denemebonusu.com | canlibahis11.com | bahis | betting site | kupon

Interviuri Muzica

Viața culturală după pandemie | Interviu cu Răzvan Popovici, muzician și director executiv SONORO: „Începem o primă serie de concerte open air în iulie”

14 iunie 2020

Cum va arăta viața culturală după pandemie? Ce se schimbă pentru artiști, și pentru public? De ce evenimente o să puteți să începeți să vă bucurați în sfîrșit în offline?

Cum va arăta muzica clasică?

Am stat de vorbă cu muzicianul Răzvan Popovici,  care este și director executiv al unuia dintre cele mai iubite și colorate festivaluri de muzică de cameră, SONORO, despre schimbări, creativitate,  viitor și ce ar trebui să știți despre reorganizarea concertelor.

Răzvan s-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni şi a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg cu Peter Langgartner, Jean Sulem şi Wolfram Christ.

Concertează ca membru al Ansamblului Raro, alături de care alansat până în prezent 8 discuri apreciate în întreaga lume. Ultimul CD, intitulat Rhapsodie Roumaine, a fost lansat în luna ianuarie în sala Musikverein din Viena.

Răzvan este iniţiatorul şi directorul executiv al Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania, care celebrează în acest an 16 ani de existență şi al seriei de concerte de muzică de cameră “Pèlerinages” din München.

Este în același timp iniţiator şi director executiv al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo din Bucureşti pe care l-a transformat intr-o platformă culturală europeană de mare succes

 

Ești directorul executiv al Festivalului de Muzică de Cameră SONORO, unul dintre cele mai cunoscute deja și creative festivaluri de muzică clasică din România și în plan internațional. Ați transformat și adus muzica clasică în cele mai neconvenționale spații – de la biserici, la conace istorice. Ce schimbări a produs pandemia COVID-19 pentru tine, pentru voi ca muzicieni și pentru evenimentul pe care îl organizați?

Pentru muzicieni a adus imposibilitatea de a urca pe scenă, de a împărtăși vibrația concertului, a muzicii, a bucuriei, a aplauzelor. Pentru mine a fost o perioadă de acumulare de o intensitate neașteptată: am avut, în sfârșit, timp și liniște pentru mine astfel încât am dedicat aceste luni studiului instrumentului meu, cu o ardoare și o dedicație de care nu credeam că sunt în stare. Ceea ce am reușit să învăț și să aprofundez în aceste luni, aș fi putut realiza în nebunia unui an întreg de activitate „normală”. Pentru SoNoRo pandemia a fost, ca și pentru toate celelalte inițiative culturale, o tăiere momentană de aripi. Ceea ce ne-a reușit a fost să reacționăm rapid și să încercăm să salvăm cât mai amplu activitățile lunilor martie-iunie.

Așadar, am replanificat workshopurile SoNoRo-Interferențe pentru a doua jumătate a anului, am regândit seria de concerte SoNoRo Conac, care va începe la mijlocul lunii iulie, cu o primă tranșă de concerte open air.

Suntem în procesul de a reorganiza și ediția a II-a a noului nostru festival SoNoRo Musikland. Ediția a X-a a Festivalului SoNoRo Arezzo a fost anulată în acest an. În ceea ce priveste ediția festivă SoNoRo XV, speranțele noastre sunt să o desfășurăm fără probleme în perioada stabilită, între 30 octombrie și 15 noiembrie 2020.

 

Vedem la nivel internațional multe dezbateri despre cum ar putea cânta muzicienii dintr-un asamblu sau dintr-o orchestră pe o scenă cu distanțare socială, spații între scaune și instrumente etc. Ești tu însuți muzician, și încă unul cu o consitentă experiență de interpretare pe scene din străinătate, nu doar românești. Cum ți se par aceste dezbateri? Ce e realmente fezabil și cum vezi viitorul muzicii clasice și al experienței spectactaorului în următorul an?

Dezbaterile sunt vitale și au arătat cât de importantă este, pentru multe dintre țările afectate de carantină, reînceperea vieții culturale și, îndeosebi, a celei muzicale.

Este extraordinar să vezi câte studii au făcut cele mai importante instituții muzicale din Germania și Austria pentru a dovedi autorităților că reînceperea concertelor nu este periculoasă.

Și au avut succes, obținându-se repornirea acestora, respectând, desigur anumite reguli de distanțare. În plus, toată lumea își dă seama că este inexplicabil de ce un avion poate fi umplut la maximum cu pasageri, în timp ce într-o sală de concert, care este, de obicei, și un spațiu generos, trebuie menținută o distanță de un metru și jumătate între persoanele prezente.

Crucială pentru buna desfășurare a a vieții culturale este permisiunea oferită artiștilor, fie ei actori, muzicieni sau dansatori, de a-și face meseria fără a purta mască.

Nu cred că trebuie să explic cât de importantă este comunicarea nonverbală atât între artiști, cât și cu publicul, pe orice scenă. După ce evenimentele culturale open air au fost deja permise, am mare încredere că și cele din interior vor putea începe curând. Prevăd o relaxare continuă, până spre normalitate, pe parcursul următoarelor luni, în tandem cu scăderea cazurilor și dispariția bolii.

Spune-ne trei soluții creative personale, ale tale, pentru viitorul muzicii.

Pentru viitorul foarte apropiat am creat mai multe formate de concert care să respecte restricțiile impuse de autorități: concerte în aer liber, mai scurte ca durată, repetatate de mai multe ori, pentru a satisface cerințele publicului, cu siguranță mai mult decât fericit de posibilitatea de a asculta un concert live.

Altfel, cred că viitorul muzicii nu este deloc în pericol pentru că muzica bună este remediul tuturor tensiunilor unei societăți și forța muzicii este, alături de dragoste, motorul adevărat al umanității.

 

SoNoRo se reorganizează în această perioadă, aveți surprize, idei noi în lucru?

Surprizele sunt un atribut omniprezent în toate activitățile noastre sonore. Ceea ce am încercat să facem a fost adaptarea fiecărui proiect SoNoRo la situația de față, creativitatea având un rol important.

Concertele din luna iulie vor avea loc în aer liber și vor avea o durată ceva mai scurtă. Replanificarea ediției a II-a SoNoRo Musikland se arată promițătoare, iar ediția aniversară din toamnă, SoNoRo „Pasărea măiastră” cred ca va încânta multă lume, ca de obicei, surprizele de tot felul jucând un rol crucial. Este încă puțin „top secret”.

În altă ordine de idei, cochetăm cu ideea „Saloanelor SoNoRo” dedicate mediului online.

În ce fel vezi util mediul online pentru muzica clasică?

Mediul online este benefic prin faptul că poate promova muzica clasică eficient și la o scară largă. A fost, pe parcursul carantinei, salvator pentru o bună parte a populației planetei, care, sincer să fiu, nu știu cum ar fi trecut fără muzică peste această perioadă unică și apăsătoare. Pe de altă parte, a arătat și limitele importante pe care le are: opera, muzica simfonică, muzica de cameră sunt imposibil de interpretat live, fără public într-un spațiu fizic, precum și de redat la o calitate sonoră satisfăcătoare.

Publicul ar fi putut fi ceva mai activ în lupta pentru repornirea vieții culturale

Nu mai vorbim de imposibilitatea de a recrea la același nivel emoția și bucuria simțite într-o sală de concert, atunci când artiștii transmit direct vibrația muzicii pe care publicul o simte în inimă, în întregul corp, atunci când sute de oameni se lasă învăluiți de o interpretare însuflețită.

Mediul online rămâne mai departe un bun vector de promovare al activităților muzicale care, însă, au cu adevărat sens doar când interacțiunea dintre artiști și public este posibilă.

 

Ce ar trebui să știe publicul în perioadă viitoare – cum să susțină artiștii, și să se și bucure de o experiență culturală?

Publicul ar fi putut fi ceva mai activ în lupta pentru repornirea vieții culturale, pentru că, fără presiune din partea populației, arta și cultura vor fi considerate mai departe un „domeniu neesențial” de activitate și lăsat de izbeliște.

Pe de altă parte, ar fi minunat ca noi toți să ne dăm seama că gratuitatea evenimentelor culturale online nu poate deveni o regulă, ci poate duce, mai degrabă, la un adevarat colaps al vieții culturale a planetei.

Altfel, vă invit să deveniți susținători direcți ai activităților culturale importante! Festivalul SoNoRo, de exemplu, are un cerc de susținători privați, „Prietenii Festivalului SoNoRo”, care doresc să contribuie la dezvoltarea festivalului și susțin financiar activitățile acestuia, pentru că sunt încântați de implicarea într-o inițiativă culturală care le place și sunt dornici să „dețină” o mică parte din festival, o satisfacție emoțională foarte puternică. În ceea ce privește bucuria experienței culturale este simplu: veniți la concerte sau la piese de teatru, vizitați galeriile și muzeele și cumpărați întotdeauna bilete, chiar dacă tentația de a primi o invitație este (aproape) irezistibilă!

Fotografii de Șerban Mestecăneanu

Comments

    Leave a Reply

    cialis 100 mg cialis 20 mg viagracim