Cea mai pasională călătorie în Grecia printr-o recomandare literară surprinzătoare

Poate că la prima mână ţi-e greu să-ţi imaginezi că o carte ar putea să-ţi pună gândurile la sfârâit ca pe-o bucată de carne-n uleiul încins când tot ce ţi-a ieşit în browser despre Grecia şi greci în ultimele săptămâni sunt cifre de datorie cu nouă zerouri în coadă.

Nu, cartea nu e chiar ficţiune. E-un fel de jurnal de călătorie, deşi nu se opreşte aici.

Se cheamă Colosul din Maroussi şi e scrisă de Henry Miller (acel băiat rău al literaturii americane, cel cu Tropicul Capricornului, cel cu scene luxuriante de sex şi răstigniri trandafirii, cel care respinge viaţa din America şi trăieşte la Paris).

Colosul din Maroussi (Editura Polirom, traducere din limba engleză şi note de Cristina Felea) e experienţa lui Henry Miller în Grecia, la 47 de ani, în insula Corfu unde-l invitase prietenul său, Lawrence Durrell. E şi “cartea cea mai luminoasă a mea, de care sunt cel mai mulţumit”, după cum o spune Henry Miller, într-un interviu de arhivă din Paris Review.

De fapt, e ceva cum n-aţi mai citit. Undeva între jurnal de călătorie şi experienţă iniţiatică. (Prefaţa la cea de-a doua ediţie internaţională a cărţii e semnată de Will Self, tot un băiat rău al literaturii, pasionat şi de literatura de călătorie, şi unul dintre cei mai buni scriitori contemporani din literatura britanică).

Colosul din Maroussi e o celebrare a vieţii şi-o reverenţă pe care Henry Miller o aduce Greciei ca loc al plăcerii pure de-a trăi, pur şi simplu.

 

Altceva, însă, face cartea potrivită în contextul actualei crize prin care trece Grecia. Momentul în care Miller vizitează Grecia şi începe să scrie conincide cu apropierea celui de-al doilea Război Mondial (e vorba de anul 1939).

Aşa că, Henry Miller scrie despre o altfel de criză între Occident şi Grecia.

Dacă vrei, pe undeva, să citeşti Colosul din Maroussi e exact ca atunci când, dintr-un impuls, te-apuci să faci, să zicem, autostopul până unde se nimereşte şi-aşa încordat de la adrenalina necunoscutului, trăieşti peisajul sau orice mică experienţă până-n măsele.

Nu ştiu dac-o să daţi peste ceva mai minunat şi mai simplu decât uimirea plină a lui Henry Miller în faţa unei pieţe greceşti în care oamenii stau de vorbă unii cu alţii la un pahar de apă. Apa – elementul care uneşte, chiar aşa, o comunitate. Îi auzi plăvăvrăgind şi le-auzi setea de viaţă.

În carte e şi-o scenă demenţială – aplicabilă şi azi, în mediul business. Despre risc.

Henry Miller şi prietenul lui, poetul grec Katsimbalis decid să traverseze marea pe furtună într-o barcă.

„Când alunecam într-un hău, valul care urma se ivea dintr-o dată deasupra noastră ca un monstru cu colţi albi aşteptând să se prăbuşească cu burta peste noi. Cerul era ca spatele unei oglinzi, cu o strălucire stinsă de metal topit acolo unde soarele se străduia zadarnic să străpungă norii. (…) Acum valurile începură să ne asalteze din toate direcţiile. A trebuit să ne ţinem de catarg. Spetsai se vedea limpede, cu casele lui ca nişte feţe plaide, de parcă şi-ar fi vomat maţele.

În mod ciudat, nu ne era frică.

Doar după aceea am aflat de la Katsimbalis că îi era teamă de mare fiindcă era de la munte, şi nu un insular.

Faţa îi strălucea.

Din când în când striga:

<Homeric, nu?>”

Dar, mai mult decât orice, Colosul din Maroussi aduce o altfel de descifrare a crizei: o criză pe care, în zorii unui război mondial, Henry Miller o identifică drept una de spiritualitate.

Un fel de ruptură de inimă între Occident şi Grecia.

„Grecia este ţinutul zeilor; poate că ei au murit, dar prezenţa lor se face simţită încă. Zeii aveau proporţii omeneşti: au fost creaţi din spiritul uman. În Franţa, la fel ca peste tot în Occident, această legătură între om şi divinitate s-a rupt.”

Găsiţi cartea pe site-ul Editurii Polirom (22,50 lei), pe eMAG (22,45 lei) sau pe elefant.ro (21,4 lei).

Citat preferat: “Este ceva colosal în figura omenească atunci când un individ devine cu totul şi cu totul om.”

P.S. N-am ajuns niciodată în Grecia. Am citit Colosul din Marroussi în 2012, în timpul unei burse la Londra, într-un demisol tipic englezesc care făcea vinul să fie mai bun şi ploaia şi mai întunecată. Am recitit şi-acum pasaje, cu aceeaşi plăcere. Probabil că, dac-ar şti, Henry Miller m-ar certa. Ar spune, chiar ca-n carte: că nu există scuză în faţa experienţei şi că o dorinţă e valabilă doar în prezenţa acţiunii. Să vă bucuraţi de carte.

Comments