Sânzienele de la Șirnea

26 iunie 2018

Un ritm de talgere, acordeon și saxofon urcă pe mica alee care duce la Muzeul Nicolae Frunteș, muzeul satului. Cei trei muzicanți deschid drumul urmați de copii în ii și cioareci. Fetele poartă pe capete coronițe împletite. BasBăieții au pălării decorate cu evantaie din pene de păun. Urcă pe o cărare neasfaltată. În dreapta foșnesc fânețe în aerul tare cu spice rozalii, flori multicolore și tufe de cimbrișor.

E cea mai lungă zi din an la Șirnea, și se lasă seara.

„Avem margarete în cununi”, ridică din glas fetițele. Sânziene nu prea au cules, a fost frig și cele galbene nici n-au înflorit încă.

Deși în Șirnea astăzi mai sunt de toți doar șapte copii la școala din sat, Sărbătoarea Sânzienelor se organizează an de an aici împreună cu cei mici, la o oră de Brașov, imediat după ce treci de Bran, între coastele munților Bucegi și Piatra Craiului. Vin și copiii de la ansamblul Plaiurile Dumbrăviței din Poiana Mărului, vine și o orchestră din Brașov, vin și sătenii, și turiști, și se pun toți să împletească flori, să danseze în horă și să povestească în curtea casei părintești a familie Frunteș.

Sînt pregătite lemnele pentru un foc de tabără.

***

Cel mai cunoscut dintre obiceiurile de sânziene este cel al fetelor nemăritate care-și visează ursitul. Buchetele de sânziene sunt puse sub perne, iar cununile sunt aruncate pe acoperiș. Dacă până dimineață se prind fire de lână, atunci ursitul va fi cioban. O pană? Va avea gospodărie cu multe păsări. Așa glumesc sătenii. În România există cam nouă specii de sânziene, și sînt și albe, și galbene.

Sunt considerate flori sfinte fiindcă au inflorescențele sub formă de cruce.

La Șirnea, demult, le aninau de cuiul de la poartă să le apere casele de fulgere și duhuri rele.

Zeama de la fiertura din flori din sânziene se folosea ca să se-nchege iaurtul.

Femeile care-și ajutau bărbații la câmp, aplecându-se să facă snopii, își legau sânziene la șale și credeau în puterile lor vindecătoare.

Era încă de pe-atunci în obiceiul oamenilor să caute simboluri cu valoare de oracol, să încerce să deslușească în mijlocul naturii și-al unui pustiu fără alte mijloace, în buchete de sânziene, ce-o să le aducă viața în acel an.

***

Vechile obiceiuri au rămas la Șirnea datorită lui Nicolae Frunteș – și de asta muzeul din sat îi poartă numele. Nicolae Frunteș a construit până și-un monument în vârful colinelor când nu era voie, sub comuniști, să păstreze memoria celor treizeci de săteni din Șirnea care muriseră în luptele din timpul celor două războaie. Șirnea era la granița cu imperiul austro-ungar. Nicolae Frunteș era respectat în sat și oamenii îl urmau. Mai întâi făcea el. Apoi, văzându-l, i se alăturau și ceilalți.

na din

În 1965 a fondat muzeul satului în fosta clădire a primăriei, care se mutase la Fundata.

S-a încăpățânat și-a deschis un prim drum pentru ceea ce astăzi numim un concept: turismul rural românesc.

Cei care îi duc memoria mai departe în Șirnea sunt copiii lui – Angela Mărculescu, profesoară de biochimie la Universitatea Transilvania din Brașov și Radu Frunteș, care locuiește mai tot timpul în Șirnea și predă sport la școala din sat.

„Tăticul a fost un vizionar. Șirnea a fost primul sat turistic din România. Mergeam cu dânsul și cu copiii din casă în casă să convingem oamenii să nu-și arunce mobilierul vechi și să i-l dea tatei să facă un muzeu de etnografie. Ce-a mai făcut? A vorbit cu biroul de turism din Brașov și a stabilit ca toți turiștii străini care veneau la Brașov să aibă și o zi de Șirnea. Iarna se duceau oamenii cu sănii cu zurgălăi până la drumul național și luau turiștii. Aici, îi așteptau copiii îmbrăcați în costume naționale cu pâine cu sare. Făceau cu rândul. A murit în 1986. E înmormântat pe deal, este cu noi”, povestește Angela și-și ridică brațul spre o colină în vârful căreia se zărește biserica și cimitirul dintre brazi.

Cu ajutorul unor fonduri europene și în parteneriat cu un Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov, au reușit să recondiționeze multe dintre obiecte: paturi, unelte, războaie de țesut, icoane din sticlă cu rame din lemn mâncate de cari. Acum, a rămas să renoveze și cele cinci camere ale muzeului, un proiect care a fost dat în lucru de anul trecut, și să-l redeschidă, așa că au mutat toată colecția etnografică la școala din sat.

Printre obiecte, se află și o farfurie familială imensă din lemn, rotundă, cu douăsprezece lăcașuri sculptate – mămăliga se punea în centru, laptele în lăcașuri și fiecare din familie mânca așa.

E felul lor de a continua să slăvească din obiceiurile vechi românești.

Între etajele colinelor verzi de pe care mai iese în relief câte o casă și haita ei de câini, la Șirnea se oprește timpul și prin turiștii, și investitorii care vin aici rămâne vie o frântură de lume.

Mai spune Angela Mărculescu:

„De sânziene sărbătorim la Șirnea îmbrățișarea dintre cer și pământ, momentul când atingem cosmosul.”

Basm matinal la o temperatură de șase grade

Cum poți vizita Șirnea și ce e bine să știi

Poți ajunge doar cu mașina, faci cam o oră din Brașov și șoseaua e bună;

Dacă vrei să ajungi la sărbătoarea sânzienelor, te interesezi cu un weekend înainte, dar te poți bucura de loc și de tradiții și în restul timpului;

Îmbracă-te cu echipament de munte, bocancii și un polar sunt obligatorii, chiar și vara; Șirnea e cel mai înalt sat din zonă și la 1.300 de metri, serile și diminețile, înțeapă destul de bine frigul;

Te poți caza la pensiunile din sat, câteva recomandări, aici;

Colecția etnografică din Șirnea se poate vizita la Școala din sat; cel mai bine e să îi întrebi pe localnici; De fapt, n-ar fi rău ca atunci când te cazezi să vorbești cu un localnic să te ghideze prin sat;

Mergi măcar o dată prin fânețe și coline la cules de flori de câmp, fragi și ciuperci; Ceaiul din cimbrișor proaspăt e perfect pentru serile la munte;