Cât filarmonicile sunt în concediu, v-am promis câte o recomandare cu cele mai frumoase cărți de muzică clasică.
Ei bine, cea de astăzi mă face să recunosc ceva de care nu-s neapărat mândră: dintotdeauna am preferat muzica simfonică, orchestrală operei și vocii umane.
Sunt puține lucrări și voci care mă emoționează dincolo de orice – mi se pare că muzica orchestrală are prin ea însăși capacitatea de a-ți lăsa loc la liberă interpretare, îi permite imaginației să facă ceva vrea, în timp ce vocea spune mereu o poveste cumva pre-setată.
Printre Callas și Ultimele patru cântece ale lui Strauss, este și soprana de origine română Virginia Zeani. De altfel, colegă de generație cu Maria Callas…
Viriginia Zeani a părăsit România în 1947, și-a ajuns la Napoli cu un pașaport de la Regele Mihai. În scurt timp, Virginia Zeani avea să devină una dintre cele mai cunoscute stele ale scenei internaționale de operă și prim-solistă a Operei din Roma. Tot soprana este cea care l-a descoperit pe Luciano Pavarotti, „un tânăr înalt și firav”.
Cartea despre Virginia Zeani pe care v-o recomand este (destul de nișată): Tributes to a Legendary Soprano, și este, de fapt, o suma a scrisorilor, cuvintelor, impresiilor primite de soprană de-a lungul anilor, o colecție emoționantă și mai puțin accesibilă de transcrieri ale unor documente personale…
Vă veți bucura cu siguranță și de interviul cu povești fabuloase pe care mi l-a acordat, aici.
Lectură plăcută.
No Comments