Carte Interviuri

Interviu cu scriitoarea Tracy Chevalier: „Mă întreb câte cărți ar fi trebuit să scriu fără să se vândă până să fiu nevoită să aleg un loc de muncă”

18 decembrie 2018

Scriitoarea Tracy Chevalier a devenit un fenomen internațional odată cu apariția romanului Fata cu cercel de perlă, inspirat de celebrul tablou al pictor olandez Johannes Vermeer.  Tracy Chevalier a purtat prin toate locurile unde a stat un poster cu o reproducere a tabloului – cumpărat pe când avea doar 19 ani. Fata cu cercel de perlă este și romanul care i-a deschis posibilitatea de a trăi doar din scris. Astăzi, este una dintre cele mai populare scriitoare și vorbește cu umor despre cum a fost acceptată ca americană printre britanici; ce citește;  care e misiunea literaturii – pentru Tracy Chevalier, are legătură cu empatia – și despre scrâșnetul de dinți pe care i-l provoacă mângâierea propriei pisici.

De curând, Tracy Chevalier a publicat un nou roman, în cadrul unui proiect ambițios ce revizitează mari opere de William Shakespeare. Romanul se numește Băiatul cel nou (Editura Humanitas Fiction, traducere din engleză și note de Vali Florescu) și pornește de la Othello. Personajul principal este, însă, un puști de culoare. Cu candoare, savoare și un simt excelent al cuvântului, Traccy Chevalier ridică miza în Băiatul cel nou și ne propune să ne gândim la acceptare și la spargerea barierelor dintre diferite naționalități – mai ales în ziua de azi.

Alături de Editura Humanitas Fiction pregătim un frumos GIVEAWAY de Crăciun. Oferim cadou trei exemplare din romanul Băiatul cel nou de Tracy Chevalier pentru trei dintre voi. Rămâneți aproape ca să descoperiți detaliile prin care puteți câștiga romanul.

 

Enjoy interviul cu Tracy Chevalier de mai jos. 🙂

 

***

 

Sunteți de origine americană și v-ați stabilit în Marea Britanie de mulți ani, practic, multă vreme, ați fost ceea ce am putea numi un expat.  Acum, cu romanul Băiatul cel nou deschideți o perspectivă proaspătă, contemporană asupra celebrei Othello, de Shakespeare – o poveste despre acceptare. Ce a fost provocator în scrierea romanului și în experiența dumneavoastră de a vă adapta în Marea Britanie?

Cea mai mare provocare cu romanul Băiatul cel nou a fost tocmai faptul că urmăream o poveste care a fost deja trasată de Shakespeare. De obicei, îmi creez propriile povești. Acum aveam una deja dată și a trebuit să găsesc o cale s-o fac relevantă pentru secolul XXI. A durat enorm să fiu acceptată în Marea Britanie. Dar ce am învățat din această experiență este că o bună parte din acceptare ține mai ales de mine și de felul în care mă prezint celorlalți. Dacă arăt că nu mă simt confortabil, dacă mă simt un outsider, ceilalți vor fi și ei neconfortabili. Firește, este ușor diferit decât era în anul 1980 când m-am mutat prima dată la Londra. Acum aproape orice persoană din Londra este de fapt din altă țară. Am câștigat de la britanici simțul umorului, respectul pentru excentricitate, și grația de a mă lua singură peste picior fără să-mi pierd respectul de sine.

Priviți romanul Băiatul cel nou ca pe o celebrare a tuturor posibilităților într-o lume a diversității sau ca pe o descriere a poveștilor cu care oameni de naționalități diferite sunt nevoiți să se confrunte azi?

Mai degrabă ultima variantă.  Nu cred că romanul Băiatul cel nou sărbătorește diversitatea; în schimb, ne amintește cât de dificil este pentru minorități să fie tratate cu egalitate și respect.

 

Înainte de publicarea romanului Fata cu cercel de perlă, mă  întrebam adesea dacă voi supraviețui ca scriitoare. Primul meu roman, Albastru pur, s-a vândut în foarte puține exemplare. Îmi amintesc că eram atât de încântată că este publicat, însă după ce a trecut euforia acelui sentiment, mi-am dat seama că nu voi putea continua să scriu dacă romanul nu se va vinde serios – sau, în orice caz, că va trebui să îmi câștig banii din altceva și să păstrez scrisul ca pe o distracție.

 

Tonul romanului e dulce,  mizele, însă – complexe. Care este pentru dumneavoastră semnificația revizitării unei tragedii shakespeariene astăzi?

Romanul este o reamintire că marile teme pe care Shakespeare le pune pe tapet – gelozia, prejudecata – sunt încă la fel de importante și în prezent. Omenirea nu s-a schimbat atât de mult de-a lungul timpului…

Ați reușit să ajungeți să trăiți exclusiv din scris. A existat vreun moment la început când v-ați îndoit că veți reuși ca scriitoare?

Înainte de publicarea romanului Fata cu cercel de perlă, mă  întrebam adesea dacă voi supraviețui ca scriitoare. Primul meu roman, Albastru pur, s-a vândut în foarte puține exemplare. Îmi amintesc că eram atât de încântată că este publicat, însă după ce a trecut euforia acelui sentiment, mi-am dat seama că nu voi putea continua să scriu dacă romanul nu se va vinde serios – sau, în orice caz, că va trebui să îmi câștig banii din altceva și să păstrez scrisul ca pe o distracție. Am fost norocoasă că Fata cu cercel de perlă a fost al doilea roman al meu. Câteodată mă întreb câte cărți ar mai fi trebuit să scriu fără să se vândă până să mă opresc și să aleg un loc de muncă serios. Din fericire, n-a mai fost nevoie să aflu răspunsul.

 

Este datoria mea să încurajez emaptia.

 

E adevărat că Fata cu cercel de perlă a însemnat debutul succesului dumneavoastră internațional ca scriitoare, e un roman foarte iubit și în România. Știu că povestea romanului a pornit de la un poster cu o reproducere a celebrului tablou de Vermeer, – cumpărat pe când aveați doar 19 ani – și pe care l-ați purtat peste tot pe unde ați locuit. Vă mai amintiți ce sentimente vă trezea privirea lui?

Sentimentele mele legate de tabloul lui Vermeer au fost complexe și schimbătoare. La început, pur și simplu am iubit frumusețea lui desăvârșită – lumina și culorile. Apoi, am început să mă întreb de unde vine expresia de pe chipul fetei. Pe de o parte, pare a fi îndrăgostită – mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama că ar putea fi îndrăgostită de pictor. Pe de altă parte, pare anxioasă și speriată. Expresia ei surprinde întregul vârtej de sentimente pe care iubirea le inspiră în noi, de fapt. Asta m-a făcut să mă uit la tablou des. Acum, îl privesc și-mi doresc o rezoluție. Voi ști vreodată oare la ce se gândește fata? Nu – însă mă mai pot uita în continuare, poate, poate aflu.

 

Care este misiunea unui scriitor?

Să creeze lumi în care cititorii să poată să se dilueze și să învețe cum gândesc și trăiesc alți oameni. Este datoria mea să încurajez emaptia.

 

Iată un secret: Mi se întâmplă să scrâșnesc din dinți de fiecare dată când mângâi pisica. Altfel, e o activitate plăcută.

 

Cum alegeți ce cărți să citiți?

Sunt încă suficient de demodată încât să mai citesc cronici. Păstrez mereu la îndemână o listă cu cărți despre care am citit și pe care vreau să le cumpăr. Îmi mai place să merg și pe mâna recomandărilor unor prieteni în care am încredere. Și în mintea mea există și o listă de clasici pe care știu că trebuie să-i citesc într-o zi… Am o mulțime de cărți prin casă pe care nu le-am citit. Dar câteodată mă aflu într-o librărie, văd o carte al cărui aspect estetic îmi place. O cumpar, o aduc acasă și încep s-o citesc – ignorând cu desăvârșire teancurile cu celelalte cărți care încă mă așteaptă să le citesc.

Aveți pe site-ul dumneavoastră o listă cu lucruri simpatice pe care cititorii să le știe – că albastrul este culoarea preferată, că sunteți stângace și scrieți mai ales pe canapea. Mai sunt și alte secrete?

Vorbesc des cu mine însămi.

E musai să citesc înainte să mă duc la culcare, chiar și dacă e târziu și citesc doar două, trei pagini. Dacă n-o fac, mă simt de parcă nu m-aș fi spălat pe dinți.

Mi se întâmplă să scrâșnesc din dinți de fiecare dată când mângâi pisica. Altfel, e o activitate plăcută.

Fiindcă sunteți în primul rând o scriitoare de romane istorice, ce ați spune că reprezintă istoria în secolul XXI și, vă imaginați în viitor scriind poate o carte despre un pictor sau un politician din anul 2018?

Istoria este mai importantă ca niciodată pentru a ne oferi perspectivele despre ceea ce trăim. De exemplu, este necesar să ne amintim ce consecințe au avut naționalismul de extremă dreapta și fascismul pentru Europa în anii ’30 și ’40.  Vedem cum ambele capătă din ce în ce mai multă putere și nu putem să ignorăm asta și să pretindem că este un lucru bun. Mi-aș putea imagina să scriu despre un pictor, dar despre un politician? Cu siguranță nu. Găsesc că majoritatea politicienilor sunt lipsiți de onestitate și egoiști. Au uitat ce înseamnă a reprezenta cetățenii. Poate că de aceea și rămân la a scrie despre trecut – este mult mai clar pentru mine despre ce scriu.

Găsesc pe majoritatea politicienilor sunt lipsiți de onestitate și egoiști. Au uitat ce înseamnă a reprezenta cetățenii. Poate că de aceea și rămân la a scrie despre trecut – este mult mai clar pentru mine despre ce scriu.

 

Comments

    Leave a Reply