Bridget Jones-uri culturale

Mergi la Galateca să o descoperi pe artista kazahă Leyla Mahat, demnă de Frida Kahlo

20 martie 2019

Se numește Leyla Mahat și este una dintre cele mai titrate artiste plastice contemporane din Kazahstan. Un fel de Adrian Ghenie – cel mai vândut pictor român din generația asta, în recorduri de miliarde de dolari. Leyla Mahat a expus în toată lumea, în Italia, SUA, India, China, Germania, Japonia, Belgia și în Marea Britanie. A câștigat numeroase premii, printre care Premiul Medalia de Stat – 20 de independență pentru contribuția adusă culturii kazahe și medalia Franz Kafka, primită în Cehia, la Praga.

Expoziția artistei Leyla Mahat se intitulează  Here I am și este sprijinită de KMG International (Rompetrol), în parteneriat cu Ambasada Republicii Kazahstan în România.  Abordează teme precum descoperirea propriei identități și înlăturarea a tot ce nu este necesar, ce dăunează naturii, într-o lume a consumerismului în care relația dintre  umanitate și mediu se deteriorează rapid. Natura și stepa 🙂 reprezintă două elemente de
inspirație importante pentru artistă.

Am făcut un interviu cu Leyla Mahat chiar în primele zile din martie, când a fost prezentă la București pentru a vernisa expoziția, și a susținut un master-class la Universitatea de Arte din București.

Înainte de a parcurge interviul, hai să răspundem și noi, împreună, la o întrebare.

De ce să mergi să vezi expoziția semnată Leyla Mahat deschisă la galeria Galateca (Strada C.A. Rosetti, nr. 2-4) până pe 14 aprilie?

1. Ia-o ca pe o provocare. Și pentru mine a sunat la fel de exotic, inițial. Apoi m-am gândit că nu știu aproape nimic despre arta kazahă. Așa cum probabil un locuitor din China ar zice că nu știe aproape nimic despre cea românească. Știu doar că mi-aș dori să strâng într-o zi banii să iau o călătorie cu Orient Expresul care ajunge și în ținuturile atât de diferite și frumoase ale Kazahstanului – dacă nu mă credeți pe cuvânt, căutați imagini sau documentare, e o țară care nu seamană cu nimic altceva.

2.  E primăvară și oricum o să ieșiți prin centrul orașului la plimbare. Sunt adepta micilor răsfățuri culturale și ce-ar fi, așadar, pe lângă o oprire să mănânci eclerul preferat lângă Ateneu să strecori în programul tău și o intrare la o galerie de artă? Galateca este chiar vizavi de Ateneu, lângă Biblioteca Națională. Intrarea la expoziția artistei Leyla Mahat este gratuită.  Te alegi cu următoarele: îți lărgești orizontul geo-cultural (ai parte de artă kazahă), ești liber la imaginație (orice întâlnire cu o pictură te lasă să te joci cum vrei, și îți antrenează creierul pentru creativitate) și treci pe listă o artistă nouă.

3. Expoziția e o pledoarie pentru protejarea planetei Pământ – da, se referă la ecologie și la încălzirea globală, dar fără să fie tipul tezist, angajat – și ne invită să ne regăsim și recunoaștem rădăcinile.

4. Interviul de mai jos pe care Leyla Mahat mi l-a acordat – o ocazie de a descopri cum se raportează un alt artist provenind dintr-o țară care nu este de largă circulație internațională, la fel ca România de altfel, la ideea de promovare și expunere internațională. Și o perspectivă despre nevoia de muncă, curajul asumării identitare și cum este să pictezi și să crești patru copiii în același timp.

***

Expoziția Here I am pledează pentru redescoperirea naturii și a propriei identități. De ce vă simțiți apropiată de aceste două teme? 

Cred că ne aparținem unii altora – și trebuie să avem același respect făță de natură la fel cum avem față de orice lucru din propria noastră viață. Natura aparține tuturor, iar dacă nu avem grijă de ea, însemană că nu avem grijă de noi.

Cum v-a inspirat contextul actual?

Cu toții, nu conteaza cărei țări aparținem, călătorim mult azi. Și, chiar dacă nu călătorim, tot aflăm ce se întâmplă în alte colțuri ale lumii, este un schimb intens de informații, de știri. Mi se pare interesant să te lași inspirat ca artist de ceea ce se întâmplă și este în actualitate, dar ca să te menții, ca să exiști ca om trebuie să îți aduci aminte de rădăcini, de tradiții, aceasta este baza pe care îți construiești de fapt adevărul.

Avem tendința să ne îndepărtăm de propriile rădăcini?

Nu cred că ne îndepărtăm, ci că putem să ne mai pierdem din când în când, și dacă ne amintim și reușim să ne păstrăm ca oameni, nu vom uita niciodată de unde venim.

Sunteți și doctor în filozofie.  Cum îmbinați filozofia cu arta?

Voi da un răspuns simpatic. Lucrarea mea a fost despre aspectele de gen în piața artistică financiară – sunt artistă, și femeie, și știu exact cum este privit locul femeilor în lumea financiară. Am fost curioasă să aflu dacă și alții împărtășesc aceleași întrebări și dileme ca mine.

A fost greu să vă vindeți lucrările la început?

Nu-mi amintesc exact momentul când lucrările mele au început să fie cumpărate.  Mă aflu în acest domeniu al artei de multă vreme, și, oricum, după ce ai terminat arta este imposibil să mai fii o persoană normală. (Râde) Există întotdeauna un mecanism prin care să vinzi și să promovezi – și, de obicei, când îmi vindeam desenele la început, în Sankt Petersburg, – eram studentă și fotomodel în același timp – nu mă uitam la cine le cumpără. Aș spune că nu a fost atât de dificil să vând sau să dau lucrările unor dealeri și ei să fie cei care să se ocupe de asta.

„Pământul se chinuie cu durere și greutăți. L-am supraîncălzit. L-am dezbinat. L-am tăiat, l-am rănit. Si totuși vrem mai mult. Și mai mult” – spuneți.

Îmi doresc să-i provoc pe oameni să  gândească… Sunt îngrijorată pentru că vreau să las o lume bună copiilor mei, este ceva foarte personal, prea personal.

 

Trebuie să dai întotdeauna mai mult oamenilor ca să primești ceva înapoi –  și nu întotdeauna acel ceva este ceea ce te și aștepți. Poate fi doar un om care zâmbește la vederea unui tablou al tău, nu neapărat popularizare.

 

Arta poate schimba lumea?

Cred că da, altfel n-aș mai face-o. Mereu sper că frumusețea va salva lumea.

Cu siguranță sunteți celebră. De ce are nevoie un artist pentru a deveni celebru astăzi, pe o piață din ce în ce mai plină și ofertantă?

Nu mă pot pronunța legat de propria celebritate. Și nici nu mă gândesc la dimensiune. Dacă nu muncești, nimic nu vine la tine. Trebuie să dai întotdeauna mai mult oamenilor ca să primești ceva inapoi –  și nu întotdeauna acel ceva este ceea ce te și aștepți. Poate fi doar un om care zâmbește la vederea unui tablou al tău, nu neapărat popularizare.

Câte ore munciți pe zi?

Depinde de programul familiei și de calendarul unei expoziții. Atunci când intru în atelier și încep să pictez, de fiecare dată pun ceasul cu alarma să sune pentru ca altfel risc să-mi uit copiii la școală sau la gradiniță. Am patru copii – suficienți. (Râde)

A fi artist kazah înseamnă oare și să te simți marginalizat în vreun fel?

Arta kazahă contemporană e destul de nouă – nu a existat o perioadă de independență îndelungată. Așa că sigur că trebuie să ne demonstrăm puterea și să ne găsim locul în lume. Va dura un pic. Mă bucur să călătoresc cu expozițiile. Fiecare artist alege însă diferit. Am ales să rămân  pe rădăcinile culturii mele – pentru mine este important. Și cred că este invers, odată ce ai ales,  va veni arta globală la tine.

Cum arată Kazahstanul prin ochii dumneavoastră?

Cu ape largi și Marea Caspică, munți – înalți de până la 7.000 de metri – deșert și canioane. Este imens. Nimic nu seamnă cu nimic și poți vedea la un loc toate formele de relief pe care ți le-ai imaginat vreodată.

 

Comments

    Leave a Reply