denemebonusu.com | canlibahis11.com | bahis | betting site | kupon

Bridget Jones-uri culturale

Chestionarul lui Proust cu scriitoarea Ioana Nicolaie: „Tata ne citea din Biblie în fiecare seară, deși era mort de oboseală”

28 iunie 2020

Mi-o amintesc pe Ioana Nicolaie la o lansare de carte.

N-o văzusem în carne și oase pînă atunci, era prima dată – ciudat, căci este foarte prezentă în spațiul public. Era așa de proaspătă și de directă, parțial sfioasă, parțial implicată, un amestec contrar și vibrant, că aproape-mi era greu să-mi imaginez că este scriitoarea pe care o citesc. A dezghiocat foarte aplicat un roman – ne aflam la o lansare de carte -, și-a scos la iveală de-acolo, cu ochiul de scriitoare, structura, ce se asundea în spate, felul în care erau alese personajele și punctate anumite lucruri în cursul povestirii.

Era ca și cum aș fi asistat la un curs de literatură, pur și simplu, live.

Mi-a plăcut tare mult, am schimbat câteva vorbe despre cum se face azi literatură, cât se pierde, cât e vocație și cât deja structurat pe rețete, și-am rămas de-atunci cu gândul că aș vrea să povestesc mai în profunzime cu Ioana Nicolaie, poate, sper, într-un interviu mai larg în curând.

Spun că m-a surprins poate și fiindcă eram plină de emoție: scriitoare pe care o citeam era, iată, atât de caldă, umană și de aproape.

 

Cred că Ioana Nicolaie se numără printre cele mai iubite autoare din România, scriitoare femei, să spune așa, și-are puterea pe care adesea o are ceea ce numim scriitoare-vedetă internațională. Branding, implicare, deschidere, recurență și diversitate.

 

De curând, romanul Cartea Reghinei a câștigat Premiul Radio România Cultural la secțiunea proză și Premiul Național de Proză de la Iași.

Cu Pelinul negru pătrunde adânc în măruntaiele uneia dintre cele mai mari drame din istorie – explozia de la Cernobîl și repercusiunile ei, sensibil, poetic și tăios.

Iar Cerul din burtă  este efectiv unul dintre cele mai emoționante și dezarmante romane scrise vreodată despre ce trăiește o femeie în cele nouă luni de sarcină…

Este inclusă în douăzeci și patru de volume colective românești (Ferestre 98, 40238 Tescani, Cartea cu bunici, Intelectuali la cratiță, Carteasimțurilor, Bucureștiul meu, Scriitori la polițieetc.) și în numeroase reviste și antologii străine (Poésie 2003: Roumanie, territoire d’Orphée, New European Poets,  An Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.). Și, adesea, invitată pentru lecturi și conferințe la numeroase festivaluri naționale și internaționale de literatură. Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Mexic, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.

 

Pe un câmp alpin de rhododendron, chiar în acest început de vară  Credit foto: Mircea Cărtărescu

 

Ioana Nicolaie spune că scrie pentru toate vârstele, deși nu s-a așteptat niciodată la asta.

 

A publicat mai multe volume de versuri (Poză retuşată, Nordul, Credinţa, Cenotaf, Autoimun – desemnat de către USR ”CarteaAnului”  2013), antologia Lomografii, patru romane (Cerul din burtă, O pasăre pe sîrmă, Pelinul negru –finalist la opt cele mai importante premii literare, câștigător al Premiului pentru proză decernat în 2017 de Revista Ateneu; desemnat Cartea Anului în 2018 de către ”Cititorul știe mai bine” – și Cartea Reghinei, câștigătoare a Premiului Radio România Cultural pentru Proză 2020 și a Premiului Național pentru Proză Iași) și literatură pentru copii (Aventurile lui Arik, Arik și mercenarii, Ferbonia,Vertijia, Călătoria lui Medilo, Spionul KME și, sub pseudonimul Robert Ersten, Cum am supraviețuit clasei a VIII-a). A fost nominalizată la premii naționale și internaționale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a apărut în germană, în 2008, Cerul din burtă a fost publicat în suedeză (2013), în bulgară (2014) și în germană (2018), iar O pasăre pe sârmă s-a tradus în sârbă. Autoimun a apărut în bulgară în 2016.

 

Se implică în acțiunile societății civile alături de Mircea Cărtărescu, care îi e soț.

Coordonează o fundație care ajută școlile să își facă biblioteci sau să își completeze colecțiile actuale de cărți. Și speră ca lucrurile să se miște.

Îi plac personajele inedite și, în general, personaje greu de frecventat.

 

Cu bucurie, vă invit să descoperiți o bucată din sufletul Ioanei Nicolaie, dincolo de literatură și mai aproape de omul din ea, în răspunsurile sale  la acest Chestionarul al lui Proust.

 

Cele trei cuvinte care mă definesc. Nord, nu-lucru-de-mântuială, literatură.

 

Principala trăsătură de caracter. Tenacitate.

 

Principalul meu defect. Prefer să văd binele din oameni.

 

Deviza mea. Am multe devize, zic doar trei: Fără educație n-ai viitor (când vine vorba de Fundația Melior prin care am donat în cadrul a 13 proiecte minimum 500 volume superbe, nou-nouțe,  unor biblioteci școlare;). Apoi: Dacă exist, nu doar gândesc, am și-o datorie. Și, ultima, e despre scris: Nu te grăbi!

 

Cele trei cărți care mi-au influențat viața. Sunt sute, peste un ceas aș răspunde sigur altfel. Biblia, din care, deși mort de oboseală, ne citea serile tata. Un basm, cel mai trist din lume, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Și-apoi o voce, Benji, din Zgomotul și furia lui Faulkner.

 

Compozitorii preferati. Mozart, Vivaldi și, dacă se poate pune aici, Pink Floyd.

 

Pictorii preferați. Giorgio de Chirico, Frida Kahlo, Pieter Bruegel cel Bătrân;

 

Modelele din viața reală. Mama, probabil. Și anti-mama, dacă există așa ceva.

 

Ce apreciez cel mai mult la prieteni. Că sunt. Nu le cer nimic, nu aștept nimic. Dar aș vrea ca măcar unii să mai rămână.

 

Visul meu de fericire. Timp berechet pentru scris într-o casă pe care-aș vrea s-o construiesc cu Mircea în locul unde m-am născut, în mijlocul munților, cât mai aproape de grădina devenită personaj în Cartea Reghinei.  Cu dealul abrupt în față. Și cu băiatul nostru în vizită.

Împreună cu soțul ei, Mircea Cărtărescu

 

Ce aș vrea să fiu. Nu un pui de mierlă, căci m-ar înfuleca prima pisică.

 

Ce aș schimba dacă aș putea întoarce timpul. În viața mea? Relația în care mă aflam în studenție. În viața secolului trecut? Aș șterge de pe fața pământului comunismul. Și dacă tot aș avea puteri atât de mari, m-aș ocupa și de nazism, de niște războaie, de tot felul de drame, un gulag, o foamete, lucruri de-astea.

 

Cele trei filme pe care le-aș revedea oricând cu plăcere. Andrei Rubliov, Tarkovski și Nopțile Cabiriei, Fellini, adică două filme făcute înainte să vin eu pe lume; apoi Howl s Moving Castle, Hayao Miyazaki.

Ce aș schimba la România, dacă aș putea. Nici un penal, niciodată, n-ar mai avea ce căuta într-o funcție publică. Și-am scăpa așa, în mod natural, și de marea corupție și de PSD. Aș mai avea grijă și de confiscări de averi făcute ilegal, de indivizii care gâtuiau nu mai departe de-acum un an și ceva legile țării ăsteia, de toaderi, dăncile și specimene care nu se poate să nu dea socoteală. M-aș ocupa și de învățământ. Și-aș sprijini din toate puterile cultura.

 

Care este cel mai mare vis al meu, încă neîmplinit. Să zbor în spațiu, să ajung pe alte planete. Nu se va împlini în viața asta.

 

Persoanele și lucrurile care mă fac să zâmbesc. Copiii, aricii, ziua bună care se cunoaște de dimineață.

Alături de fiul său Gabriel, într-o fotografie de arhivă

 

Ce și cine mă inspira zi de zi. Felul în care cade lumina, băiatul meu care știe enorm despre tehnologia și electronicele vechi, tocmai a terminat de făcut un 486, funcțional, cu piese procurate-n te miri ce fel, dar și timpul cu Mircea, nu e nimic mai grozav decât să ne bem împreună cafeaua, dar și florile care izbucnesc, dar și copiii cu care lucrez și care-mi lipsesc în timp de pandemie, plus multe altele.

De curând, alături de Gabriel

 

Dacă as avea o superputere, aceasta ar fi… Vindecarea. A mea, a celorlalți.

 

Seria de interviuri neconvenționale Chestionarul lui Proust lansează o provocare pentru intervievat – să (re)pătrundă în interiorul său pentru câteva minute. Iar pentru public, răspunsurile să rămână online, așa, ca niște mici bijuterii dintr-o bibliotecă a sufletelor, care dezvăluie câte ceva din personalitatea poate mai puțin văzută a fiecăruia. 

Comments

    Leave a Reply