Despre diferenta dintre simtire contrafacuta si traire autentica, asa ar putea fi subsumata, in citeva cuvinte, esenta textului lui John Fowles. Apropierea de natura nu doar in circumstante de suprafata: vazut, placut, avut (exploatat). Coborirea in adincimile padurii cu scopul de a indeparta tentatia imitatiei. Judecarea interfetei – ca „inventie” contemporana – dintre natural si construit, prin instrumente facile, „beneficiare” ale evolutiei tehnologice, insa incapabile sa transmita realul lui aici si acum. Inlocuirea – inclusiv in literatura – a decorului vegetal cu peretii deloc stincosi ai unei cladiri confortabile si urbane. Transformarea omului din observator cu simtire in unealta a exploatarii (deopotriva exterioare si interioare).
Copacul (Editura Polirom, 2006, traducere si note de Veronica Focseneanu) nu e nicidecum vreun curs adaptat de ecologie, ci o scriere eseistica, din care nu lipsesc elementele autobiografice si patrunderile metafizice. „Cred ca la natura nu se poate ajunge transformind-o intr-o terapie, intr-o clinica gratuita pentru admiratorii propriilor sensibilitati”, spune Fowles. Si de aici deriva constructia intregului demers argumentativ, alternind pasaje de analiza pe fapte stiintifice, disecari literare („Nu intimplator, stramosii romanului modern, care au inceput sa apara in Evul Mediu timpuriu, au avut atit de des padurea drept decor, iar cautarea drept tema centrala”), previziuni („Spre sfirsitul deceniului ce vine, mai mult de jumatate din intreaga lume va ajunge sa traiasca in orase si metropole”) si raportari personalizate („Nu-mi planuiesc scrierile asa cum nu-mi planuiesc plimbarile prin padure”).
In pledoaria aceasta pentru stabilirea unei relatii de intimitate exclusivista cu natura, Fowles trece fiecare secventa de contemporaneitate prin filtrul „verde” al constiintei propriei existente intr-un mediu neartificial. Fiindca, asa cum pentru a ne dezvolta gindirea avem nevoie de instrumente, nu de produse de-a gata pe care sa le ingurgitam mecanic spre digerare, la fel natura asteapta din partea noastra sa fie privita in concretetea si imediatetea ei individuala, alocindu-i-se in permanenta gradul de mister si de imprevizibil pe care il are orice lucru viu. Astfel de judecati, deloc anacronice, dau profunzimea speciala a volumului de fata. Judecati ale unui autor care – dupa ce a „oferit” romane precum Colectionarul, Magicianul, Iubita locotenentului francez ori Daniel Martin, Copacul fiind publicat in 1979 – si-a permis sa prefere, dupa propriile-i spuse, haosul verde hartii tiparite.
„Deplasarea noastra cu ajutorul aparatului de filmat in cea mai adinca jungla africana, peste intinderile arctice sau la zece metri adincime in mare poate parea un «miracol al tehnologiei moderne», insa ea nu va aduce privitorul mai aproape de realitatea naturii sau de o relatie umana veritabila cu natura reala din jurul lui, dupa cum lectura romanelor nu te invata sa le si scrii.” – John Fowles, Copacul
*Articol publicat in Suplimentul de cultura
No Comments