Instagram

Follow Me!

denemebonusu.com | canlibahis11.com | bahis | betting site | kupon

Carte Interviuri

Interviu cu scriitoarea Ionela Diaconu Ablai: „Actul de naștere al unui unui autor este cartea publicată. Iar dezvoltarea lui ține de cititorii care îl cumpără și îl citesc.”

14 septembrie 2020

Mereu am crezut că scriitorii contemporani au nevoie să fie cunoscuți, aflați. Când mi-a scris Ionela Diaconu Ablai și mi-a trimis volumul său de debut, „Ţipătul lăncii”, m-am emoționat și mi-am dorit să o cunoașteți și voi. 

I-am trimis câteva întrebări despre inspirație și cărți, dar și despre cât este de important ca un autor să fie publicat și citit.

Ionela Diaconu Ablai spune despre ea că este fascinată de poeme în proză și că îl are că model pe Charles Baudelaire. A absolvit sociologia și a debutat editorial cu „Ţipătul lăncii” în 2018, volum care i-a adus Premiul pentru debut pentru anul 2018, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara. În prezent, este profesoară de limba franceză la Școala Gimnazială Nr. 7, Petroșani și lucrează la a doua sa carte, bineînțeles, de poeme în proză.

Despre „Ţipătul lăncii”, criticii spun că este o carte cu surprinzătoare imagini poetice, proză ultrascurtă și fragmente neașteptate.

<<Structurate în „țipete” ce străbat aproape toate literele alfabetului, într-un limbaj extrem de nuanțat, cu trimitere la arii largi de lectură – de la filosofie, la istoria civilizațiilor, la literatură – textele prefigurează neantul, se situează pe meridianul tăcerilor aneantizate în suferință și blocate printr-un firicel de speranță întreținut de puterea și curajul de a le așterne pe hârtie, de a le transforma în cuvinte.>>, scrie Ziarul Văii Jiului despre volum.

Găsiți „Ţipătul lăncii” aici.

Mai jos, raspunsurile scriitoarei Ionela Diaconu Ablai.

Cât de important este pentru un autor, pentru cineva care scrie să fie publicat și citit?

Aș fi putut debuta editorial de la 18 ani când proaspăt intrată la Facultatea de Litere aveam zeci de poeme în proză în formă finală. Dar tocmai pentru că nu am crezut în importanța de a fi publicată și citită, am ezitat. Îmi amintesc că mergeam cu rigurozitate aproape liturgică la Librăria Universității din Cluj-Napoca, cumpăram sau doar răsfoiam cărțile scriitorilor români contemporani. Și pentru că pe atunci mă consideram cel mai deznădăjduit om de pe suprafața pământului, m-a confiscat și ideea că se publică prea mult și inutil. De frica ridicolului nu am mai publicat. Acum regret că nu am făcut-o. Și ca să răspund strict la întrebare, actul de naștere al unui unui autor este cartea publicată. Iar dezvoltarea lui ține de cititorii care îl cumpără și îl citesc. Altfel, autorul cade într-o entitate urâtă și nulă, lipsită de sens.

De ce ai ales să construiesti cartea în poezie în proză, un gen poate mai puțin folosit la noi și, în general, mai dificil de asimilat de către cititori? Ce pot descoperi printre rândurile acestei alegeri cei care te citesc?

Poemul în proză este un gen rar întâlnit la noi și aproape nebăgat în seamă la concursurile Uniunii Scriitorilor din România, vorbesc din propria experiență. Poezia în versuri cu rimă albă este astăzi pe nedrept suverana literaturii.  Aș putea scrie mii de poeme de acest gen și probabil aș câștiga multe premii dar aș fi o impostoare. Poemul în proză presupune ca autorul să stăpânească ambele genuri, poezie și proză scurtă, el trebuie să țină simultan cârma a două corăbii și este cea mai frumoasă aventură. Mă gândesc pe viitor, în calitate de profesoară, să descopăr elevi talentați și să înființez un club al poemului în proză.  Să fac ateliere de scris și să-i atrag spre acest gen care nu este deloc desuet, așa cum am fost criticată. Nu văd de ce aș scrie poeme în versuri doar ca să mă supun spiritului turmei. Am uitat să îți spun că aproape am terminat a doua mea carte, tot de poeme în proză.

Cei care se hotărăsc să intre în posesia cărții “Țipătul lăncii” și să o citească vor descoperi un drum lung și greu ce duce spre cer. Este metamorfoza lentă a oricăruia dintre noi care nu e pironit în rutină, care încă se minunează de luna plină sau foșnetul frunzelor ce izbesc geamul. Cititorii vor descoperi între filele cărții o lume plină de viață ce urlă să răzbească dincolo de ziduri. Fiecare poem în proză este asemeni unui tablou în miniatură. Viața, adevărul, iubirea, râsul, prietenia și toate valorile de care avem nevoie sunt prezente dar trebuie căutate, ele nu vin de-a valma, ci se lasă descoperite. Nu așa e și în viața de zi cu zi? Nu cred că fructele ne cad fără să scuturăm strașnic copacul.

Ce reprezintă pentru tine – dar și ca invitație pentru cititor – bucuria de a jongla cu genurile (feminin, masculin, colectiv), de a schimba rolurile atunci când te adresezi?

Așa cum bine ai observat, în proporție covârșitoare, poemele în proză din “Țipătul lăncii” sunt ca o scrisoare unde există un adresant. În funcție de acest destinatar și gravitatea lui, vocea mea scriitoricească suferă modificări asemeni rolurilor unui actor. Din nefericire, când scriu nu îmi găsesc adevărata matcă folosind genul feminin, mă plictisește pentru că simt o inferioritate. Întotdeauna mi-am dorit să mă fi născut băiat. Folosind genul masculin intru altfel pe scenă, coala de hârtie mi se pare nesfârșită și că-mi îngăduie să fac ce vreau doar pentru că port redingotă.

Dar cred cu tărie că cele mai puternice poeme ale mele rămân cele cu formă colectivă, la plural.

Ce te-a inspirat să scrii această carte?

Cartea aceasta este pe alocuri un jurnal camuflat, ascuns printre metafore voit teatrale, o mărturie a două decenii de frământări, chinuri sufletești și întrebări greșit formulate. Inspirația cărții a fost idealizarea ființelor și a locurilor pe care la un moment dat le-am iubit și dezamăgirile aferente. Mi s-a spus de nenumărate ori că volumul este trist, greu de citit și că-i răpesc omului orice șansă de a triumfa asupra morții. Dar nu e nimic mai neadevărat! Ca să găsești o comoară îți trebuie răbdare. Cheia cărții sunt poemele de început și sfârșit unde se vede câtă trudă depun pentru afirmarea ultimă a omului. Și cred în această afirmare. Azi mai mult ca niciodată.

Comments

    Leave a Reply