Pablo Neruda spunea despre cei care nu au citit Cortazar ca sint sortiti blestemului. O sentinta metaforica vadit pretioasa, menita sa suscite interesul asupra scriitorului argentinian si sa pregateasca subconstientul cititorului pentru intilnirea cu lumea sa. Sau cu aceeasi lume in care pasim zi de zi, refuzindu-i ori ignorindu-i plenitudinea. Caci pentru Julio Cortazar, universul cotidian poarta amprente fantastice la tot pasul. In spatiile lui vibreaza siluete necunoscute si intangibile, banalul este investit cu farmec excentric, caile de acces spre dincolo te tin, de fapt, in acelasi loc. Un loc in care realitatea se confunda cu irealitatea pentru a da nastere unui tot al jocului de idei.
Nascut la Bruxelles din parinti argentinieni, Julio Cortazar va ajunge inapoi in Argentina dupa 1919, tara in care debuteaza cu volumul de poeme Prezente (1938), iar din 1951 se stabileste la Paris. Romanul Sotron (1964) il atesta drept un aventurier al formulelor narative, inzestrat cu o imaginatie iesita din tipare. Numai avind paginile dinaintea ochilor poti fi stapin pe ce (ti) se intimpla: incearca sa repovestesti din Cortazar si ai sa constati intotdeauna ca iti scapa ceva, propune Jorge Luis Borges. Considerat de Gabriel Garcia Marquez argentinianul care a reusit sa se faca iubit de toata lumea fara voia lui, scriitorul urmareste, pe linia prozei fantastice si a hiperfictiunii, sa asambleze (sau sa pofteasca gindurile lectorului la acest ospat) o realitate suprareala, scaldata in fantezie si populata de personaje fara reguli. Canoanele timpului nu exista in universul lui, nici cele ale utilului ori responsabilului. Odata prins in mreje, traiesti pentru a visa cu ochii deschisi si a pipai lumile paralele, fiindca jocul ametitor deschide perspective ale celor mai ascunse simtaminte umane. Cortazar valorifica inexplicabilul din noi, plasindu-l intr-o lume a incertitudinii, a coincidentelor hermeneutice, a atractiei continue fata de jumatatea intunecata, ascunsa a lucrurilor.
Povesti imaginare 100% si apropiate de cotidian prin ironie
In traditia povestirilor care au impus atmosfera fantastica, volumul Idolul Cicladelor (Editura Polirom, 2006, traducere din limba spaniola si note de Tudora Sandru Mehedinti) (ne) exploateaza angoasele intr-o cheie insolita, proiectindu-le in indivizi speciali, marginali, singuratici. Povestirile pot fi impartite in doua categorii: cele imaginare 100%, unde umanul e permanent urmarit de o prezenta ireala si timpul se dilata spre a face loc tuturor posibilitatilor – Suna telefonul, Delia, Anotimpul miinii, Acolo, dar unde, cum? sau Vara (teribile surprinderi ale sentimentului fricii si obsesiei, care „nu depinde de vointa”) –, si cele mai apropiate de cotidian prin ironie, centrate pe detalii. Superba descriere (pe sase pagini) a unui individ care isi imbraca puloverul din Nu dati vina pe nimeni sau scurta si dulcea cugetare despre distanta dintre doi indragostiti care se masoara in „ani-melc” din Lucas, nesfirsitele-i drumuri sint astfel de „pasaje”. (De)personalizarea obiectelor din Ziarul zi de zi, in care un teanc de hirtie imprimata e, in functie de context si mijloc de informare, si banal teanc de hirtie imprimata, iar la final foloseste pentru a impacheta sfecla, fiindca „doar la asta-s bune ziarele dupa aceste excitante metamorfoze”, tradeaza un spirit predominant ludic. „Jucindu-se astfel cu soarta, opera lui deschide porti nebanuite, dezvaluind laturile ascunse ale conditiei umane si flirtind cu transcendentul”, subliniaza Mario Vargas Llosa.
„Dupa ce-si termina treaba, aseza coup-papier-ul pe o polita – unde ingramadise obiectele ei favorite: crimpeie de lina, desene, chibrituri folosite, un ceas cu bratara, gramajoare de scrum – si cobora sa se intinda cu fata in jos pe covor, ca sa-si inceapa lectura. Citea cu mare repeziciune, atingind cuvintele cu un deget; cind intilnea ilustratii se culca pe toata pagina si parea adormita.” – Julio Cortazar, Anotimpul miinii, din volumul Idolul Cicladelor, traducere din limba spaniola si note de Tudora Sandru Mehedinti, colectia „Biblioteca Polirom”, Editura Polirom, 2006
*Articol publicat in Suplimentul de Cultura
No Comments