Instagram

Follow Me!

denemebonusu.com | canlibahis11.com | bahis | betting site | kupon

Bridget Jones-uri culturale

Curat frantuzesc

4 februarie 2020

Femei, carti, Freud, un „Tata” catolic, canonic, critic literar si de film, prozator, propovaduitor al fricii de Dumnezeu si-al traiului intru credinta si fidelitate (conjugala) si „Fiul” – insetat de pofte carnale si iubitor de existentialisti – care isi zdruncina „moralul si sanatatea” vrind sa se ia la trinta cu „Tatal” intr-o carte. Personajele lui Francois Weyergans nu sint fictiune, autorul e naratorul, intr-o scriere versatila, ironica, dramatica si surprinzatoare, cum n-am mai citit de mult.

Belgianul Weyergans a facut sa freamate lumea literara frantuzeasca in 2005, cind a cistigat Premiul Goncourt, si nu oricum, ci „detronindu-l” pe Houellebecq. Daca ati citit deja romanul „incriminat”, Trei zile cu mama (Editura Polirom, 2006), o sa va ginditi ca am revelatii cam tirzii, ceea ce e just, caci am inceput sa-l citesc pe Weyergans abia cu Franz si Francois (Editura Polirom, 2007, traducere din limba franceza de Ileana Cantuniari).

Totusi, cronologic vorbind (in ultimii 15 ani, lui Weyergans i s-au publicat in total 9 romane, doar doua fiind traduse in romaneste), acest roman e scris inaintea lui Trei zile cu mama – asta ca sa invoc circumstantele atenuante. Iar perspectiva e psihanalitica si zeflemitor-inteligenta, fiindca Weyergans isi ironizeaza, in acelasi timp, propria maniera.

Psihanaliza si ironie care – curat frantuzesc – imbraca un alt corp si in celalalt roman. V-am zapacit? Ei bine, cam asta asterne pe hirtie si Weyergans, o zapaceala ordonata a dramelor unor universuri mici, umane, a fricilor care ne sint „aproape” si-a spaimelor auctoriale.

Toate-femeile-frumoase sint Dumnezeii fiului

O si recunoaste, subtil, personajul Francois Weyergraf in Franz si Francois, cind spune ca primele exercitii de scriere au fost scrisorile catre bunica sa: „n-am gasit altceva sa-i povestesc decit maruntisurile petrecute in ultimele mele zile”. Romanul e exorcizarea relatiei cu tatal sau, Franz Weyergraf, cel care se isterizeaza cind afla ca bunul sau fiu catolic a citit Greata, „de parca ar fi aflat ca am vreo boala venerica”.

In acelasi timp, e lupta lui Francois (care la 50 de ani se intreaba daca nu cumva a fost de o „indiferenta minerala” fata de tatal lui) cu amintirea, cu figura tatalui mort, cu invatamintele pe care i le-a transmis acesta si pe care, intr-un sanatos spirit revolutionar si adolescentin, le-a incalcat sistematic si „cu sfintenie”. E o permanenta lupta a constiintelor individuale si a valorilor dintre generatii. Castitatea e crezul tatalui, diversitatea, libertinajul sint practica fiului, o unica femeie (sotia) e Dumnezeul tatalui, toate-femeile-frumoase sint Dumnezeii fiului. „Povesti de alcov scrise de fiul celui care scrisese Cuplul fidel”, recunoaste Francois care, pe urmele tatalui, ajunge scriitor.

Unul altfel insa, angoasat, agorafob, infidel si hulpav, caruia ii e imposibil sa scape de fantoma tatalui, oricit de mult s-ar indeparta, prin propriile actiuni, de trecut. Si reintoarcerea premeditata – ca solutie ultima, disperata –, veti vedea, nu pare a fi o salvare. Doar daca salvarea n-o fi tocmai aceasta carte si, deci, „nasterea” unui alt scriitor…

„Bisericile sint facute pentru proslavire, iar eu proslaveam acolo chipuri, plete, sini inmuguriti, trupuri zvelte, cefe ca niste petale rozalii de trandafir. Il proslaveam de departe pe Dumnezeu si pe tinerele fete, un Dumnezeu izolat in tabernacol si fete cu fuste plisate care ingenuncheau atit de frumos si carora eu nu indrazneam sa le zimbesc.” – Francois Weyergans, Franz si Francois

Comments

    Leave a Reply