După ce-a fost critic de film și producător – pentru HBO – și-a semnat regia pentru scurt-metrajul Ramona, Andrei Crețulescu debutează în lung-metraj cu Charleston, care a avut premiera românească la TIFF 2018. Charleston a fost deja în turneu internațional, în Turcia, Polonia, Coreea sau America de Sud. Publicul străin a cerut proiecții suplimentare; „Mai rar un film românesc cu asemenea potențial de public” – a scris Cineuropa, iar Variety i-a lăudat stilul.
În cinematografele românești, Charleston intră din 8 iunie și e de văzut din mai multe puncte de vedere.
Mai întâi, prin subiect și prin faptul că vorbește despre emoție direct la genul masculin. Spune o poveste curajoasă și pune în prim-plan trăirile și egourile a doi bărbați – Șerban Pavlu și Radu Iacoban joacă rolurile principale, alături de Ana Ularu – în lupta lor teribilă cu faptul că au iubit aceeași femeie. Filmul pornește de la o întâmplare trăită de-adevărat de Andrei Crețulescu în copilărie, în familie.
Șerban Pavlu și Radu Iacoban într-un cadru din filmul Charleston
Apoi, Andrei Crețulescu aduce pe ecran cu Charleston o imagine foarte specială, în culori calde, inspirate din pictura americană.
Alături de Staropramen, la ediția TIFF 2018 lansez și-o provocare: Cui i-e frică de Ana-Maria Onisei? – cinci întrebări fulger care devăluie cinci gusturi secrete ale lui Andrei Crețulescu, și regizorul român cu care-ar sta oricând și cu ochii-nchiși la o bere. Le descoperiți la finalul interviului.
***
Filmul Charleston, povesteai într-un interviu pentru Variety, a pornit cumva de la o experiență pe care ai trăit-o de-adevărat. Care e povestea din spate, ce te-a marcat atunci și de ce ți-ai dorit să arăți asta într-un film?
Istoria filmului Charleston pleacă din singura mea frică veritabilă: frica de a pierde un om pe care îl iubesc. În copilărie, maică-mea s-a amorezat de un alt bărbat și-a plecat de-acasă. Apoi, s-a întors și-am avut o conversație. Mama mi-a explicat că a plecat pentru că s-a îndrăgostit și că s-a întors pentru că îl iubește pe tata prea mult. Povestea a rămas cu mine, și-atunci, în momentul când m-am hotărât să scriu un scenariu de lung-metraj nici n-am avut altă variantă, povestea asta a fost prima și singura opțiune. Iar filmul l-am făcut, de fapt, ca să încerc să răspund la întrebarea dacă cineva poate să iubească doi oameni diferiți în același timp. Mi-am dorit să fie nu un film de dragoste, ci unul despre dragoste. Și am stat mult să mă gândesc în ce cheie să-l tratez. N-am vrut să-l fac nici foarte serios, ca să nu cad în patetism, și nici foarte amuzant, ca să nu cad în bășcălie. Am ales cea mai grea cale, pe muchia dintre tragedie și comedie, fiindcă mi se pare că o astfel de poveste numai așa poate fi tratată.
Părinții tăi sunt împreună în continuare?
Nu. S-au despărțit până la urmă, acum fix 30 de ani. Mama s-a prăpădit în urmă cu 20 de ani, iar tata în urmă cu doi. Am făcut filmul Charleston în numele maică-mii. Îi este și dedicat.
Cu ce-ai rămas de la mama ta?
Am rămas cu dragostea pentru cinema, pentru literatură și pentru limbile străine.
„E aberant să-ți ascunzi sentimentele”
Ai spune că există încă în societate o prejudecată despre felul în care bărbații trăiesc și exprimă emoțiile?
Văzând filmul, multă lume a remarcat că foarte rar vezi niște bărbați care spun și care arată ceea ce simt. Nu știu cât e prejudecată, și cât e teamă și cât e ego și masculinitate, dar în Charleston nu-i așa, pentru că mie mi se pare că un om care iubește trebuie s-o spună, trebuie s-o recunoască. E unul dintre cele mai frumoase lucruri din lume – e aberant s-o ascunzi. E aberant să-ți ascunzi sentimentele, de fapt.
La ce anume ai ținut din punct de vedere estetic – imagine, stil de filmare?
Am avut norocul să lucrez cu un scenograf minunat, Mălina Ionescu. Amândoi avem nu doar aceeași educație, ci și același gusturi. Eram enamorați de pictorul Edward Hopper, și, dat fiind că Charleston are un parfum atât de retro, am vrut să-l facem în culorile lui Hopper. Sigur, nu sunt nici pe departe primul care să declare că se inspiră din Hopper – de la Pedro Almodovar, la Aki Kaurismäki – sunt foarte mulți. Dar asta mi-am dorit de la început. Am avut o colaborare foarte faină cu directorul de imagine, Barbu Bălășoiu, care-a fost operator și la California Dreamin’, a luat doleanțele mele ca pe niște provocări – nu te întâlnești cu genul ăsta de imagine în fiecare zi. Și i-a făcut mare plăcere, și ne-am și chinuit foarte mult, dar zic că am obținut ce ne-am dorit.
O imagine cu joacă, din culisele filmării Charleston
„Eram enamorat de pictorul Edward Hopper, și findcă Charleston are un parfum atât de retro, am vrut să-l facem în culorile lui.”
Cum a fost să ai în vedere demersurile cinematografice românești de dinainte, mai ales că vorbim despre un debut al tău în regie de lung-metraj?
Provocarea în sine a fost că m-am înhămat să fac filmul. Faptul că l-am și făcut, că el există, deja mi se pare o victorie în sine.
În spatele camerei, ca producător, alături de actorul Dorian Boguță – care joacă de asemenea în filmul Charleston
Dar a fost greu, adică îți vine să te uiți în stânga la regizorul X, în dreapta la filmul Y?
E intimidant. Cu atât mai mult cu cât am făcut critică de film, și îi cunosc pe toți oamenii ăștia, îi respect. Mulți regizori îmi sunt prieteni, ne-am sfătuit înainte de filmări, și în timpul, și la montaj. Adrian Sitaru, Constantin Popescu, Răzvan Rădulescu – îmi sunt foarte apropiați și am încredere în opinia lor. Bine, până la urmă, tot ce-am vrut am făcut, dar e important că mi-au fost alături.
Multă vreme ai fost omul-cheie, creierul din spatele camerei de filmat – ca producător. Ai trecut și prin experiența de a fi critic de film. Cum și-au pus amprenta cele două asupra ta ca regizor – a trebuit să te dezbraci de ele, sau, dimpotrivă, ți-au folosit?
Mai degrabă aș zice că mi-au folosit. Ce-am făcut eu la HBO era producție de televiziune, dar am avut șansa să produc primul serial pe care l-a făcut HBO în România. Fără producție, și fără să fac critică de film, nici măcar n-aș fi avut curajul să mă apuc de un film, darămite să-l și fac.
„Prin iubire trăiesc, și asta mi-am dorit să se și vadă în film”
Spuneai că Charleston este un film despre iubire. Cum te-ai propiat de iubire, de această temă? E un subiect mare. Și greu.
E nesfârșit. Și mi se pare că e păcat să-l lăsăm deoparte, să nu-l tratăm, indiferent că vorbim de iubirea de oameni, sau de iubirea de cinema. Prin iubire trăiesc, și asta mi-am dorit să se și vadă în film.
E un film pe care l-ai recomanda în primul rând bărbaților?
Aș recomanda filmul oricărui om, cu brațele deschise. Și oricărui om care iubește. Punct.
Mama ta ce crezi c-ar fi zis, te-ai gândit la ea în timpul lucrului la film?
Mă gândesc în fiecare zi. Știu ce mi-aș fi dorit să-mi spună, nu știu ce ar fi spus, dar sper din suflet că i-ar fi făcut plăcere.
Ai chiar în minte ce ți-ai fi dorit să-ți spună?
Aș fi vrut să-mi spună că e mulțumită de mine.
Cinci lucruri secrete despre gusturile lui Andrei Crețulescu
Regizorul roman cu care ai ieși și cu ochii închiși la o bere
Cristi Puiu. Pentru că ori de câte ori ni s-a întâmplat să ieșim la o bere – și n-a fost doar o bere, a fost și vin, și whiskey, și n-a fost doar un pahar, au fost mai multe – am avut niște conversații formidabile.
Condimentul preferat
Astăzi: sumac.
Țesătura în care te îmbraci mereu cu plăcere
Bănuiesc că bumbacul, nu?
Fructul interzis pentru tine este…
Nu prea este, pentru că nu prea mănânc.
Ce gust are locul tău cel mai drag
Sărat. Fiindcă locul meu cel mai drag este Casa Scriitorilor de la Neptun, unde mi-am făcut toate vacanțele și unde m-am ambiționat să și filmez.
***
Staropramen prezintă cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și invită cinefilii să adauge gust momentelor petrecute la festival până pe 3 iunie 2018.
La această ediție, Staropramen oferă cinefililor posibilitatea de a câștiga 100 de invitații VIP în fiecare zi la proiecțiile din Piața Unirii, oferite ca premii în cadrul mai multor concursuri organizate la terasele clujene, așa fiți cu ochii pe Pagina de Facebook Staropramen, pe platforma Oameni și gusturi și pe evenimentele Staropramen de la Cluj, ca să câștigați o experiență de vizionare cu gust.
Staropramen a pregătit mai multe experiențe memorabile cinefililor prezenți la TIFF, în Piața Unirii, la Castelul Bánffy de la Bonțida, la Centrul Cultural Urania Palace, precum și la terasele clujene.
Marele premiu al TIFF, Trofeul Transilvania, va fi oferit și în acest an de Staropramen celui mai bun film aflat în competiție.
No Comments