„Într-o lume în care fiecare vrea ceva de la tine, e bine să-ți găsești echilibrul. Și să înveți să nu te ascunzi de oraș – Bucureștiul e mai mult stres și dacă locuiești în el uiți să-l mai privești.” Așa-și începe fotograful Vlad Eftenie cursul de fotografie – ultimul din vara asta de la F64.
Zice că să faci fotografie de oraș e mai întâi o călătorie. Una care ține de interior și mai puțin de ce crezi – exteriorul. Adică: mai întâi înveți să-ți așezi lucrurile bine pe dinăuntru și-apoi o să reușești să le vezi bine și pe cele din exterior.
Vlad Eftenie e de meserie arhitect. Face fotografie de mai bine de 10 ani și asta se vede-n felul cum o face. Are darul de-a vâna prezentul și e și-un fin psiholog.
Liniile din fotografiile lui se transformă de multe ori în metafore.
Dacă se-ntâmplă să mergi cu Vlad Eftenie pe stradă, deodată se oprește: „Stai, stai.” Își pregătește aparatul. Și așa vezi și tu. O pisică. O pereche de pantofi verzi. Un șir de frunze așezate la milimetru de vânt între dalele unui pasaj.
Niște baloane de la un eveniment ancorate între pereții crem și rece-structurați ai Ateneului Român.
Vlad vorbește despre fotografie nu ca despre un exercițiu de tehnică – deși trebuie s-o stăpânești și pe asta -, ci ca despre un exercițiu de-a învăța să trăiești. Să fii prezent. E urmare a unui proces de reinventare destul de dur, despre care Vlad a mai povestit și pe care l-a trăit și rașchetat pe propria piele. E unul dintre motivele pentru care-mi place așa mult: mi se pare că e un exemplu de a lucra să trăiești bine tu cu tine în loc să privești și să te ancorezi în alții sau să te lași pradă vârtejului urban – în ciuda claxoanelor, mă refer mai ales la cel emoțional.
Prin 2012, când nu ne cunoșteam, i-am scris să-l întreb dacă pot folosi o fotografie de-a lui pe FB la Cover Photo. Se numea Blind date in Venice și era cât un roman bun. Îmi făcusem o sută de probleme de credit, de cum o să sune. Mi-a răspuns repede și liber: „Da. Mă bucură când oamenii dau fotografiile mele mai departe.”
Între timp, am colaborat împreună la Festivalul Enescu, pentru un proiect foto cu Huawei – The Face of Romania – și din când în când mai povestim despre lume.
Pe Vlad Eftenie îl puțeți urmări pe FB aici, și pe Instagram aici.
Cursul de fotografie de oraș cu telefonul pe care îl ține la F64 se reia în septembrie.
Iată răspunsurile lui Vlad Eftenie la chestionarul lui Proust. 🙂
Principala trăsătură a caracterului meu: Încăpățânare
Calitatea pe care o prefer la un bărbat: Loialitate
Calitatea pe care o prefer la o femeie: Delicatețe
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Simțul umorului
Principalul meu defect: Graba
Ocupaţia mea preferată: Întâlnirea și discuțiile cu oameni
Visul meu de fericire: Să pot oferi fericire
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Să nu pot vedea, să nu mă pot deplasa
Ce-ai vrea să fii? Ceea ce sunt
Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Cea în care m-am născut, aici e acasă
Culoarea preferată: Galben
Floarea preferată: Floarea de tei
Pasărea preferată: Rândunica
Prozatorii mei preferaţi: Jules Vernes, Mark Twain, Constantin Chiriță
Poeţii mei preferaţi: Nichita Stănescu, Gellu Naum
Eroul meu preferat: Superman, Spiderman, Omul invizibil, Prâslea
Eroina mea preferată: Fata moșului, furnica/albina din basm
Compozitorii preferaţi: Waters, Gilmour, Lennon, McCartney
Pictorii preferaţi: Salvador Dali
Eroii din viaţa reală: Mama și tatăl meu
Eroinele din istorie: Ioana D’Arc, Ecaterina Teodoroiu, mama lui Ștefan
Băutura şi mâncarea preferate: Apa minerala cu lâmaie și gheață, pastele cu patru brânze, snițelul vienez
Numele preferat: Maria, Mihai
Ce detest cel mai mult: Agresivitatea, lașitatea, prefacătoria
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Nu am
Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: Unirea
Darul natural pe care-aş vrea să-l am: Să pot citi gândurile oamenilor
Cum aş vrea să mor: La o crâșmă din Obor
Starea de spirit actuală: Optimism
Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: Agresivitatea din frică
Deviza mea: Răbdare, iertare, lumină.
No Comments