Intră în cinematografe un film special, un atlfel de film despre mafie.
Cu toții am crescut cu La Piovra și The Godfather, așa că merită experimentat și din aceast unghi.
Sicilian Ghost Sory/O poveste siciliană este regizat de italieniii Antonio Piazza și Fabio Grassadonia și poate fi văzut în cinematografele din România din 6 iulie. Filmul a fost proiectat în premieră mondială în deschiderea secțiunii Semaine de la Critique, la Festivalul de la Cannes 2017. Antonio Piazza și Fabio Grassadonia făcuseră deja furori la Cannes în anul 2013, când debutul lor în lungmetraj, Salvo, a câștigat Premiul pentru Cel mai bun film. Cei doi co-regizează și semnează și scenariile împreună.
Regizorul Antonio Piazza în timpul unui dialog cu publicul român la Les Films de Cannes a Bucarest
Descoperiți într-un interviu pe care l-am făcut cu regizorul Antonio Piazza la Les Films de Cannes a Bucarest, când filmul Sicilian Ghost Story a fost proiectat în avanpremieră românească, de ce să muscați curios dintr-o experiență care îmbină fantasy-ul, o poveste de dragoste și o realitate dură. La baza filmului stă povestea reală a unui copil răpit de mafie și ucis, în Sicilia, pentru ca tatăl său să nu mai ofere informații poliției.
„Cosa Nostra prin ochii Fraţilor Grimm”, scrie Variety despre Sicilian Ghost Story, în timp ce regizorul Antonio Piazza povestește cum a fost nevoit să se mute din Sicilia anilor ’90, ce mai reprezintă mafia azi – în societate, și-n cinemaografia italiană și că iubirea ne vindecă trecutul.
***
În România am crescut cu filme precum La Piovra și, mai târziu, The Godfather. Filmul Sicilian Ghost Story își propune să dărâme în vreun fel mitul mafiei așa cum a fost multă vreme abordat?
Ne-am dorit asta. Să nu uităm că povestea filmului Sicilian Ghost Story pornește de la un caz real, dramatic, petrecut în Sicilia anilor ’90. Mafia l-a răpit pe Giuseppe di Mateo, un băiat de doar 13 ani, și, apoi, l-a ucis. Sperau că îl vor împiedica astfel pe tatăl său să dezvăluie poliției amănunte despre uciderea celebrului judecător Falcone, dar nu s-a întâmplat. Majoritatea filmelor despre mafie făcute după The Godfather sau Scarface foloseasc același ton. Noi am vrut să aducem o altă dimensiune. E vorba nu doar despre cruzimea mafioților, ci și despre prostia lor. Mai ales în acest caz: să răpești un băiat, un copil, până la urmă, și să nu ai niciun plan B, să nu te gândești ce facem dacă tatăl tot nu se va opri din a colabora cu poliția este de-a dreptul stupid. Vorbim despre o banalitate a răului. Mafioții sunt niște oameni obișnuiți și nu există un creier sofisticat care să fi stat în spatele acestor planuri, dimpotrivă. Cu atât mai tragic…
Care este relația dumneavoastră cu trecutul Siciliei?
Munca noastră ca regizori, ca scenariști, a pornit dintr-un sentiment de furie, din tot ce am fost nevoiți să trăim în anii copilăriei și ai tinereții în orașul natal Palermo, unde în fiecare dimineață pe prima pagină a ziarelor mai era relatată încă o crimă. E drept că am ales să nu avem o abordare realistă cu Sicilian Ghost Story, dar cred că și un fantasy poate fi bine mersi foarte politic. Mereu există o contradicție. Într-un fel, este pezentă o doză de pesimism față de Italia, în altul, prin filmele noastre vrem să arătăm că deși societatea nu se va schimba de la sine, la nivel individual, oamenii se pot întotdeauna schimba. Cu toții tindem spre o întâlnire – una care se poate întâmpla într-un mod violent sau radical. Însă cu siguranță una care ne poate schimba viața.
Există o imagine care v-a marcat dintre cele trăite în Sicilia anilor ‘90?
Controlul societății siciliene era exercitat aproape total de mafie. Direct sau indirect. Mafia influența viața tuturor. În primul rând, dintr-o perspectivă economică: erau și încă sunt covârșitor de bogați. Aveau și au multă nevoie de recunoaștere socială – bine ascunsă. Trăiau și trăiesc în ipocrizie.
Îmi amintesc ceva foarte personal.
Era luna iulie, școlile erau închise fiindcă venise vacanța și diminețile dormeam până mai târziu. Mă aflam încă în pat când am auzit o bubuitură, o explozie atât de puternică încât geamurile de la ferestrele apartamentului s-au făcut țăndări, și eu, și tata ne-am trezit aruncați la podea. Mafioții puseseră o bombă ascunsă într-o mașină ca să ucidă un procuror. Reușiseră. Procurorul a murit. Și a murit și grădinarul clădirii… Dacă priveai afară, locul arăta ca o scenă dintr-un război. Palermo era comparat cu Beirut. Și îmi mai amintesc ceva din acea zi. Felul în care ne prefăceam cu toții că este normal și nu s-a întâmplat nimic. Că trăim într-un oraș european ca toate celelate. Urma să mergem în vacanță, la mare, în sudul Siciliei și am și plecat. Am închis casa cât am putut de bine, am împachetat și am pornit la drum fără să scotem o vorbă despre ceea ce tocmai se întâmplase.
De ce ați ales să spuneți o poveste crudă, până la urmă, într-o manieră suprarealistă, fantastică?
Ne place să adăugăm cât mai multe straturi narațiunii. Dacă am fi abordat-o într-o cheie realistă, ar fi însemnat să retrăim oroarea. Zona fantastică ne-a permis să explorăm o altă dimensiune, aceea a iubirii. Să-i oferim lui Giuseppe di Matero iubirea pe care n-a avut-o în cursul vieții. În Sicilian Gohst Story sunt câteva povestiri vechi din folclorul sicilian care ne-au fost sursă de inspirație – de exemplu, conceptul lacului ca poartă între lumea celor vii și lumea morților. Am mai folosit și un mit grec, integrat în tradițiile Siciliei: în film există un narator secret sub forma unui animal, a unei bufnițe – animanul care poate privi în întuneric. Am căutat alături de directorul de imagine câteva repere și am studiat o carte a unui englez, se numește Moolight, unde sunt fotografii cu niște păduri făcute cu o tehnică impresionantă. Imaginilor li se imprimă o lumină care nu este de noapte, pare de răsărit, dar nici asta nu este. De fapt, e o lumină a unui timp care nu există. Arată ca un Magritte – de asemenea unul dintre reperele noastre vizuale. Tocmai acest timp care nu există este ce am încercat să creăm, timpul unde doi copii se întâlnesc și se iubesc – un timp care nu aparține acestei lumi, dar care există pentru ei.
Cum este să faci film în industria italiană actuală?
Cu distribuția, sunt încă aspecte de reglat. Tinerii nu mai merg la vechile cinematografe, merg la multiplex-uri. Nu doar pentru tipul de filme care sunt proiectate în mall-uri, ci pentru calitatea tehnică a proiecțiilor – ceea ce e bine, și diferit. Într-un mall găsesc și mâncare și alte distracții în același loc. Toate cinematografele vechi au nevoie să fie renovate, altfel oamenii nu vor mai merge. Și asta e o problemă. Din punct de vedere artistic, situația e foarte bună. A fost mai dificil în anii ’80 și ‘90, când marii maeștri ai cinematografiei italiene nu mai existau și foarte puțini regizori mai țineau ridicat drapelul italian. Acum, varietatea este mare, și mulți regizori fac filme recunoscute la nivel interațional. Acest val a început cu Matteo Garrone și Paul Sorrentino. Ei au readus Italia pe harta cinematografului de azi și au demonstrat că cinematograful italian nu înseamnă doar trecutul, Fellini, Rossellini, Visconti și Antonioni.
***
Programul complet al proiecțiilor în cinematografele din București pentru filmul Sicilian Ghost Story, aici.
E bine să știți că Sicilian Ghost Story va rula și la Constanța și Sfântu Gheorghe (cinema Cityplex), Târgu Mureș (cinema Arta), Suceava (cinema Modern), iar din 27 în Botoșani (cinema Unirea), Baia Mare (cinema Dacia), Pitești (cinema Sebastian Papaiani), Brăila (cinema Central) și Craiova (cinema Modern). În curând, la Iași (Ateneul Tătărași) și Alexandria (cinema 3D Alexandria).
No Comments