E o pânză subțire, subțire de energie în gesturile artiștilor când sînt e pe scenă.
Și dacă e un concert cu trei soliști, pânza asta devine aproape tangibilă. Îi vezi la liber că se privesc – își dau confort.
Și pe furiile și liniștile orchestrei, se-ntorc iar la ei înșiși și-și mișcă bărbia în unghiuri drepte, ochii le pleacă undeva într-un punct neștiut, sus.
Așa a fost aseară la concertul care-a deschis Concursul Enescu 2016, cu cei trei foști laureați, azi artiști deja de talie mondială: violonista Anna Tifu, violoncelistul Valentin Răduțiu și pianistul Mihai Ritivoiu. Și-au zâmbit și s-au privit în tangoul intrărilor până când Beethoven a ajuns una – și-o face mereu. La fel cum, pe Tektonum, compoziția lui Sebastian Androne – câștigătoare la Concurs în 2014 și interpretată acum în premieră de Orchestra Filarmonicii George Enescu, la pupitru, Horia Andreescu – instrumentele s-au întâlnit c-un sintetizator ca să te facă să-asculți dialogul planetelor. Vorbele și tremurul, zgomotul universului, așa cum și le-a imaginat compozitorul.
Pe-aici, cum intrii pe strada Franklin, într-un semicerc de scenă și cosmos.
Priviți-le ochii.
Programul recitalurilor și concertelor cu orchestră din Concurs, aici.