Interviuri Muzica

Interviu cu Johnny Raducanu: „Citeodata ma duc la oglinda si-i trag un scuipat aluia pe care-l vad”

26 octombrie 2019

Am stat de vorba cu Johnny Raducanu pentru „Suplimentul de cultura” acum ceva vreme si imi aduc aminte si acum cu zambetul pe buze discutia pe care am avut-o.

 

Cum e sa creati la bloc, intr-o garsoniera? Domnul Ion Caramitru povestea ca vecinii nu va bat in teava, chiar va protejeaza. Dumneavoastra, in schimb, ati spus ca, din contra, cam bat. Care este adevarul?

Domnule, in ultimul timp putini mai bat. Le-am spus sa nu mai bata, pentru ca e lege, am voie de la noua pina la doua, iar seara de la sase pina la noua. La inceput, cind m-am mutat eu aici, toate garsonierele erau ocupate de artisti plastici, de scriitori… Eu am primit garsoniera de la Uniunea Compozitorilor. Pe atunci nu se auzea nici o teava, nimic. Studiam si cintam la pian pina la patru dimineata si de la etajul trei (Johnny Raducanu locuieste la etajul sapte – n.r.) ma suna Marcel – el a plecat intre timp in Canada, era grafician – si spunea „Gionica, de ce te-ai oprit, bre, ca era asa de frumos. Mai cinta, bre, putin ca parca n-ai terminat fraza”. Putinul ala mai dura o ora. Apoi, multi au murit, au plecat. Au venit altii… Asta vara, o femeie – nu stiu exact la ce etaj sta – a sunat la sonerie, era cu un domn si o fetita de vreo zece-doisprezece ani, si mi-a adresat urmatoarele cuvinte: „Domnu’ Johnny, noi am plecat in concediu”. Adica poti sa-ti faci de cap la pian cit vrei. Mie mi-a cazut fisa imediat si le-am raspuns: „Bine, dar nu puteti sa luati toata scara cu voi?”.

De ce sint deranjati? Doar cintati, nu faceti altceva…

Nu e chiar asa, pentru ca, atunci cind ma antrenez, cind compun, nu e tocmai placut. Fosta mea sotie, o intelectuala, ajunsese sa treaca prin tavan. Nu se poate asculta o fraza de trei note o ora si jumatate. Este mai rau decit picatura chinezeasca. Alea doua, trei note sint un fel de pornire, si actiunea depinde intotdeauna de pornire…

Spuneati la un moment dat ca, de-ar fi legala prostitutia in Romania, v-ati deschide un bordel dupa un model pe care l-ati vazut in New Orleans. Acolo, la parter, un negru cinta jazz si blues. Pe cine ati vedea cintind in bordelul dumneavoastra?

Pe mine, evident. As vrea sa am si un maistru de ceremonii, care sa primeasca lumea. Adica nu ar fi un bordel ordinar, ci cu fotolii din matase turcoaz. In New Orleans, de exemplu, veneau si oameni casatoriti si nu stia nimeni cind plecau in camere. Tot eu l-as conduce, ca ma pricep, si as selectiona si fetele, ca e important.

Din tot ce ati declarat in ultimii ani, am observat ca aveti o nostalgie pentru SUA.

Cum sa nu am? Americanii sint singurii care mi-au dat galonul de mare valoare, incepind de la universitati, de la ce vreti…

Dar si in Romania ati fost decorat de catre Ion Iliescu.

Fiti seriosi! Romania nu trebuie sa ma decoreze pe mine, am decorat-o eu pe afara, pe unde am cintat, prin locuri pe unde oamenii nu stiau nici cine e Nadia Comaneci sau Ilie Nastase, si nici nu-i interesa. Nu vreau sa vorbesc despre poporul roman, ca am alte impresii despre el.

Sinteti foarte dur la adresa societatii romanesti.

Sint, cum sa nu fiu?! Eu n-am puterea, dar cineva ar trebui sa opreasca tavalugul. Daca nu-l opreste, ne ducem dracului cu toata Europa, cu cine vreti voi. Poate sa se zboare deasupra Bucurestiului cu elicoptere, pot sa se faca pasarele, ca la Tokyo, nu asta e important. Asta merge oricum gratie intereselor. Se maninca multi bani. Nu vreau sa intru in amanunte, mi-e sila de aceasta coruptie. Nu are nimeni raspundere fata de poporul asta! Nimeni! Se bat pe burta, dar nu e adevarat, ca daca ar avea, n-ar lasa tara asa. Stiti cum umbla tara romaneasca? Sans adresse.

Asa am fost noi dintotdeauna sau ne-a stricat comunismul?

Romania este o tara cu oameni minunati, cu o natura frumoasa, insa careia ii lipseste cu desavirsire simtul raspunderii civice. Nu are opinie publica. Ati vazut, vara mai cade cite unul pe jos, bolnav de inima, se string in jurul lui o suta de oameni si il sufoca, apoi majoritatea spun: „Du-te-n mata de betiv!”. In Suedia, am vazut eu cum l-au salvat pe unul: au chemat Salvarea imediat. Cred ca de aici s-a si nascut expresia… „sa moara capra vecinului” si, mai nou, „sa moara si vecinul”.

Regretati ca n-ati ramas in SUA?

Citeodata ma uit in oglinda din baie si-i trag un scuipat aluia pe care-l vad. Citeodata. Femeia care imi face curatenie imi spune: „Domnule Johnny, iar ati scuipat pe oglinda!”. Citeodata fac asta. Nu vreau sa zic c-am gresit, ca m-arunc pe geam. Dar ceva tot am gresit… Prea mare patos, prea mare iubire pentru Romania mea. Apoi, am asistat la toata degradarea comunista si pe urma la capitalismul de fason salbatic a la America Latina. Rusine sa le fie alora care au furat banii poporului. Nu se mai astimpara odata cu furturile, sa zica gata, domnule.

In timpul comunismului, jazzul era vazut ca o disidenta. Cum asa?

Silviu Brucan, pe vremea cind era directorul televiziunii, m-a chemat si mi-a spus: „Gionica, poti sa cinti orice vrei din muzica americana, dar fara text”. Cel mai mare dusman al comunismului a fost cuvintul. Am cintat ce-am vrut eu, ne faceam de cap sub privirile duioase ale comunistilor. Dar fara text. Intelectualii stiau ce cintam. Muzica transmite mai greu mesajul impotriva cuiva. Dar vorba? „Hai, ma, sa-l omorim pe ala”, e destul sa spui.

Publicul roman de jazz e restrins, in comparatie cu cel din Occident. Din ce motiv nu a prins jazzul la noi?

Jazzul nu e o muzica la indemina oricui. In Occident, intelectualii adevarati asculta muzica de jazz. La noi, intelectualii au fugit, iar astia care sint acum nu sint suficient de intelectuali ca sa le placa jazzul. Portile ramin totusi  deschise.

Ramin, pentru ca tinerii continua sa vina catre jazz.

Stiti cum vin? Ati vazut la fotbal cita lume vine, nu? La rugby, ati vazut cita lume vine? Asa si cu jazzul. Eu am fost jucator de rugby, iar acum 40 de ani, cind jucam, stadionul era plin de intelectuali… Toata crema Romaniei venea la rugby.

Si ce s-a schimbat?

Ei, bravos, imi place intrebarea! Nu v-ati gindit, ati lasat asa, poarta deschisa. Cum adica ce s-a schimbat? In primul rind, rugby-ul este un sport de gentlemeni. Chiar daca esti golan.

Dar e mai dur decit fotbalul.

Nu e dur deloc. Mai dur e futbolul. Cine face la rugby ceva neatent este executat pe loc, brusc, si certat rau de gasca. Numai sa sara pe gramada cu ghetele si sint criticati, e o mitocanie care nu se face. Rugby-ul e un sport al fair-play-ului, de aceea ai nevoie de inteligenta. Sint reguli clare aici, dar si grele. Poporul vede numai o gramada de nebuni care se bat. O timpenie. Mie, futbolul imi pare o gramada de idioti care se bat.

Ati facut rugby de performanta?

Am fost aripa. Puteam sa devin jucator de performanta, dar mereu imi sarea mina din cot. Studiam la contrabas si chestia
asta ma afecta. Insa am fost campion de inot la 800 de metri scolar, am facut schi, am avut insigna de polisportiv clasa I. Ia mai intrebati o nebunie din aia din care-ati mai intrebat si inainte.

Jazz in limba romana se poate cinta, ne-ati demonstrat-o dumneavoastra. Dar blues se poate cinta in alta limba decit engleza?

Nu se poate cinta blues in romaneste, e o timpenie. Jazz da, am cintat eu teme faimoase, teme populare. Dar blues-ul este blues, cintecul care a pornit din plantatiile din sudul Americii, este cintecul negrilor. Ala numai in limba lor. In limba romana, cine spune ca-i blues e un prost. Poate fi o maniera de blues, dar nu e… Mie imi place Harry Tavitian, el e un bluesman adevarat, el stie ca nu se poate cinta blues in romaneste.

Nu va place sa fiti numit muzician, muzician de jazz. De ce?

Vedeti? Eu spun, eu aud! Repet, pina cind oi muri. Romanii au luat niste lucruri: taranii din Maramures au luat chitara si i-au spus zombola, desi in maghiara zombola inseamna pian. Puteau sa-i zica mai bine drimba, orisice, dar nu zombola, ca nu-i pian. In regat, am avut si noi trubaduri, mai putini, truveri, tot putini, dar cind a inceput sa-si ia zborul prin lume lauta, a ajuns si in Romania si poporul roman a facut o metafora frumoasa: din lauta, a facut lautar. 99% dintre lautari erau tigani. Tiganetul era tare.

Putem spune ca muzica lautareasca e un blues al romanilor? Adica blues-ul in SUA era cintat de sclavii negri, la noi muzicantii erau sclavii tigani.

Ei cinta blues-ul romanilor, da. Tiganetul cinta in Scotia muzica scotiana, la vioara, in Irlanda, cinta tot ei, ca vin cu talent de mii de ani, in Spania la fel, ati vazut ce-au facut cu chitara acolo! Peste tot, ei sint cei dotati. 75% muzica, restul hotie. Acum, eu as pune juma’-juma’… Iar daca ei s-ar apuca sa studieze, i-ar bate pe toti. Daca trimiti un tigan la scoala, e jale. Nu numai in muzica, e un popor care are capacitatea de a decide repede.

Totusi, de ce nu va place sa vi se spuna „muzician”?

Primul e lautarul, mai bun sau mai putin bun, ierarhia o face natura si, apoi, poporul. Dupa lautar, vine muzicantul. Conditia sa fii muzicant e sa cinti pe note. Muzicant e orice instrumentist dintr-o filarmonica, asta e meseria lui. Muzician era George Enescu. Eu ma socot muzicant. Desi scriu lucrari simfonice, nu pot spune ca sint muzician. Poate sa o spuna altii, dupa ce voi lasa in urma, daca am fost muzician. Astazi, i se spune muzician unuia care zgindare la chitara trei note si despre care nu stii de unde vine si unde se duce.

V-ar fi placut sa fiti un mare lautar?

Pai, vin dintr-o familie de mari lautari, faimosi. Dar eu nu am avut cum sa fiu lautar, pentru ca la zece ani cintam sonate de Mozart sau Beethoven…

Cum de ati inceput cu muzica clasica?

Dar ce, credeti ca eu vin dintr-o familie de birjari? Vin dintr-o familie de muzicanti, m-am nascut cu pianul in casa, mai tirziu aveam chiar doua piane. Aveam frati care studiau vioara, mama, tata – si ei cintau. Eu singur am inceput sa cint la pian, nu m-a pus nimeni.

Am citit intr-o biografie despre dumneavoastra ca sinteti cel mai cunoscut si cel mai iubit jazzman roman. Va simtiti cel mai iubit?

Ma simt iubit de gagici, ceea ce este lucru mare. Daca ma iubeste publicul sau nu, e treaba lui. Eu cind cint, nu cint pentru public, ei sint doar niste profitori. Stau in sala, se bucura, dar eu imi fac damblaua fata de mine. De aia nu am nici o emotie, pentru ca nu ma intereseaza cei care vin in sala.

Ne-ati spus ca o sa cintati intr-un restaurant. Nu e frustrant ca dumneavoastra sa cintati si oamenii din sala sa manince? Cita atentie va dau ei cind maninca?

Sa va spun ceva: tata era contrabasist si era foarte bun, a cintat cu Maria Tanase, a fost la Paris, in America. Cinta, prin ’37-’38, mi-aduc aminte vag, la bai, la Slanic Moldova, cu formatia lui Otto Fulman din Cernauti. Cintau reductii de simfonii, ca la bai nu veneai sa maninci cirnati si gratare. Veneau doamne elegante. Ei, si acolo a avut recital marele George Enescu. Gagiul a venit la bai, intr-un restaurant, cu vioara la subtioara. Baietii cintau, iar Enescu si-a luat vioara si, cu un simplism unic, s-a asezat linga vioara a doua si a cintat cu ei tot programul. Cine-i mare?

Ati dat multe interviuri, vi s-au pus multe intrebari. Totusi, ce intrebare v-ati fi dorit sa vi se puna si nu v-a adresat-o nimeni pina  acum?

Intrebarea pe care nu o pune nimeni, pentru ca nu se gindeste, este „Ce-i de facut?”. A scris si Lenin o carte cu titlul asta.

Atunci, ce-i de facut?

Un lucru greu de tot. Ca sa rezolvi chestia asta, avem exemplul lui Lenin, care nu a rezolvat-o peste noapte, ci in citiva ani. Si stiti cum: comunistii nu au dialog, nu au timp si nu-i intereseaza. Nu poti dialoga cu brutele. Lenin a bagat brutele la inaintare, care au omorit in stinga si-n dreapta. Asta ar trebui sa facem. Dar putem sa-i omorim pe astia care fura banii si fac escrocherii cu poporul roman?

„Il frec pe Caramitru ca pe hotii de cai”

In prezent, sinteti intr-un fel de turneu cu un spectacol, impreuna cu domnul Caramitru (Dialoguri si fantezii in jazz – n.r.).

Stiti ce facem? Aruncam o lingurita de cultura intr-un ocean de timpenie. Scoatem poezia poporului roman, in frunte cu Mihai Eminescu si cu muzicienii care au fost trimisi in tara asta de Dumnezeu. Eu il muncesc pe Caramitru de-i vine rau, il fac sa cinte, il frec ca pe hotii de cai, pina invata sa cinte. Il frec pe machedon si de la un singur cintec a ajuns sa cinte sase in spectacol. Trebuie sa veniti sa vedeti. La fiecare consoana, la fiecare vocala, praf l-am facut, dar uite ca acum cinta.

„As fi vrut sa fiu spion american”

Ati fost acuzat, intr-un cotidian, ca ati „cintat” la Securitate. Cum ati „cintat”?

Gazetarii, de dragul exploziei senzationalului, cum gasesc pe cineva care are deja un nume, ca in jocul ala „telefonul fara fir”, publica bazaconii. Asa a fost si cu mine, cum ca as fi colaborat cu Securitatea. Cineva si-a cerut dosarul, l-a descoperit pe unul „Rica” care spunea multe despre el si a tras concluzia ca sint eu. Deci numai eu puteam fi? Nu stiu ce i-am facut aluia, si el a vrut sa se razbune.

Dar omul sustinea ca pina la un punct ati fost prieteni.

Ei, prieteni. Eram cunostinte. Stiu de unde mi s-a tras. De la faptul ca mergeam la Biblioteca Ambasadei Americii, unde venea el si minca si bea. Eu aveam acolo, saptaminal, concerte.

Comunistii n-au incercat sa va racoleze, daca mergeati asa des acolo?

Nu, nu. Eu nu stiu unde sint acum cei de la Externe care imi spuneau: „Gionica, ne faci o treaba gratuita, multumim”. Ca eu impacam si capra, si varza, voluntar. Aduceam americani, dar si romani acolo. Liviu Ciulei, Nichita, multi artisti, multi scriitori. Pe blat, asa, dar se facea treaba. Si eu eram un mic intermediar. N-am fost securist, nici turnator. As fi vrut sa fiu spion american, dar n-am putut, nu mi-a propus nimeni (ride).

Ati declarat de mai multe ori ca sinteti spion mondial. Ce inseamna
asta?

Am spionat voluntar pentru poporul roman in Occident. Le-am spus alora ce grozav este comunismul, iar aici, le spuneam romanilor „capitalismul e un rai”. Asta am facut, e adevarat.

 

Comments

    Leave a Reply