Aș vrea tare, tare s-o descoperiți pe Alexandra Silocea și energia ei – solară și autentică.
Fotografia din deschidere îi aparține lui Andrej Grilc.
Stabilită în Austria, născută la Constanța și având studii la Liceul George Enescu din București, iar apoi la Viena, Alexandra este astăzi unul dintre acei români care ne fac cinste în afară.
La vârsta de 16 ani a fost admisa la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, unde a lucrat cu profesori recunoscuți pe plan internațional ca Oleg Maisenberg, Johannes Marian sau Christoph Berner. Apoi, în 2008 a urmat Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse din Paris în cadrul unui al doilea studiu de master.
Alexandra Silocea a urcat deja pe unele dintre marile scene internaționale, de la Carnegie Hall din New York, la Musikverein din Viena.Și a avut onoarea să interpreteze la patru mâini alături de nimeni alta decât Elisabeth Leonskaja, pe scena Wigmore Hall din Londra, chiar în ziua în care Leonskaja împlinea 70 de ani.
Printre prezențele remarcabile ale Alexandrei Silocea se numără și debutul alături de celebra London Philharmonic Orchestra în decembrie 2012. În 2019 a urcat pe scena Festivalului Enescu, tot sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski, cu un concert aproape imposibil și atât de colorat și de curajos: Concertul pentru pian și orchestră Nr. 2 in Fa major Op. 102 de Dmitri Șostakovici.

Alături de Vladimir Jurowski, la Festivalul Enescu | Credit foto: Alex Damian

Pe scena Festivalului Enescu | Credit foto: Alex Damian
De altfel, și debutul discografic al Alexandrei Silocea stă, pe undeva, tot sub semnul curajului: întregistrarea primelor cinci sonate de Prokofiev – aici găsiți și o recenzie în prestigioasa Gramophone. A doua înregistrare este cu discul Sound Waves, cu lucrări de Debussy, Ravel, Liszt, Schubert/Liszt și o piesă a compozitorului norvegian Martin Romberg, compusa special pentru ea și lansată în premieră mondială. Discul a intrat in topul 100 Bestsellers la categoria muzica clasică de pe Amazon.uk la doar o lună de la lansarea din anul 2013 și a fost laudat de presa de specialitate (de la BBC Radio 3, din nou la Gramophone Magazine). Iar cel mai recent disc al pianistei este o colaborare cu violoncelista Laura Buruiană, și include sonate de Enescu, Prokofiev și Șostakovici. S-a clasat pe locul al doilea în topul în topul Discul de muzică clasică al anului 2015 la Radio România Muzical. Îl găsiți aici.
Presa internațională scrie despre Alexandra Silocea că este genul de talent „special, personal”.
Pianista vine din ce în ce mai des să susțină concerte și recitaluri și în România. Tocmai a urcat pe scenă la Bacău, și urmează pe 23 aprilie Sibiu, și pe 4 și 5 iunie, Ateneul Român din București – așa că puteți să vă treceți datele în agendă. 🙂
Iată răspunsurile pianistei Alexandra Silocea la Chestionarul lui Proust:
Cele trei cuvinte care mă definesc
Umor. Sensibilitate. Intuiție.
Principala trasatura de caracter
Determinarea.
Principalul meu defect
Nerăbdarea.
Deviza mea
Nimic nu este imposibil dacă vrei cu adevărat.
Cele trei cărți care mi-au influențat viața
Agonie și extaz, de Irving Stone
Insuportabila ușurătate a fiintei, de Milan Kundera
Jurnalele lui Sergei Prokofiev

Serghei Prokofiev
Compozitorii preferați
Prokofiev. Enescu. Mozart. Schubert. Șostakovici. Beethoven. Bach. Ravel.
Pictorii preferati.
Miró. Modigliani. Turner.

Unul dintre cei mai iubiți pictori britanici ai tuturor timpurilor, J.M.W Turner
Și Alexandra Nechita.
Modelele din viața reală
Elisabeth Leonskaja, Radu Lupu.

Pianista Alexandra Silocea alături de Radu Lupu
Ce apreciez cel mai mult la prieteni
Sinceritatea.
Visul meu de fericire.
Momentele alături de soțul meu, de familie, când ne minunam de razele de soare din viața noastră: cei doi copii.
Ce aș vrea să fiu.
Sa rămân eu însămi, indiferent de ce îmi aduce viața.
Ce aș schimba dacă aș putea întoarce timpul.
Nimic, dar i-aș spune copilei de 11 ani venită de la Constanța la București sa aibă încredere, că totul va fi bine.
Cele trei filme pe care le-aș revedea oricând cu plăcere.
Moromeții
Filmele lui Tarkovski
Cvartetul
Ce aș schimba la România, dacă aș putea
Aș construi săli de concerte cu acustica excepțională, aș schimba aproape toate instrumentele de muzica din școli și conservatoare și le-as înlocui cu instrumente de calitate. Am învățat de-a lungul anilor ca sunetul unui instrument inspiră, modelează, dezvoltă și motivează un muzician în fiecare zi.
Care este cel mai mare vis al meu, înca neîmplinit
Visele cele mai mari nu se divulgă.
Persoanele și lucrurile care mă fac să zâmbesc
Copiii mei, familia.
Ce și cine mă inspira zi de zi
Pianele Bösendorfer modelul 280VC.
Dacă aș avea o superputere, aceasta ar fi puterea de a stinge focurile din Australia și de a readuce la viața toate viețile omenești, milioanele de animale si vegetația pierdută.
Seria de interviuri neconvenționale Chestionarul lui Proust lansează o provocare pentru intervievat – să (re)pătrundă în interiorul său pentru câteva minute. Iar pentru public, răspunsurile să rămână online, așa, ca niște mici bijuterii dintr-o bibliotecă a sufletelor, care dezvăluie câte ceva din personalitatea poate mai puțin văzută a fiecăruia.
No Comments