Update: Filmul Ilegitim în regia lui Adrian Stiaru, cu Alina Grigore și Robi Urs în rolurile principale și produs de Anamaria Antoci, în mod independent, adică fără finațare de la statul român prin CNC, tocmai a luat Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă la Berlinală.
***
Ilegitim, în regia lui Adrian Sitaru spune povestea de iubire dintre doi frați, interpretați de Alina Grigore și Robi Urs în rolurile principale, și a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Berlin, fiind singurul film românesc selectat anul ăsta la Berlinala 2016, în secțiunea Forum. Am stat de vorbă cu actrița Alina Grigore despre prejudecățile cu care se luptă filmul și despre puterea lui de-a se apropia de generația tânără, într-o Românie care renunță din ce în ce mai des la “a pune ștampile”.
Alina Grigore o să fie pentru prima data la Berlinală, în sală, la proiecția filmului. “Nu știu unde-o să stăm. Tot ce știu e ce mi-a zis Irina Margareta Nistor, că cinematograful Zoo Palast e grandios și vintage.” 🙂 Din distribuţia filmului Ilegitim mai fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu şi actori neprofesionişti din cadrul şcolii de actorie InLight – Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.
Veți putea vedea Ilegitim în cinematografele românești din 18 martie.
***
1.
Filmul are un subiect puternic și controversat – povestea de dragoste, pe bune, dintre doi frați. Nu doar că o interpretezi pe soră, ci ai scris și constribuit la scenariul pentru Ilegitim. Ce v-a făcut să alegeți subiectul și cum ați făcut-o?
Alegerea subiectului a fost un „eveniment spontan” ca, de altfel, scrierea întregului scenariu. Eu am venit doar cu propunerea personajelor și a ideii de familie. Îmi plac poveștile de familie. Se pare că și lui Adrian Sitaru i-au plăcut așa că de la această bază am început să construim amândoi situații de viață și trăsături puternice de caracter. Scenariul a fost, cum ar spune Adrian, „flotant”.
Toți am participat la scrierea lui, adică întreaga distribuție, dar ideea de incest a fost a lui Adi și s-a născut la o masă la care Adrian Titieni ne-a povestit, pur întâmplător, de un caz de incest. Nu am luat atunci decizia să vorbim despre un incest. Ea a început să se contureze și să se modifice treptat pe parcursul a câtorva luni în funcție de actorii participanți și de situațiile propuse de Adrian. E adevărat că am stat amândoi și am încercat să construim un fir al scenariului, dar nu au existat replici. Replicile s-au născut viu în singura dublă care s-a tras pentru fiecare secvență. A fost într-adevăr o muncă concretă și stufoasă, am cercetat în diferite feluri personajele. Fiecare actor a intervievat oameni cu aceleași preocupări ca ale personajelor, am studiat cazuri reale și chiar și documente de cercetare.
Poate unul dintre cele mai senzaționale momente ale muncii noastre a fost momentul în care un psiholog, Roxana Maier, a făcut câte o ședință cu fiecare dintre noi, noi fiind în personaje. A fost extrem de satisfăcător să auzim că personajele noastre au trasee foarte logice și că situațiile propuse sunt posibile. Sfaturile ei au fost de asemenea foarte bine venite în conturarea personajelor.
Alina Grigore și Robi Urs, într-o scenă din Ilegitim
2.
Ai ținut foarte mult ca povestea să devină un film: de fapt, tu l-ai convins pe regizorul Adrian Sitaru să faceți filmul. De ce ai luptat pentru povestea asta de dragoste?
Am venit la el și l-am rugat să se uite puțin la elevii cu care lucrez. Mi s-au părut foarte buni și mi s-a părut că metoda școlii noastre, InLight, mai experimentală, dă niște rezultate neașteptate. L-am chemat să vadă niște scene și ușor-ușor a început să se contureze ideea de a face film.
Adrian ne-a propus să lucrăm altfel decât se face de obicei și asta s-a mulat perfect și pe metoda școlii. Propunerile lui de lucru au fost de departe extrem de diferite de felul în care se face film și au ajutat mult la a da o notă foarte autentică jocului actoricesc și dezvoltării de scenariu, cred eu. Are talentul deosebit de a-ți da senzația că te lasă să creezi singur, în timp ce el manevrează foarte subtil totul de undeva de sus.
Îmi plac poveștile de dragoste, dar de această dată nu am luptat neapărat pentru o poveste de dragoste. Am luptat toți pentru a „nu judeca”. E o poveste despre cum nu poți de fapt să știi ce e moral sau imoral. Realitatea e că nu există argumente care să justifice sau nu imoralitatea unui act de incest din partea celor care o fac, cred ei, din iubire. Așa că lupta a fost cumva pentru a „nu fi ipocriți”.
E o poveste despre cum nu poți de fapt să știi ce e moral sau imoral.
3.
E un film (și) pentru generația tânără?
Da, e și pentru ei, poate mai ales pentru ei. Trăim încă într-o lume foarte conservatoare. Nu promovez incestul, iar acest film cu siguranță nu o face dar e un film despre a „nu pune ștampila”. Pe nimic. Cred că România începe să înțeleagă tot mai bine importanța de a „pune întrebări” nu neapărat de a găsi un răspuns. Speranța mea e că oamenii și nu numai tinerii vor ieși din cinematograf întrebându-se dacă e posibil să tragi cu adevărat o concluzie apropo de orice nuanță morală a societății.
Trăim încă într-o lume foarte conservatoare. Nu promovez incestul, iar acest film cu siguranță nu o face dar e un film despre a „nu pune ștampila”. Pe nimic. Cred că România începe să înțeleagă tot mai bine importanța de a „pune întrebări” nu neapărat de a găsi un răspuns.
4.
Într-un fel, filmul Ilegitim ține de curaj – al tău, de a face un film de la zero, practic de a convinge o întreagă echipă să ți se alăture, al poveștii – de a arăta o realitate mai puțin confortabilă. Ai aflat ceva nou despre iubire și despre curaj odată cu filmul?
Da. Important e că ne-am întâlnit o gașcă de curajoși care nu și-au pus o secundă problema că nu ne-ar putea ieși. Frumusețea acestui film a fost că m-a forțat să privesc complet diferit societatea și felul în care alegem să ne implicăm sau să analizăm lucrurile. Am aflat că nu există limite pe care le poți pune iubirii, că există întotdeauna o motivație în spatele unor alegeri aparent imorale și că acele motivații sunt determinate chiar de societatea care alege să blameze. Curaj să spunem ce gândim am avut cam dintotdeauna si cam toți cei care am fost implicați în poveste. Ce-am descoperit nou e importanța de a-ți asuma orice faci din „curaj” sau din… „iubire”.
Am aflat că nu există limite pe care le poți pune iubirii, că există întotdeauna o motivație în spatele unor alegeri aparent imorale și că acele motivații sunt determinate chiar de societatea care alege să blameze.
5.
Cum ar suna un teaser al filmului spus de tine, care ai trăit experiența din interior?
Haideți la cinema să vedeți o poveste de iubire imposibilă între doi frați gemeni, o idee care te forțează să analizezi perspectiva pe care o ai asupra societății și un film produs și regizat altfel decât v-a obișnuit Sitaru.
No Comments