Sunt o fană a concertelor transmise live, gratuit, pe Facebook în această perioadă. Mi se pare că ne oferă o bucurie în condițiile acestea de restricție pe care încă le trăim, și că ne dau și posibilitatea să experimentăm cu lejeritate – să vedem dacă ne place ceva, și mergem până la capăt sau nu.
Un astfel de exemplu este concertul susținut de Big Band-ul Radio România chiar în această seară, joi, 25 martie, de la ora 19.00.

Big Band-ul Radio România | Foto: Al Dolea
Este un concert cu muzică de film, condus de apreciatul dirijor și compozitor Ionel Tudor. Cu un mesaj de speranță: “The Spring of Hope” (”Primăvara speranței”) vă propune să ascultați titluri precum Days of Wine and Roses – compus în 1962 de Henry Mancini pentru filmul cu același nume – și Against All Odds – compusă de Phil Collins, sau cunoscuta piesă latino Cuban Pete, lansată în 1946 și readusă în atenția publicului în 1994, interpretată de Jim Carrey în filmul The Mask.
Big Band-ul Radio se bucură de o componență de excepție, reunind muzicieni precum trompetistul Sebastian Burneci, pianistul/compozitorul George Natsis sau saxofoniștii Cătălin Milea și Paolo Profeti, alături de toți ceilalți membri ai ansamblului, cu ajutorul cărora grupul abordează o mare varietate stilistică.
Zic că merită să încercați. 🙂
Concertul va fi transmis LIVE pe paginile de FACEBOOK Orchestrele și Corurile Radio, aici și Radio România Muzical, aici.
No Comments