Cum va arăta viața culturală după pandemie? Ce se schimbă pentru artiști, și pentru public? De ce evenimente o să puteți să începeți să vă bucurați în sfîrșit în offline?
Al doilea interviu din seria Viața culturală după pandemie o are ca invitată pe Antoaneta Cojocaru.
De curând, o puteți vedea în premiera „Gala de musical”, la Opera Comică – spectacol în aer liber. Și pregătește la Teatrelli o comedie, „Să vorbesc cu tine” de Ana-Maria Bamberger, care va fii difuzată mai întâi online, apoi se va juca în sală.
Antoaneta este una dintre cele mai apreciate actrițe tinere de teatru și film de astăzi, cu numeroase roluri în teatrele din București cât și în filme. Este licențiată în arta actorului în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (2001, clasă prof. Ion Cojar), construindu-și cariera de actriță în teatre precum: Teatrul Bulandra, T.N.B, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrelli, Teatrul Dramaturgilor Români,Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian”, Teatrul de Artă, Godot, Teatrul Luni de la Green Hours, Arcub, Operă Comică Pentru Copii s.a.
Pentru performanțele sale, Antoaneta Cojocaru a câștigat mai multe premii și distincții, printre care „Înaltul Patronaj al Casei Regale a României pentru proiectul „Laboratorul de Noapte Bulandra”, primul laborator de cercetare teatrală din București.
Cu sprijinul Ministerului Culturii a construit proiectul „Hamlet și Noi”, spectacol jucat în circuit în clădiri de patrimoniu și muzee, cu scopul de a aduce în atenție patrimoniul arhitectural excepțional românesc, proiect primit extraordinar de către public.
Antoaneta, ce a însemnat perioada aceasta de pandemie pentru tine și cum i-ai făcut față?
Deși perioadă asta a fost dificilă pentru toată lumea, cred că foarte brutal s-a resimțit în rândul oamenilor de cultură, și în special în rândul artiștilor care performează pe scenă. Și aici mă număr și eu. Mi s-au anulat turnee, spectacole, proiecte noi, pentru o perioadă nedeterminată. Și asta m-a costat, desigur, în toate felurile.
În plus, meseria mea are și o componentă fizică importantă, cu care m-am descurcat mai greu…. Îmi imaginez cât de greu le-a fost balerinilor sau cântăreților de operă. Dar am încercat să văd dincolo de aceste lucruri și dintr-un punct de vedere pot spune că pentru mine a fost și ca un fel de refresh.
Am văzut spectacole pe care nu aveam timp sau posibilitatea să le văd, mi-am pus problema a ceea ce s-a pierdut valoric sau ce nevoi va avea publicul pe mai departe, am citit mult, am recuparat filme, am încercat să mă adaptez la ce înseamnă mediul online, am învățat să fac lucruri noi și chiar să gândesc diferit, astfel încât să rămân în prezent și nu într-un frigider undeva. Chiar cred că a funcționat că un moment de răgaz înainte de a mai merge mai departe, în care să ne punem problema cum vrem să mergem mai departe, mai ales.
Cum ai caracteriza implicarea autoritățior române în sprijinul culturii?
Acest moment de răgaz a devenit și o oglindă uriașă care a scos la iveală dezinteresul și neimportanța dată de autorități artei și culturii, sau pe alocuri incompetența și inerția autorităților din cultură din păcate, desigur adunate în ani și ani.
De ce ar trebui să fie cultura o prioritate, cât este din importantă și în ce s-ar traduce această prioritizare, este loc de o reformă odată cu această schimbare sau este doar o iluzie?
Cred că ne-am lămurit cu toții că forța teatrului constă tocmai în faptul că se petrece live, în interacțiune directă cu publicul, astfel încât nu poate fi înlocuit cu adevărat cu nimic online, iar beneficiile pe care le aduce umanității, într-o societate civilizată și sănătoasă nu pot fi calculate material că un profit imediat, ci având legătură cu jertfa pentru ceilalți, sunt socotite ca o medalie în timp.
Cultura este oxigenul unei societăți și orice ființă evoluată știe asta și nu poate ignora asta, tocmai pentru sănătatea societății în care există.
Cât de viciat este sistemul?
Cred că s-a văzut destul de clar în mediul online diferența între produse culturale excepționale și produse culturale întâmplătoare și știm că diferențele acestea nu se rezumă doar la bani.
Tocmai de aceea, cred că este un moment bun pentru schimbarea sistemului. E foarte necesar. (Și se vorbește despre asta de când am terminat eu facultatea….) De la discursul directorilor în primării și asumarea de referințe culturale importante, până la legi concrete care să apere în primul rând meritocrația, principala noastră problemă, nu false ierarhii. De multe ori, prin nepriceperea celor în drept, am ajuns prizonierii unor lozinci stupide legate de încasări, divertisment și tot felul de serbări, care au sugrumat creativitatea și performanțele reale.
Apoi, trebuie reglat statutul artistului și al funcționarilor culturali ca parte onorantă a societății și nu insignifiantă. Și desigur alocate bugete care să corespundă realității și depășit momentul menținerii unei panici primitive „că dacă spun ceva, mi se taie bugetul.” Personal eu am speranța că lucrurile acestea vor începe să se întâmple.
Au rulat multe spectacole online, mari producții, și ale teatrelor românești, și ale teatrelor străine. Ți se pare o soluție “de viitor”?
Cred că e o șansă să vezi cât mai multe spectacole de pretutindeni, mai ales spectacole pe care ai ajunge greu să le vezi sau deloc.
A fost interesant și mixul acesta între forme, structuri, țări și momente diferite. Cred că doar așa îți poți forma o opinie și o scară de valori reală sau poți înțelege ce nevoi ai și ce loc ocupă teatrul în viața ta.
M-am bucurat foarte tare de valul acesta de informație, destul de susținut de către public și mi s-a părut destul de trasparentă viziunea sau lipsa ei, a celor care conduc instituțiile noastre de cultură, (atenție, de cultură!) mai ales acum, când nu am mai avut mai nimic la dispoziție. Doar că online-ul nu îți poate trasmite și emoția directă și puternică pe care o trăiești într-o sală de teatru, după părerea mea, vibrația aceea unică a sufletelor împreună, de pe scenă și din sală, care este și rațiunea de a cumpăra un bilet în sală, nevoia de a fi acolo în timp ce se întâmplă pentru tine, pe scenă ceva, ce îți deschide inima și mintea și dă un sens mai plin vieții.
Ce ar trebui să știe publicul pe mai departe despre cum poate susține artiștii, pe de o parte, dar și despre cum va fi noua viață culturală?
Am observat în perioada aceasta o solidaritate extraordinară în rândul publicului cu noi și o nevoie conștientizată și exprimată destul de vocal față de artă. Ceea ce m-a bucurat foarte tare. De aceea spun că au existat și părți bune.
Probabil va fi important să se cumpere bilete la teatru, mai important decât până acum. Aceasta este susținerea cea mai mare față de un artist care se manifestă pe scenă, mai ales pe acesta nouă ordine de funcționare cu jumătăți de sală, deocamdată… Desigur, la o scară mai mare, se pot întinde multe punți între instituții pentru ca lucrurile să înflorească.
Important este să aibă nevoie în continuare de noi și e ok să își manifeste nevoia aceasta vocal, mai ales că și noi am devenit destul de transparenți în perioada asta și acum știm mai mult ca niciodată cine suntem.
Aș vrea să știe că atât așteptăm și că nu ne este frică.
No Comments