denemebonusu.com | canlibahis11.com | bahis | betting site | kupon

Film Interviuri

Regizorul Andrei Dăscălescu pregătește un film cu mărturiile din izolare în timpul pandemiei COVID-19. Puteți contribui cu propria poveste filmată cu telefonul

2 aprilie 2020

Regizorul unor filme documentare multi-premiate precum Constantin și Elena  – o poveste super emoționantă despre proprii bunici – și Planeta Petrila – distins cu Premiul Gopo pentru cel mai bun Documentar -, Andrei Dăscălescu s-a întors de curând dintr-o excursie aventuroasă în Noua Zeelandă, a stat în autoizolare 14 zile și, după ce a revenit acasă, la familie, s-a hotărât să facă un documentar cu mărturiile românilor din timpul captivității carantinei impuse de pandemia COVID-19.

Andrei Dăscălescu își dorește ca acest film să fie un adevărat jurnal colectiv.

A primit deja câteva povești filmate cu telefonul, și spune că proiectul este deschis oricui își dorește să își spună povestea din izolare – îi va ghida tehnic pe cei care vor să se filmeze.

Andrei Dăscălescu explică în interviul de mai jos cum puteți să contribuiți și voi cu propria mărturie filmată, care sunt bornele lui în lucrul ca regizor și cum trăiește el însuși perioada de izolare.

Andrei Dăscălescu mai spune și că își dorește ca filmul să fie o (re)întâlnire peste timp a noastră, a tuturor, cu realitatea vieților noastre în aceste momente marcate de pandemie.

Puteți trimite propriile mărturii la adresa de email filmarilemele@gmail.com

Filmul va fi o selecție a mărturiilor.

***

 

Ce te-a inspirat și motivat să începi proiectul unui film despre autoizolare în perioada COVID-19?

Am petrecut câteva zile pe un traseu montan, în Noua Zeelandă, fără semnal la telefon. Când am revenit la civilizație și am deschis aplicațiile de știri, am avut un șoc: în doar câteva zile, lucrurile o luaseră complet razna. A urmat o întoarcere grăbită, cu emoții, spre țară, autoizolare într-o garsonieră și apoi revenirea la familie. În tot timpul ăsta, am fost cumva într-o situație paradoxală: cu adrenalina crescută și cu instinctul de documentarist activat, dar fără să pot ieși din casă. Am avut noroc cu studenții mei, la primul curs online din viața mea: mi-a spus fiecare, din pătrățelul lui de Zoom, cum se descurcă și a apărut ideea unui jurnal video colectiv.

Vedere de la fereastra garsonierei unde locuiește regizorul, cu orașul Piatra-Neamț în izolare surprins în diferite ore ale zilei | Credit foto: Andrei Dăscălescu

Cred că e important să nu uităm ce trăim ACUM, în momentele astea nebune. De aici, ideea unui documentar colectiv.

 

Va fi, deci, un film în toată regula, un film al tuturor filmelor noastre din autoizolare?

Trăim vremuri pentru care nu ne-a pregătit nimic  – în afara unor filme science fiction. O ieșire banală până la farmacie seamănă cu o misiune de război. Curierul mi se pare trimisul lui Dumnezeu. Doctorii mi se par adevărați extratereștri. E totul complet nou, diferit, dar e o nouă normalitate, trebuie să ne adaptăm (în timp record) și să ne continuăm viețile așa, o perioadă. Asta mă fascinează: cum ne adaptăm, cum rezistăm, cum rămânem întregi la minte, cum luptăm – cu noi înșine (în primul rând) și cu virusul (în al doilea rând). Cred că e important să nu uităm ce trăim ACUM, în momentele astea nebune. De aici, ideea unui documentar colectiv. Eu visez ca la finalul perioadei ăsteia, inimaginabilă până acum o lună, să ieșim cu toții din case, să ne îmbrățișăm aleator, să dăm cea mai tare petrecere, să facem cea mai tare călătorie, și-apoi să revenim, încet încet, la normal. Dar cred că vom ieși din asta mai buni, mai pregătiți, mai apropiați de familii și cei dragi, mai uniți. Și îmi doresc să ne întâlnim la cinematograf, să ne aducem aminte prin ce-am trecut.

 

Trăim vremuri pentru care nu ne-a pregătit nimic  – în afara unor filme science fiction. O ieșire banală până la farmacie seamănă cu o misiune de război.

 

Cum te-ai gindit să structurezi filmul, se duce în zona non-fictionului american?

Încerc să găsesc o serie de personaje diferite, de autori de video-jurnal, pe care să-i urmăresc până se termină toata nebunia. Ca metodă de lucru, voi urmări imediat tot ce primesc și voi fi în legătură permanentă cu cei care trimit video-uri, încercând să-i ghidez, să-i încurajez. Îmi doresc ca filmul să nu fie doar un colaj de video-jurnale, ci să creăm o imagine cât mai largă a felului în care trecem prin această criză, punând cap la cap câteva povești foarte personale. În structura finală, vom avea o serie de personaje principale, care revin pe parcursul filmului, alături de care să trăim emoții, frici, anxietăți, entuziasm. Apoi, vor fi personajele secundare, care pot avea povești dintre cele mai diverse, și care pot avea mai puține apariții în film. Desigur, controlul meu asupra conținutului este aproape inexistent, așa încât nu pot ști dacă socoteala de acasă se va potrivi cu cea din târg.

Ca metodă de lucru, voi urmări imediat tot ce primesc și voi fi în legătură permanentă cu cei care trimit video-uri, încercând să-i ghidez, să-i încurajez.

 

Bănuiesc că ai primit deja o tura de mărturii și filmari – ce te-a impresionat la ele? Ce ți-a plăcut – paradoxal – , ce te-a înfricoșat?

Momentan am reușit să entuziasmez câțiva oameni și să răspund unor griji și probleme ridicate de alții. Încă sunt în căutare de protagoniști, iar video-urile abia încep să vină. Caut atât oameni blocați în case, care aparent nu fac mare lucru în perioada asta, cât și oameni de care viețile noastre depind, fie la propriu (personalul medical), fie indirect (dar mai mult decât am fi putut bănui că vom depinde vreodată): vânzători la supermaket, curieri, farmaciști etc.

Sunt conștient că voi avea privilegiul de a face parte din viața și intimitatea unor străini. Îi voi trata cu respect și discreție, și voi încerca să le fiu permanent alături. Cred că e posibil să ajungem și în situația în care să ne fim psihologi unul altuia, dar și aceea în care să devenim apropiați.

 

Adaugi și mărturiile voastre, cum trăiți izolarea în familie, ce face fiecare?

Inițial, plănuiam să fim și noi parte din film. Dar cred că voi renunța la idee, pentru că e mai ușor să tratez cu obiectivitate conținutul primit, decât cel cu propria mea familie. Într-un fel, simt că proiectul ăsta… is bigger than me, așa că prefer să îi susțin cum pot pe cei care se hotărăsc să contribuie, iar eu să rămân omul din umbră.

În altă ordine de idei, eu astăzi am făcut un cheesecake, în condițiile în care, în 36 de ani, am “gătit” cel mult omletă și cartofi prăjiți. Mă joc mult cu fetița, timpul de lucru e limitat la orele ei de somn. Simt că evoluăm, ca familie, în această perioadă de izolare forțată și, pentru asta, sunt recunoscător.

Ce trebuie să știe cei care vor să participe la acest jurnal colectiv? De ce îi încurajezi să o facă?

Mi-aș dori ca cei care doresc să participe, să nu o facă doar cu o mărturie, ci să înceapă un jurnal, pe care să mi-l trimită constant. Sper, de exemplu, să-mi conving curierul să participe. Sper să găsesc și ambulanțieri, medici, vânzători, polițiști, farmaciști. Dar știu că și cei care stau izolați în case fac lucruri foarte interesante, de fapt, cred că orice era considerat banal în urmă cu câteva săptămâni acum e aproape extraordinar: întâlnirile, interacțiunea, jocurile cu copiii, cursurile, aprovizionatul, dezinfectatul, ș.a.m.d.

Poate e important să menționez că nu voi publica nimic fără ca toată lumea implicată să își dea acordul pentru folosirea conținutului selectat de mine. În rest, am scris câteva sugestii și mai multe informații într-un document pe care îl trimit tuturor celor interesați.

Dacă totul iese cum trebuie, proiectul ar putea parcurge pașii normali pe care îi parcurge un proiect cinematografic: voi încerca să caut co-producători, finanțatori (caz în care toți participanții vor fi remunerați), apoi să îl înscriem la festivaluri, să îl lansăm în cinema, etc. Dar și varianta în care proiectul rămâne unul comunitar, neremunerat, iar cu filmul să organizăm proiecții speciale, alături de toți autorii, și apoi să-l publicăm online, mi se pare una frumoasă.

 

Ce înseamnă realitatea pentru tine ca regizor și om, acum, în secunda asta, azi?

Zilele astea sunt mai mult tată decât orice altceva. Pentru cei blocați în case, nu cred că mai e foarte relevantă meseria, ocupația sau vocația. Dar poate aveam nevoie de o pauză, fie ea și forțată. Când am revenit în țară, în mijlocul nebuniei, după 4 zboruri cu peripeții, am mers la mașina mea din mijlocul unei parcări absolut goale, din Otopeni. Un om care ducea cu el un tomberon mi-a dat bună ziua și mi-a spus că sunt unul dintre ultimii călători din perioada asta. “O să treacă.” am zis eu. “O să treacă, sigur. Dar poate aveam nevoie de o palmă, așa, ca umanitate. Că prea ne-o luasem în cap.” a răspuns omul, și și-a văzut de treabă.

Când am revenit în țară, în mijlocul nebuniei, după 4 zboruri cu peripeții, am mers la mașina mea din mijlocul unei parcări absolut goale, din Otopeni. Un om care ducea cu el un tomberon mi-a dat bună ziua și mi-a spus că sunt unul dintre ultimii călători din perioada asta. “O să treacă.” am zis eu. “O să treacă, sigur. Dar poate aveam nevoie de o palmă, așa, ca umanitate. Că prea ne-o luasem în cap.” a răspuns omul, și și-a văzut de treabă.

 

*Un making-of al documentarului Constantin și Elena semnat de Andrei Dăscălescu este disponibil pentru vizualizare integrală mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=R6pd5aVMLzs

Comments

    Leave a Reply