Interviuri

Neil Cowley, muzician: “Am ajuns să înregistrez cu Adele pentru că pianistul ei a decis să-și păstreze slujba la un supermarket”

3 iulie 2016

Britanicului Neil Cowley i se mai spune și pianistul lui Adele. Au înregistrat două albume împreună, pe vremea când Adele abia începea. De fapt, a ajuns să-l înlocuiască pe pianistul din formația ei, care-a decis să-și păstreze slujba de la supermarket într-un moment în care nu mai credea în viitorul lor muzical. Însă Neil Cowley a refuzat să meargă mai departe, să plece în turnee și s-o acompanieze pe Adele.

A ales “calea grea”: să facă muzica lui.

N-a fost prima dată.

Prin adolescență, a lăsat baltă muzica clasică după ce, la doar 10 ani, debutase cu Șostakovici pe scena Queen Elisabeth Hall.

Și s-a apucat de gig-uri într-un pub.

Cu Neil Cowley Trio, alături de Richard Sadler (bass) și Evan Jenkins (tobe) a luat în 2007 premiul BBC Jazz Award pentru cel mai bun album, cu Displaced. Au glumit atunci că se bucură că le-a zis cineva ce muzică fac: jazz.

L-am cunoscut pe Neil Cowley și-am stat de vorbă pentru interviu la Festivalul Jazz in the Park din Cluj, unde a susținut un concert vineri, pe 1 iulie. E a doua oară când se află în România, după ce a fost invitat și la Festivalul de Jazz din Timișoara.

Cel mai recent album al Neil Cowley Trio se cheamă Spacebound Apes și e construit pe mai multe straturi – are și o poveste scrisă, și desene. Neil Cowley scrie deja bucăți de SF pentru The Guardian. Albumul e inspirat de Space Odyssey a lui Stanley Kubrik și de cartea The City and the Stars a lui Arthur C. Clarke și e povestea unui bărbat aflat la criza de 40 de ani. Spacebound Apes o să iasă pe piață pe 16 septembrie.

 

***

 

Ai început prin a studia și intepreta muzica clasică. Care a fost momentul declicului, când ai trecut la jazz?

Nu aveam nicio intenție să trăiesc din muzică clasică, deși știam că sunt foarte bun. (Râde) Pe la 14 ani, niște prieteni dintr-o formație care cânta în pub-uri mi-au zis că fac un gig cu muzică soul. Le-am zis că vin și eu să cânt. A fost experiența care mi-a schimbat complet viața. Mai târziu, mi-au făcut cunoștință cu James Brown, cu Aretha Franklin, cu Ray Charles – o lume pe care nu avusesem privilegiul s-o cunosc. Din acel moment am știut că asta e ce vreau să fac.

Neil Cowley Trio

Neil Cowley Trio

“Când am urcat pe scena Royal Albert Hall i-am zis mamei: <Uite, ia de-aici!>”

A fost riscant, ai tăi cum au reacționat?

I-am înfuriat pe toți. Îți dai seama, să faci muzică clasică și, deodată, la 14 ani să anunți pe toată lumea că nu mai ai de gând să mai continui. A fost un lucru rebel. Mama și-a luat mâinile de pe mine, mi-a spus: “Pentru că întorci spatele la tot ce am construit până acum, de azi înainte ești pe cont propriu!”. N-a trecut mult timp și m-am înscris la un concurs al revistei Melody Maker. Premiul era să participi ca pianist la un gig live cu o formație. Formația era The Pasadenas, iar gig­-ul urma să se țină în cea mai tare sală posibiliă: Royal Albert Hall. L-am luat și iată-mă pe scena Royal Albert Hall spunându-i mamei: “Uite, ia de-aici!” (Râde) De atunci am început să cred în mine cu totul.

Nu era prima experiență pe o scenă mare. La doar 10 ani, cântai concertul pentru pian de Șostakovici la Queen Elisabeth Hall. Mai ții minte ceva?

Da, cum săream pe pian dintr-o parte în alta ca să ajung la clapele cu notele care trebuiau interpretate. Dar îmi plăcea la nebunie Șotakovici – și azi îmi place, orchestra era minunată și cred că undeva în inima mea încă mai am dorința să mai cânt concertul ăsta o dată în viață. Era însă și o presiune foarte mare. Dacă dau timpul înapoi, la vârsta de-acum cu gândul că fiul meu de zece ani ar trebui să cânte în fața a sute de oameni, alături de o orchestră și totul din memorie, nu pot să spun decât: Doamne Dumnezeule! Dar când ești în mijlocul lucrurilor, nu simți nimic din toate astea.

“A face muzică e ca și cum n-ai tupeul să zici ce simți față în față sau în cuvinte”

Ai lucrat cu Adele pentru albumele “19” și „21”. Cum ați ajuns să colaborați și cum e să lucrezi cu ea?

În anul 2007 am primit un telefon de la cineva care lucra pentru producătorul Jim Abiss, cel care se ocupă și de Arctic Monkeys. Mi-a spus că se pregătește să intre în studio a doua zi dimineață să înregistreze cu o fată nouă, pe nume Adele, și m-a întrebat dacă aș vrea să merg să înregistrez cu ea. Pianistul din formația ei tocmai îi lăsase baltă, decisese să-și păstreze job-ul la supermarket fiindcă nu credea că au vreun viitor. Am făcut o primă repetiție. Adele stătea la microfon, eu în laterala ei, am tras o dată și de atunci am lucrat doar așa: întotdeauna înregistram doar eu cu ea, și-apoi se punea restul în post-procesare. E o bucurie să lucrezi cu Adele. Are o voce de invidiat și e foarte rapidă mental. E naturală și cu picioarele pe pământ. Îmi place mult. La acea vreme nu aveam cum să știu c-o să aibă un succes uriaș. N-am vrut însă, să cântăm niciodată live, doar să înregistrăm.

Managerul tău glumea că ești unul dintre cei mai ascultați pianiști din lume, dar nimeni n-are habar cine ești de fapt.

Nu știți cine sunt! (Râde) Aș spune că sunt un tip cumplit de dedicat să facă muzică bună și unul care e în continuare cam agitat. De ce? Pentru că au existat multe oportunități să urmez o cale ușoară. Fiindcă am făcut albumele cu Adele, ar fi fost poate clar că puteam să încep să fac și turnee și să fiu asigurat. Dar n-am vrut să fiu un anonim. Am prea multe de spus din punct de vedere muzical, componistic. Nu e o viață ușoară. Și continuu să fiu conștient că mi-ar fi mult mai simplu să plec să acompaniez în turnee, însă nu mă motivează. Prefer să fiu pe drumul greu și să pot să-mi fac vocea auzită, chiar dacă e voce mai dificil de auzit.

Ce-ți place cel mai mult când interpretezi live?

Să cânt cu Richard Sadler și cu Evan Jenkins. (Râde) Și când simt furnicăturile energiei publicului. Întotdeauna îmi ia ceva timp să mă răcoresc după un concert. De fapt, când nu am parte de reacția publicului, intru în panică. Aș spune chiar că devin deprimat. Publicul mă face să mă simt valorizat, să știu că sunt demn de ceva. Fără el, pur și simplu nu-mi găsesc locul.

Continuu să fiu conștient că mi-ar fi mult mai simplu să plec să acompaniez în turnee, însă nu mă motivează. Prefer să fiu pe drumul greu și să pot să-mi fac vocea auzită, chiar dacă e voce mai dificil de auzit.

Spuneai că nu e suficient să faci muzică, trebuie să găsești o cale de a te pune pe tine în muzică. La ce ții cel mai mult când vine vorba de muzica ta?

La empatie. Vreau ca oamenii să simtă ce simt și eu. Cred că o bună parte dintre gândurile, tristețile și regretele mele sunt în muzica pe care o fac. Vezi, a face muzică e ca și cum n-ai tupeul să zici ce simți față în față sau în cuvinte, așa că le pui în muzică. Și-apoi cauți un răspuns pe care să-l recunoști din partea publicului. Când răspunsul vine, simți că cineva te înțelege. Iar asta e totul.

Când alegi să te retragi din lume, nu faci altceva decât creezi dușmani tu însuți. Nu sunt John Lennon, nu predic pentru pace, dar am învățat să cred în bunătate și în inimile blânde, în a iubi și în a fi iubit.

E vreo lecție anume pe care ai învățat-o de când faci muzică?

Muzica este o formă de a cunoaște oameni de pe întreaga planetă și oriunde merg cunosc oameni minunați – căci există și oameni răi. Însă sunt mult mai mulți cei buni și prietenoși. În orice țară. Când alegi să te retragi din lume, nu faci altceva decât creezi dușmani tu însuți. Nu sunt John Lennon, nu predic pentru pace, dar am învățat să cred în bunătate și în inimile blânde, în a iubi și în a fi iubit.  

***

Festivalul Jazz in the Park este susținut la această ediție de Staropramen, o bere care cere mai mult de la gust. Brandul Staropramen este implicat în susținerea mai multor evenimente culturale majore românești, în această vară, pe lângă Jazz in the Park, TIFF 15 și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu sunt alte două dintre ele. Cu o tradiție în susținerea valorilor culturale europene, Staropramen contribuie prin asta la susținerea dezvoltării zonei culturale românești, într-o perioadă în care cultura aduce României unele dintre cele mai bune poziționări internaționale și naționale. Staropramen a lansat și o platformă de conținut cultural, Oameni și Gusturi, unde puteți citi interviuri, reportaje, recomandări din culise sau în timp real de la cele mai faine evenimente culturale de la noi.

Comments

    Leave a Reply