Arheologii din Roma au descoperit ruinele unei vile extravagante din timpul Imperului Roman, chiar în centrul orașului, și urmează să o expună publicului pentru prima oară, în mai puțin de o lună.
Casa era ascunsă sub un bloc de apartamente de lux din zona dealului Aventine, iar istoricii cred că a aparținut unei familii de romani bogați.
Descoperirea a fost făcută, de fapt, în 2014, atunci când inginerii asigurau clădirea rezidențială împotriva cutremurelor. Arheologii au fost chemați imediat și au putut observa o serie de camere decorate cu materiale scumpe și podele din mozaic alb și negru.
După câțiva ani de excavații, au fost scoase la lumină și obiecte pe care familia le folosea zi de zi: un ciocan, o cheie, un ac de păr, recipiente pentru gătit, fragmente din vase decorative. Unele descoperiri datează chiar de la începutul secolului opt.
„Se poate observa că decorațiunile și mozaicul din vilă au aparținut unei persoane puternice, cel mai probabil, o rudă a familiei imperiale. Roma nu încetează niciodată să ne uimească, este o bijuterie arheologică.”, spune Daniela Porro, arheolog șef.
Acum, opera de restaurare este completă, iar vila se va deschide publicului în luna noiembrie.
Puteți descoperi mai multe despre La Scatola Archeologica Domus Aventino aici.
No Comments