zi, a venit și rândul baletului. Și nu era doar un spectacol de balet, ci erau și copii care dansau pe scenă alături de adulți. Muzica, decorul, atomsfera din sală, cortina – toată această experiență a avut valoarea unui cutremur pentru mine. Pentru că ce vedeam era o combinație a tuturor artelor într-un singur moment.  

I-am spus mamei: Vreau să fac asta.

Apoi, m-am dus să dau o probă la școala de coregrafie și balet din Riga – aveam nouă, zece ani – și-am luat. Fără să le spun alor mei. Doar m-am întors acasă și-am anunțat.

Prima experiență pe scenă a fost în figurație, era un Ceaikovski și făceam parte dintr-un șir de copii de culoare care trebuiau să țină un cadou în brațe în actul al doilea. Nici nu ne-au machiat, ne-au pus câte-un ciorap maroniu pe cap. Și stăteam în poziția aceea ținând o cutie în mână și tremuram. Tremuram pentru că inima mea tremura. Eram prima dată pe scenă. Și era extraordinar. “

 

Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu zâmbește și face-o paralelă între răspuns și importanța unui eveniment cultural și-a apropierii, a accesului la cultură astfel – nu doar pentru public, ci și pentru voluntarii de la Festival.

Într-un documentar de pe Youtube, cineva spune așa:

“Așa cum pentru noi pământul e locul care ne ancorează, așa e pentru Mikhail Baryshnikov aerul. Acolo, în aer, e spațiul lui cel mai apropiat.”

Pe măsură ce emoția se-ntinde și Mikhail Baryshnikov face semn că mai vrea să răspundă la o întrebare, și la o altă întrebare, ne-arată una dintre cele mai frumoase experiențe, în fața noastră: aceea de-a fi om.

Și prin asta, ne ridică pe toți de la pământ deasupra, acolo undeva în aer, unde a simți pe viu e tot ce contează.

Mulțumim, domnule Baryshnikov.

***

Joi și vineri, datorită Festivalului Internațional de Teatru Sibiu publicul se va putea bucura de două reprezentații ale spectacolului “Brodsky/Baryshnikov”, regizat de Alvis Hermaniso, o reverență pentru poetul rus Iosif Brodsky.  Ambele reprezentații sînt sold out.

 

 

Comentarii