Interviu cu Cătălin Ștefănescu: „Elita tinerimii de acum este net superioară elitei tinerimii din urmă cu 20 de ani”

„Spectacolul a pornit de la o glumiță și e foarte sănătos  să rămână așa”, spune Cătălin Ștefănescu și zâmbește, într-o cămașă bleumarin. Suntem într-una dintre sălile unui local din Alexandria, Conciato, sală în care, acum, se joacă teatru.

E miercuri, în timpul celei de-a zecea ediții a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis (1-9 august, Alexandria), aniversară, festival creat de Andreea Borțun și de Alexandru Ion pe vremea când ea avea doar 15 ani, și el 17.

Un fenomen. Sau „un mircaol”, cum îi place lui Cătălin Ștefănescu să spună, Festivalul Ideo Ideis a reușit să facă din Alexandria, un oraș fără activitate artistică și izolat, unul dintre locurile în care se adună tineri de până în 18 ani din toată țara ca sa lucreze cu actori sau muzicieni consacrați, să facă ateliere de creativitate sau ca să joace teatru, dar și locul în care oamenii din București vin să vadă spectacole de calitate, iar cei din Alexandria merg să se bucure de un actor ca Marcel Iureș – președinte de onoare al Ideo Ideis – pe viu, într-o piesă de teatru.

La Casa de Cultură din Alexandria (o clădire veche și nerenovată), arhiplină, tocmai s-a-ncheiat un spectacol lectură scris și regizat de Cătălin Ștefănescu. Se numește Vanilla Skype și e-n pregătire pentru finalul lui octombrie la București, la Teatrul Act.

„Am făcut lectura asta acum de drag pentru cei de la Ideo Ideis, cărora le datorăm faptul că suntem prieteni și că am făcut spectacolul ăsta”, spune Cătălin Ștefănescu.

În lectură, piesa Vanilla Skype e o alăturare de personaje care vorbesc cu un psiholog online. Citesc, și vor juca Marcel Iureș, Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Alexandru Ion, Vladimir Purdel și Mircea Postelnicu. Pentru că Andi Vasluianu n-a putut ajunge la Alexandria, în seara spectacolului, Cătălin Ștefănescu a fost cel care i-a citit rolul. Râde: „cu Andi Vasluianu e fundamental altceva”.

Spectacolul „născut dintr-o prietenie”, aduce pe aceeași scenă trupa de mentori a Ideo Ides și o parte dintre actorii de tânără generație, unii dintre ei formați chiar în Alexandria.

E și o invitație să descoperiți Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis. (Mi-am promis că la anul îmi iau concediu o săptămână, ca să pot să văd toate spectacolele). Începând de la ediția asta, Festivalul pune la dispoziție gratuit shuttle bus-uri pentru cei din București care vor să ajungă la Alexandria. Drumul durează cam o oră și jumătate.

Acum există și o rută pentru turism cultural, o bună inițiativă a celor de la Travel Selfie. Abia pusă în practică, a adus deja 15 turiști dedicați, care și-au rezervat special un drum la Ideo Ideis să vină să vadă teatru.

Festivalul Ideo Ideis se pregătește să dea publicității și un barmoetru de consum cultural în rândul tinerilor.

Povești și interviuri de la această ediție Ideo Ideis găsiți și pe blogul Ideo Ideis, pe Liternet, semnate de Oltea Zambori, dar și pe blogul lui Alex Ciucă, care contribuie pe partea de comunicare a festivalului.

***

 Cătălin Ștefănescu: „Să cerem socolteală pentru ce se-ntâmplă în țara asta depinde doar de noi”

 E o ipostază în care lumea te cunoaște mai puțin, cea de dramaturg și de regizor. Când și cum ai început să te apropii în felul ăsta de teatru?

Îi datorez regizorului Alexandru Dabija faptul că, temporar, m-am apucat de îndeletnicirea asta. Și Alexandru Dabija, și Marcel Iureș sunt doi oameni de a căror prietenie mă bucur de ani mulți. Tot îmi spuneau: „Apucă-te și scrie ceva.”

S-a întâmplat odată cu spectacolul „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, de la Teatrul Act, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș și George Mihăiță. A fost un text pe care l-am scris după romanul „Moromeții” de Marin Preda. Am făcut și un spectacol la Cluj, și unul la Bacău. Acum se lucrează la un specacol la Sibiu – aici este vorba despre un text original pe care l-am scris pentru Alexandru Dabija. Și Vanilla Skype, care este în pregătire la Teatrul Act.

Trebuie să spun însă că nu mă gândesc deloc la lucrurile astea nici ca la cine știe ce debut în dramaturgie, nici ca la cine știe ce debut în regie. N-are nicio legătură cu câștigarea vreunui statut. Am meseria mea și preocupările mele, în care, da, teatrul ocupă un loc important. Într-o foarte bună măsură, ce fac nu este altceva decât o joacă.

Ai primit vreun sfat de la Alexandru Dabija pe care să-l fi ținut aproape în perioada în care te-ai apropiat de teatru din interior?

Au fost multe sfaturi. Dar ceea ce încerc să scriu nu sunt ce am numi piese de teatru. Sunt texte pentru spectacole. Așa le spun, și cred că așa e justificat să le spun. Sfaturile despre care mă întrebi sunt mai ales lucruri tehnice pe care le descoperi exact în momentul în care lucrezi. Așa că te duci acasă, rescrii, modifici, așezi altfel cuvintele.

Ți s-a întâmplat și să fii exasperat, la un moment dat?

Nici vorbă. Îți asumi. Sunt lucruri la care țin foarte mult în text și atunci argumentez de ce cred în ele. Dar dacă Alexandru Dabjija îmi spune: „Mai gândește-te!”, mă duc și mă mai gândesc. (Râde)

E o modalitate de lucru diferită de modul în care un autor dramatic scrie o piesă de teatru destinată unui spectacol. În ceea ce mă privește, prefer termenul dramaturg în sensul anglo-saxon – deci nu autor dramatic.

Uite, o spun cu toată deschiderea: nu sunt unul dintre entuziaștii care salută întâlnirile cu oameni care scriu și care povestesc despre cum scriu, de ce scriu. Cred că scrisul este o experiență intimă. Nu zic că cei care fac lucrul ăsta n-ar trebui s-o facă. E o alegere personală. În ceea ce mă privește, cred că pălăria din care ies iepuri trebuie să fie privită de la distanță.

 

 

Ce te-a făcut să te apropii de Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis?

Marcel Iureș mi-a povestit despre festival. Povestea a fost impresioantă și, în timp, am păstrat, la propriu, ca pe o comoară relația cu oamenii ăștia din Alexandria – cu Alexndru Ion și Andreea Borțun, cu toată lumea care e în jurul festivalului.

Dincolo de prietenie și de solidaritate, cred că pe toți ne leagă miracolul care e Ideo Ideis. Valoarea lucrurilor care se fac aici.

Cei de la Ideo Ideis s-au descurcat în anii ăștia și au făcut realmente imposibilul într-un oraș în care nu există teatru sau cinema. E o performanță colosală.

Am văzut, în festival, de-a lungul anilor, niște spectacole… Nu te poți abține să nu faci o comparație cu spectacole profesioniste, e firesc. Spectacole foarte emoționante pe care e imposibil să le regăsești pe scenele profesioniste. Nu pentru că scenele profesioniste ar fi cumva deposedate de darul emoției, ci pentru că la Ideo Ideis se găsește un alt tip de emoție.

Pe de altă parte, Ideo Ideis este un lucru care, în afara spectacolelor invitate și în afara taxei pe care copiii o plătesc – o taxa de înscriere modică – se face voluntar. Este o carte deschisă care poate fi verificată oricând. Faptul că banii merg acolo unde trebuie să meargă este, iarăși, un lucru care ne-a legat pe toți în mod fundamental de locul ăsta.

Cum te raportezi la o critică destul de prezentă în spațiul public, la adresa tinerei generații, despre care se spune că nu mai este interesată de cultură?

Glumind, aș putea spune că la Ideo Ideis te întâlnești cu generația despre care foarte multă lume spune că e lipsită de educație, de Dumnezeu. E o tâmpenie să gândești și să te exprimi în felul ăsta. Am văzut în festival elevi fabuloși și spectacole fabuloase.

Nu îți vine să crezi ce preocupări și ce nivel au mulți dintre copiii care vin aici.

Cred că dacă sunt oameni preocupați de soara poporului român și că n-are cine să ducă lumea mai departe – deși „soartă” e un termen cu care nu sunt neapărat de acord –, pot să stea foarte liniștiți.

S-ar putea ca soarta asta să fie pe mâini mult mai bune decât a fost până acum.

În presă apar mai ales contra-exemple: rezultate dezastroase la bacalaureat, beizadele.

Dacă sistemul este bolnav și cultivă în continuare obsesii maladive, este treaba lui.

Până la urmă, într-un fel sau altul, istoria și necesitățile or să măture lucrurile astea. Că le mătură foarte greu, sunt cu totul de acord.

Dacă ceea ce se numește perspectiva culturală asupra lumii, așa cum o întelegeam noi cu niște ani în urmă nu mai e aceeași, asta nu înseamnă că oamenii sunt mai proști, mai lipsiți de valori sau mai lipsiți de etică. S-ar putea că dimpotrivă.

Elita tinerimii de la ora asta este net superioară elitei tinerimii de acum 20, 30 de ani.

Mai mult, există situația în care cineva care a citit zece rafturi de biliblotecă își maltratează nevasta și copiii, sau cere șpagă, sau flegmează pe stradă. Sau se spală rar. Dau niște exemple brute, dar foarte prezente. Or, cred că cineva care își curăță curtea, care are grijă să dea cu var, care e solidar cu cineva aflat în nevoie, este o persoană mult mai culturală decât cineva care trăiește în spațiul public în virtutea unor valori foarte diferite de ce a citit.

Așa se-ntâmplă lucrurile și cu ceea ce numim în mod patologic noua, tânăra generație. Ea este formată, de fapt, din niște individualități, din oameni foarte diferiți care pleacă pe drumuri diferite.

Să vezi cum este la Ideo Ideis… Sunt oameni care s-au dus la școala de business de la Londra, care fac medicină în Germania sau în România și care vin aici fără să aibă studii de teatru profesionist, din pură pasiune și fac teatru de o valoare greu de cuprins în cuvinte.

Care ar fi câteva caracteristici ale tinerei generații?

Pot să vorbesc despre oamenii pe care îi cunosc. Și vorbind despre cei pe care îi cunosc, pot să spun că diferența față de ceea ce se spune, global, în spațiul public, despre tânăra generație e una netă. Tinerimea pe care o știu citește mult, este mult mai diversificată în pasiuni decât s-ar crede și e mai competentă, de foarte multe ori.

Nu este o generație care are nevoie s-o apăr eu.

Ideile preconcepute de tipul lipsă de valoare sunt reflectarea lipsei de putere și a culpabilității pe care noi o împărtășim, dar n-o exprimăm, față de ceea ce numim tânăra generație.

Multe dintre lucrurile pe care le proiectăm pe ei – dacă e să vorbim reductiv în termeni de noi și ei – , sunt lucruri pe care ar trebui să le tratăm în relație cu noi, nicidecum cu ei.

Dacă un elev scrie tâmpenii într-o lucrare la școală, nu e vina lui. Este în primul rând vina școlii. Nu poți să condamni un copil. Întâi, trebuie ca cineva să se achite de o datorie și personală, și sacră – educația. Abia după ce te vei fi consumat până la ultima picătură de energie, dacă nu există rezultat, s-ar putea să ai dreptul să reproșezi cuiva ceva.

Este o zonă pe care o susții, cea tânără – și în emisiunea Garantat 100%, dar și în afara ei. Ce te-a motivat să faci asta?

Nu cred că cineva are drepturi suplimentare față de altcineva doar pentru că e tânăr.

Se fac excese și din punctul ăsta de vedere. A devenit unul dintre textele la modă să proiectezi totul pe tineri. Totul e cu tânăra generație.

Teatrul, la fel ca lumea, ca umanul este lipist de echilibru în sensul că este mereu într-o căutare a echilibrului. Ar trebui să ne amintim mai des asta.

Sunt și momente când ți se întâmplă să fii dezamăgit? Uneori, pare să fie o discrepanță între fenomenul în sine și frumusețea lui și felul în care îl acoperim în presă sau venim să-l vedem.

E ceva ce funcționează exact așa cum funcționează orice ființă umană: dacă nu trăiești într-un anume fel, te supui unor riscuri, așa cum o faci, de pildă, dacă fumezi mult.

Nu am a da sfaturi nimănui.

Cred că există o datorie față de spațiul public în care trăiești, oricât de șabolnard ar suna.

Dacă n-o să ieși să-ți cureți curtea, n-o să vină nimeni să facă treaba asta în locul tău.

Dar ți s-a întâmplat și să trebuiască să convingi niște oameni de un subiect cultural, de exemplu?

Sigur. Face parte din meseria pe care am ales-o. Dar nu îmi place să mă plâng. Când n-o să mai pot, o să mă apuc de altceva. În ultimii 25 de ani, în România s-au întâmplat lucruri destul de constistente. Cred, însă, că viteza cu care s-au întâmplat trebuia să fie mai rapidă. Dar să cerem socolteală pentru ce se-ntâmplă în țara asta depinde doar de noi.

Să ne imaginăm că ai un detractor în față. Cum încerci să-l convingi?

Civilizat. Cu o anumită răbdare. Să dau exemple directe nu ar fi fair play. Există profesori care fac lucruri în țara asta și nu abandonează, există preoți. Nu sunt deloc unul dintre lăudătorii bisericii, dar asta nu înseamnă că în biserică nu sunt oameni care fac cu credință ceea ce fac. Sau în poliție, sau în justiție. Îmi place să cred și sper din tot sufeltul că masa critică emoțională și pasională pe care oamenii ăștia o proiectează la un moment dat, determină o formă de schimbare.

Ai avut parte și de răsturnări de situație într-un dialog?

Am obținut cu prieteni foarte apropiați performanța de a nu mai spune bancuri despre Holocaust atunci când stăm la masă, bem bere și râdem. Am obținut performanța de a nu-i mai trata pe romi așa cum am fost foarte obișnuiți să-i tratăm.

Sunt lucruri mici, dar care de multe ori fac diferența.

Asta nu înseamnă că ți-ai pus noua uniformă a corectitudinii politice. Înseamnă că încerci să cureți un comportament maladiv care te-a însoțit foarte multă vreme.

Dacă o doză elementară de respect pentru alteritate, pentru semeni, se implantează în tine la un moment dat, nu poate să-ți facă decât bine. E un pas spre decență și spre curățarea mizeriei pe care, de altfel, o înjuri în fiecare zi, dar de eliminarea căreia te preocupi foarte puțin.

E exact ca atunci când povestește despre noi cineva din afară. Dacă te deranjează că cineva te cataloghează, soluția nu este să spui că niște unii ne strică imaginea. Ceea ce contează este ce faci.

Bunul-simț nu e ceva care se manifestă doar între noi și oamenii care ne plac. Bunul-simț elementar trebuie să se proiecteze spre lume, în general.

Există lucruri care-ți plac și, în același timp, lucruri care te deranjează în continuare la viața de azi?

Vorbim foarte mult despre niște lucruri care ar trebui, de fapt, făcute.

Pentru mine, măsura este un lucru care contează.

Nu poți să fii un fan al împăduririlor, să ieși să împădurești, iar a doua zi, când și alții s-au apucat să împădurească să zici: Băi, ia uite-i și pe ăștia, s-au apucat și ei să facă împăduriri! Sau să nu ieși la o manifestație publică pentru că acolo a mai ieșit și cutare, pe care nu-l placi. Asta e preocuparea în momentul ăsta. “Nu ies pentru că au ieșit și ăia.”

Sunt unii care ies la o demostrație publică doar ca să fie văzuți.

Or, nu asta ar trebui să fie problema. Singura problema ar trebui să fie să acționezi în virtutea principiilor care îți guvernează existența.

E atât de simplu.

 

Fotografiile din acest material îi apațin fotogtafului Matei Buță. O parte sunt făcute chiar în timpul acestei ediții a Ideo Ideis, în timp ce fotografia principală face parte din galeria de portrete cu personalități publice pe care a realizat-o.  

Comments