„Cartile descind din carti, asa cum familiile descind din familii”, spune Virginia Woolf intr-unul dintre eseurile sale despre lectura si literatura. Subtila, curajoasa, inflacarata, Woolf a marcat literatura secolului XX, regindind – la feminin – structura romanului, rasturnind formulele incetatenite drept „cuminti”, plate, tipice si trasind liniile cursului si parcursului literaturii moderne („Indecenta domnului Joyce in Ulise imi pare a fi indecenta constienta si calculata a unui om disperat, care simte ca, pentru a respira, trebuie sa sparga ferestrele”, analizeaza, de pilda, Woolf), dind tonul – in traditia descinderii despre care vorbea ea insasi – cerebralitatii, introspectiei, inovatiei.
Prima culegere de eseuri ale Virginiei Woolf a aparut in romaneste la Editura Univers, in 1972, in traducerea lui Petru Cretia. Volumul publicat recent la Editura Rao, Eseuri alese. Arta lecturii (traducere din limba engleza de Monica Pillat), are ca punct de reper culegerea scoasa de Univers – baza celor doua editii in romaneste fiind volumul aparut in 1966, sub ingrijirea lui Leonard Woolf –, insa din editia veche pastreaza doar scrierea intitulata Literatura moderna. „Talmacirile” sint proaspete, decizia editorului de a marca prin note de subsol contextul/ pretextul care a stirnit prilejul unui joc de reflectii e inspirata.
Eseurile sint periate de praful rigorii academice
In functie de loc, om si clipa, Woolf isi modeleaza discursul intr-o nota ferm-savuroasa, glisind de la ipostazele didactice (vezi Cum ar trebui sa citim o carte?, eseu lecturat intr-o scoala), catre unele analitico-literare (vezi Supranaturalul in literatura, eseu aparut in „Times Literary Supplement”, la 31 ianuarie). Insa nu doar adaptabilitatea incinta la Woolf. Eseurile sale despre lectura din acest volum sint periate de praful rigorii academice (nu si lipsite de eruditie), n-au nimic de-a face cu notiunea de contratimp, dar nici cu cea de frivolitate. Din judecatile Virginiei Woolf transpare acea „lejeritate a mintii” perceputa ca libertate a explorarii de noi teritorii („Sa crezi ca impresiile tale sint valabile si pentru altii inseamna sa te desfaci din strinsoarea si limitarea personalitatii”).
Iar libertatea lui Woolf nu se rezuma la judecati asupra cititorului si a cititului, ea inglobeaza contexte, trairi, stari si adevaruri literare, intr-un melanj cu gust pronuntat de actualitate si vizionarism. Inchei, in aceasta nota, cu un citat despre conflictul dintre generatii: „Oamenii de gust, de cultura si cu aptitudini tin intruna predici tinerilor si ii comemoreaza pe morti. Dar, cel mai adesea, rezultatul condeielor lor abile si harnice e atrofierea tesuturilor vii ale literaturii, reduse la o retea de osisoare”…
„Cind esti intr-o mare librarie, plina cu carti atit de noi incit paginile sint aproape lipite si auriul de pe coperte e inca proaspat, te patrunzi de un farmec nu mai putin incintator decit vechea emotie pe care o traiai printre rafturile unui anticariat. Poate ca nu esti atit de exaltat. Dar vechea foame de a sti ce gindeau nemuritorii face loc unei curiozitati cu mult mai ingaduitoare, aceea de a sti ce gindeste propria generatie. Ce simt barbatii si femeile vii, cum arata casele lor si ce imbracaminte poarta, ce bani au si ce maninca, ce iubesc si ce detesta, ce vad din lumea inconjuratoare si ce visuri le umplu momentele de ragaz ale vietilor lor active?” – Virginia Woolf, Eseuri alese. Arta lecturii
*Articol publicat in Numarul 125 al Suplimentului de Cultura
No Comments