Pentru că tot mai e foarte puțin și se apropie Festivalul Internațional George Enescu, ediția 2019 (31 august – 22 septembrie), vă puteți pregăti să gustați din muzica lui Enescu – și, dacă mergeți cu inima deschisă, vă promit că veți avea parte de o mare descoperire.
Pentru mine așa a fost, cel puțin cu Simfonia a III-a, ruga lui Enescu pentru pace în lume. Iată povestea smfoniei enesciene, „tradusă”, relamente, emoțional și cinematografic de dirijorul Vasily Petrenko, aici -> https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-20436366-dirijorul-vasily-petrenko-simfonia-3-enescu-este-mare-descoperire-pentru-mine-lasa-mai-multe-intrebari-decat-raspunsuri.htm
Aș spune că este o ocazie unică să ascultați efectiv muzica lui Enescu, pentru că, în afară de Festivalul Enescu, în stagiunile românești nu prea o să găsiți interpretate lucrări de-ale compozitorului de mari dimensiuni… Cât despre înregistrări, acestea de-abia se găsesc și multe sunt vechi.
Și mai sînt și bilete. 🙂
Haideți încercați, încercați.
Mie la final, când se sting vocile corului și știind acum și povestea simfoniei (Simfonia a III-a este o simfonie cu cor), mereu îmi dau lacrimile…
1. DATA: 05 Sep 2019
ORA: 19:30 – 21:15
ORCHESTRA SIMFONICĂ A RADIODIFUZIUNII DIN BERLIN
VLADIMIR JUROWSKI dirijor
CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”
IOSIF ION PRUNNER dirijorul corului
CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII ROMÂNE
RĂZVAN RĂDOS dirijorul corului
JULIA FISCHER vioară
Georg Katzer „discorso” pentru orchestră
Brahms Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77
Enescu Simfonia a III-a în do major op. 21
2. DATA: 17 Sep 2019
ORA: 20:00 – 21:45
ORCHESTRA ȘI CORUL MAGGIO MUSICALE FIORENTINO
FABIO LUISI dirijor
SERGEI KRYLOV vioară
Paganini Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră op. 6
Enescu Simfonia a III-a în do major op. 21
Și fiindcă tot sîntem aici, cred că una dintre cele mai frumoase și mai umane cărți despre George Enescu scrise vreodată este cea care îi aparține lui Noel Malcolm. O găsiți la Editura Humanitas, aici și este realmente genul acela de lectură care te ajută să te apropii mai ales de sufletul unui om, al unui compozitor – de data asta, cum ne place să spunem, „al nostru”.
Este un exercițiu pe care merită să-l facem, și care ne apropie de George Enescu într-un mod autentic, omenesc. Ne poate devăzlui o întreagă personalitate. Și ne poate vindeca de veșnicele festivisme și grandomanii.
Audiție și lectură plăcute. 🙂
No Comments