În ianuarie 2009, am stat 10 minute de vorbă cu Rudy Giuliani, primarul New York-ului în timpul atentatelor teroriste de pe 9 septembrie 2001.
Rudy Giuliani e omul care a gestionat poate cea mai mare criză, nu doar pentru America, ci și pentru lume. E, în sine, o lecție de leadership spre care merită, din când în când, să ne întoarcem.
Giuliani venise la București și-am fost trimisă de Cristina Bazavan, redactor-șef al revistei Tabu, la acea vreme, să fac interviul. (Lucru pentru care-i mulțumesc. Și azi mă-ntreb cum a avut încredere să facă asta.)
Interviul cu Rudy Guliani s-a întâmplat într-unul dintre birourile Realitatea TV, la scurt timp după cel filmat, cu Emil Hurezeanu.
Chiar înainte să intru, mi-am dat seama că mi se descarcă bateriile de la reportofon – nu era al meu, uitasem să le verific de la emoție – așa că, într-un acces de panică creativă, am folosit bateriile de la o telecomandă TV.
Mi-amintesc cei doi bodyguarzi care-l flancau, greoi și masivi.
Chiar înainte să îi adresez lui Rudy Giuliani ultima întrebare, i-am simțit apropiindu-se. Timpul expirase.
M-am întors pe jumătate – dintr-un instinct de supraviețuire jurnalistică, probabil, altfel n-aș fi avut curaj – și-am zis cu cea mai fermă voce posibilă: „Just one more question, OK?”. Rudy Giuliani a zâmbit și le-a făcut semn că e-n regulă.
Interviul este editat într-o tehnică specfică presei americane, prin care întrebările nu apar și dialogul devine un discurs al personajului.
Iată ce povestește Rudy Giuliani.
“Lumea mă asociază cu terorismul din cauza lui 11 septembrie, însă firește că mai fac și alte lucruri în afară de a mă lupta cu el. 9/11 a fost o victorie colectivă și e o victorie a oamenilor din New York.
Atunci n-am fost singur, au fost mii de alți oameni care m-au ajutat s-o obțin.
Niciodată n-am făcut nimic de unul singur.
Fiindcă iubesc orașul și îl simt parte din mine, mi-e ușor să fiu implicat în problemele lui. Făcusem asta și independent de atentate.
Dorm cam cinci-șase ore pe noapte, nu trei-patru, cum scrie în Time Magazine. E exagerat.
Mă liniștesc rugându-mă, petrecând timp cu prietenii și cu familia și citind. Înainte să adorm, îmi impun să citesc. Așa îmi vine somnul. Până și lecturile mele sunt organizate. Seara citesc cărți relaxante, ficțiune, câteodată poezie.
Citesc câte două, trei cărți odată… Mă pasionează istoria și biografiile. Pregătindu-mă pentru vizita în România, am citit o istorie a țării, o carte despre influența ortodoxismului asupra României. De obicei, înainte de a mă duce într-o țară străină, citesc ceva despre istoria ei.
Pentru mine, istoria e un bun sfătuitor – să vezi cum au depășit alții, în trecut, o problemă similară.
Am făcut un cancer la prostată.
Ce m-a ajutat să depășesc momentul a fost gândul că și alții au trecut prin asta. Am reușit consultându-mă cu ei, încercând mereu să aflu cum au reușit ei. Asta e valabil și pentru 9/11.
Mă ghidez după principiul <să nu clachezi în crize>.
Să nu intri niciodată în panică, să încerci să rămâi concentrat pe căutarea soluțiilor.
Să fii calm. “
Acest articol a apărut inițial în revista Tabu.
No Comments