Lansări de carte, evenimente culturale, filme și piese de teatru, spectacole de operă și expoziții, toate se întâmplă în București în perioada următoare. Ți-am pregătit o nouă listă de recomandări. Alege-ți evenimentele preferate și spune-mi unde ne vedem.
•„Parking” spune povestea lui Adrian (Mihai Smarandache), poet care emigrează ilegal în Spania anului 2002 și care se angajează paznic de noapte într-un parc auto condus de Rafael (Luis Bermejo).
Via lui Adrian se schimbă pentru totdeauna în timpul nopții de San Juan (Noaptea de Sânziene), când o întâlnește pe Maria (Belén Cuesta).
Parking, un film în regia lui Tudor Giurgiu, din 14 iunie 2019 în cinematografe.
Detalii, pe Facebook.
• Cele mai importante edituri din țară vor aduce la Bookfest cărțile verii 2019, cele mai așteptate cărți ale anului în curs, de la cei mai îndrăgiți autori, toate în spectaculosul pavilion B2 de la Romexpo, intrarea publicului fiind liberă. Pentru al patrulea an consecutiv, Bookfest a primit Înaltul Patronaj al Președintelui României. În plus,Invitatul de Onoare – Marea Britanie a pregătit un program extrem de dens și de atractiv, cu scriitori și specialiști ai industriei editoriale britanice, una dintre cele mai de succes din lume. Programul complet și actualizat al evenimentelor va fi afișat pe pagina www.bookfest.ro
• Patru filme extrem de așteptate, remarcate la Cannes, Berlin sau Sundance, vor putea fi văzute în premieră în România în competiția internațională a Festivalului Internațional de Film București (BIFF), care va sărbători a 15-a ediție între 24 și 30 iunie:
„Piranhas” („La paranza dei bambini”, 2019), noul film al regizorului italian Claudio Giovannesi, , „Iubire divină” („Divino Amor”, 2019), al treilea lungmetraj de ficțiune al unuia dintre cei mai apreciați tineri regizori brazilieni, Gabriel Mascaro, „Asako I & II” (2018), noul film al unuia dintre cei mai talentați regizori ai Japoniei, Ryûsuke Hamaguchi, Al doilea lungmetraj al tânărului regizor belgian Bas Devos, „Hellhole” (2019).
Competiția BIFF va fi completată cu încă patru titluri, care vor fi anunțate în curând, împreună cu juriul acestei ediții aniversare.
• Amanda, cel de-al treilea film al regizorului francez Mikhaël Hers, prezentat în premieră și premiat cu trofeul ”Magic Lantern” în secțiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneţia, este acum în cinematografele din România.
Filmul va rula în 32 de cinematografe din 21 de orașe din România: București, Cluj, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Caransebeș, Craiova, Constanța, Iași, Lugoj, Onești, Petroșani, Piatra Neamț, Pitești, Reșița, Sinaia, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Mureș, Vulcan.
În Parisul zilelor noastre, un băiat de 24 de ani (Vincent Lacoste) își trăiește viața boemă până când cursul lucrurilor se schimbă brusc: sora lui moare într-un atentat terorist, iar David o ia în grijă pe Amanda, nepoata sa de 7 ani.
Lăsând în urmă tragicul eveniment, cei doi construiesc o relație luminoasă, iar trecerea lui David la maturitatea timpurie se face într-un mod plin de speranță și tandrețe.
• Pe 30 mai are loc Fuckup Nights Bucharest, la Commons Unirii. Dacă ești în căutarea inspirației, vrei să faci networking de calitate, dacă vrei să înveți din greșelile altora sau pur și simplu să participi la un eveniment diferit, hai la Fuckup Nights.
Pe scenă vor urca Mihai Rotaru – Fondatorul Clever Taxi, Ionuț Stanimir – Directorul de marketing și comunicare al BCR, Dani Oțil – cunoscutul prezentator al matinalului de la Antena 1 și Irina Margareta Nistor – cel mai îndrăgit critic de film din România. Moderator este Adrian Seceleanu, jurnalist la Ziarul Financiar.
• O abordare eclectică a poveștilor spuse în doi, o amintire a tradițiilor împletită cu puțin din kitschul zilelor noastre.
O poveste în stradă despre mese întinse, muzici care mai de care, lurex și diamante…Pe alocuri filme din arhive, rochii și pantofi de lac.
Ca la nuntă. Și nu orice fel de nuntă ci una ca-n povești – începe vineri 31 mai și se termină pe 2 iunie.
Femei pe Mătăsari / 31 mai – 2 iunie 2019/ #9
• AdDOC #3- calup de scurtmetraje.
Intrarea este liberă.
Proiectia va avea loc miercuri, 29 mai 2019, la ora 15:30, la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” Bucureşti, în Sala de Consiliu (subsolul corpului de ateliere) Bld. lancu de Hunedoara nr. 27, Sector 1.
• Închiderea festivalului de film documentar AdDOC #3, organizat de One World Romania la Școală, va avea loc vineri, 31 mai, de la ora 18:00, la MNAC, printr-un vernisaj de artă vizuală și proiecția unui film din cadrul selecției festivalului.
Expoziția ,,Încotro?” din cadrul AdDoc #3 are aceeași temă ca cea festivalului din acest an: migrația și mobilitatea. Formată din lucrări mixed-media realizate de liceeni din toată țara, expoziția urmărește să taie distanțele prin artă, să doboare barierele care ne despart și să sărbatorească ideile care ne leagă, chiar și de la mii de kilometri depărtare.
Vernisajul va fi însoțit de proiecția filmului ,,Ce mică-i lumea” (83’), în regia lui Marcel Barrena, de la ora 19:00.
• „Salaam Cinema” (r: Mohsen Makhmalbaf ,1995) va fi proiectat în ziua de miercuri, 29 mai 2019, de la ora 19:30, în Sala Cinema de la UNATC (Str. Matei Voievod, Nr. 75-77, Corpul C), în cadrul Cineclubului Film Menu. Intrarea este liberă!
Filmul va fi subtitrat în limba engleză.
Proiecția filmului va fi urmată de o discuție moderată de Codruţa Irina Corocea și Diana Smeu, redactori Film Menu.
• „Vara în care mama a avut ochii verzi” – o radiografie imersivă care atinge cele mai adânci crăpături ale minții și inimii, plină de cinism, agresivitate, dar și o doză mare de poezie. Pe 13 iunie, la POINT.
• Improvizație, dinamism și creativitate în concertul de jazz de la ARCUB: Cristian Soleanu & Albert Tajti duo și Ana Dubyk quartet.
Seria concertelor de jazz din cadrul celei de-a treia stagiuni “Artist in Residence”, organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB, continuă cu un dublu recital susținut de artiștii Cristian Soleanu & Albert Tajti cu proiectul „Straight Tones” și Ana Dubyk Quartet în concertul „Halcyon”.
Muzicienii se vor întâlni pe scena de la ARCUB pentru o seară de excepție în data de 6 iunie începând cu ora 20:00 într-un concert fascinant, plin de explorări muzicale, libertate stilistică și improvizație.
• “Căpcăuni/Ogres” propune un voiaj în inima homofobiei. Din Franța în Rusia și din Uganda până în Iran – trecând prin Bulgaria, Africa de Sud, Camerun, Grecia, Brazilia, România, Coreea de Sud și Olanda – acest text se referă la un tip de discriminare care exclude socialmente, care omoară direct sau indirect, care există sub toate formele și ale cărei forme provoacă durere și suferință.
Piesa este rezultatul unei documentări aprofundate, scriitura dramaturgului francez Yann Verburgh fiind apreciată de Centrul Național al Teatrului, Asociația Beaumarchais SACD, Comedia Franceză, etc. “Căpcăuni/Ogres” a fost publicată de Quartett Editions, cu o prefață semnată de Alexandra Badea.
Pe 6 iunie, la Teatrul Odeon.
• În 2019, Street Delivery ne propune să scoatem poezia în stradă. Între 7-9 iunie, pe strada Edgar Quinet, locurile de parcare vor deveni locuri pentru creație, poezie și „Ateliere Street Delivery Quinet”.
• Pe 9 iunie, artiștii se duelează cu privighetorile din Grădina Botanică „D. Brandza”, Universitatea din București, la un eveniment organizat de Societatea Ornitologică Română cu sprijinul Lidl Romania.
Ca și în 2018, evenimentul cuprinde tururi ghidate, pentru a asculta privighetorile, ateliere de jocuri pentru copii, expoziții de fotografii și desene cu păsări, standuri de vânzări și un concert de muzică clasică.
În 2019, la peluza Italiană, va cânta, din nou, formația instrumentală Pro Nobile, cu lucrări compuse de Mozart, Enescu, Bach.
• PESCĂRUȘUL se joacă pe 5 si 6 iunie, la Amfiteatru TNB
Adaptare liberă după o traducere de Mașa Dinescu și Andrei Șerban
• Cursa de șoareci este un irezistibil thriller clasic care îmbină umorul negru, suspansul, situațiile-limită, emoția și jocurile întortocheate ale minții. Fiind vorba de Agatha Christie, „regina crimei”, bineînțeles că nimic nu este ceea ce pare, toată lumea are ceva de ascuns, iar surprizele se dezvăluie la fiecare pas… greșit.
Pe 14 iunie, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti.
• ”Regele moare”, o montare scenică ce tulbură conștiința amorțită a ființei și pune la încercare tăria sufletului în relație cu singura certitudine a omului, moartea, în față căreia putem alege să credem că suntem regi, deși suntem doar niște supuși.
Bérenger întâiul, regele: Victor Rebengiuc
Regina Marguerite, prima soţie a regelui Bérenger întâiul: Mariana Mihuț
Regina Marie, a doua soţie a regelui Bérenger întâiul : Ana Ciontea
Doctorul, care e şi chirurg, călău, bacteriolog și astrolog: Serban Pavlu
Juliette, servitoare, infirmieră : Florentina Ţilea
Guardul: Richard Bovnoczki
Pe 1 iunie, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti.
• Alexandra Usurelu, o poveste de un real succes a muzicii independente din România, deschide oficial cel de-al șaselea sezon al Grădinii cu Filme – Cinema & More, pe 1 iunie 2019, de la ora 20:30.
În avanpremiera marelui concert de lansare a celui de-al doilea album al său, artista își invită publicul în Grădină, la un concert intim, dar cu o distribuție specială, în care se vor putea asculta live melodii de pe mult așteptatul nou album al său, pe lângă cele deja cunoscute ale acesteia.
• Pătrunde în fostul studio din New York al lui Mark Rothko.
• Cum l-a împins plictiseala pe Adrian Ghenie să picteze un tablou care valorează 7 milioane de dolari.
• O nouă instalație semnată de Banksy a apărut în timpul Bienalei de la Veneția.
• Care sunt cele cinci cărți pe care Bill Gates îți recomandă să le citești în această vară.
No Comments