Începe CALEIDO – un festival multicultural de arte performative care aduce publicului peste 20 de producții de teatru, dans și performance și 5 ateliere practice, alături de o serie faină de discuții online. Alflat la cea de-a patra ediție, Festivalul promovează diversitatea culturală și etnică.
Totul se desfășoară gratuit, începând din 21 mai și până pe 25 mai.
Vă puteți alege spectacolele pe care să le vizionați pe https://vimeo.com/caleido.
Printre spectacolele programate sunt: „Contemporary Hip-Hop Fusion”, susținut de Răzvan Rotaru (actor, dansator, păpușar, performer), „Inteligența corpului în mișcare”, susținut de Cristina Lilienfeld (coregrafă și dansatoare), „Your Body is a Battleground”, susținut de Cristina Regina și Paul Dunca/ Paula Dunker, „Singing Bodies / corp și voce în spațiu” – o inițiativă a performerilor Alexandra Bălășoiu și Denis Bolborea, alături de Atelier de improvizație cu Matei Lucaci-Grünberg (regizor de film și teatru, scenarist, dramaturg) sunt cele cinci ateliere prin intermediul cărora participanții pot experimenta direct modalități de exprimare corporală, de a scrie texte, de a improviza ori de a-și folosi creativ vocea și corpul.
Programul complet CALEIDO este disponibil aici www.caleido.ro/editia-a-iv-a-2021/
Mai multe, ne povestește coregrafa Andreea Novac, care este și directorul artistic al CALEIDO.
Cum este gândită ediția 2021 a Caleido? Ce vom putea vedea, ce e nou, ce e de neratat?
Ediția Caleido din 2021 este de fapt cea din 2020, pe care am ales să o amânăm pentru acest an. Am tot sperat că vom reuși să dăm spectacolele cu public, ne-am pregătit anul trecut într-o primă fază în acest sens. Apoi a devenit clar că îl putem organiza doar în mediul online. Apoi, ca să nu riscăm sănătatea echipelor artistice și tehnice am hotărât să îl organizăm în 2021. Și acum va fi tot online, parte din spectacole vor fi înregistrate, parte vor fi transmise live stream. Din păcate, mai ales că acum au început să se deschidă sălile de spectacol la capacitate de 30 – 50% pentru noi este mult prea târziu să reformatăm totul pentru a patra oară.
Sunt multe noutăți anul acesta. În primul rând sunt patru producții absolut noi (producții ale anului 2020), apoi sunt premierele din 2019, care nu au apucat să fie jucate prea des, și încă 13 spectacole invitate în Caleido, din București sau din țară. Pe lângă ele mai susținem 5 ateliere practice și înregistrăm 20 de podcasturi, cu artiștii din festival. Practic cele cinci zile Caleido înseamnă 4 spectacole pe seară (difuzate online), ateliere în timpul zile și podcasturile disponibile pe site.
De neratat sunt toate. Nu îmi place să fac ierarhii. Am gândit selecția unitar, deși spectacolele sunt diferite ca propuneri estetice și tematice. Există însă un fir roșu care le leagă între ele, care a apărut cumva organic, și acesta este dat de dimensiunea de implicare socială pe care spectacolele o dezvoltă implicit.
De ce este important pentru public să descopere (și să suțină) spectacolele și artiștii independenți?
Dacă veți arunca un ochi pe site-ul Caleido și veți citi despre spectacole pe care urmează să le prezentăm, sunt aproape sigură că măcar câteva dintre ele vă vor atrage atenția. Din punctul meu de vedere, artiștii independenți sunt voci puternice, distincte și lucide. Și în măsura în care suntem inspirați de curajul unor oameni (deși nu-mi place deloc cuvântul acesta în legătura cu arta) de a vorbi despre subiecte fierbinți sau problematice atunci vom descoperi de ce este important să vedem și spectacole independente.
Ce aduc publicului aceste inițiative independente? Cum diferă ele față de producțiile clasice, să spunem, și ce poate descoperi un spectator dacă se deschide către această aventură?
Pentru mine statutul de independent are legătură mai ales cu ceea ce alegi să pui pe scenă, despre ce vorbești și cum faci acest lucru. Cred că artiștii independenți își gândesc relația cu publicul spectator cel mai des în termeni de dialog. De aceea și temele pe care le abordează și modalitățile artistice pe care le folosesc sunt inspirate din prezent, din ceea ce ne înconjoară, ne dă bătăi de cap, ne inspiră sau ne interesează. Nu sunt promisiuni formale, nu salvează lumea, ci vorbesc despre ea, uneori cu umor, alteori emoționant, incisiv, inteligent, asumat. În final ceea ce ne duce mai departe, artiști și public împreună, nu sunt propunerile călduțe, ci interacțiunile care ne provoacă și ne dau de gândit. Așa că spectatorii, cel mai probabil, vor devenii partenerii noștri în gând, în poziționare, în atitudine și reflecție. Sau asta mi-aș dori să se întâmple.
Ce ai învățat, ca om, dar și ca director artistic de festival din pandemie?
Cred că încă mă dezmeticesc după anul pe care l-am traversat. Sunt multe de spus aici și în pozitiv și în negativ. Ca om am traversat pandemia aceasta destul de dificil. Am trăit un rollercoaster emoțional continuu, cu tot felul de descoperiri personale care, cel puțin așa simt acum, vor determina o reașezare a mea. În principal mi s-au reorganizat prioritățile. Ca artist, au venit peste mine, tăvălug, foarte multe întrebări legate de ce fac, cum fac, ce mi se pare mai pare relevant sau ce mai merită a fi spus. Am foarte multe sentimente contradictorii, întrebări, nu neapărat răspunsuri. Iar ca director artistic al festivalului am încercat să mă păstrez flexibilă și centrată. Să înțeleg că traversăm o perioadă cu foarte multe necunoscute, schimbări, restricții, că mental și emoțional nu mai funcționăm în parametrii cu care suntem obișnuiți și că toate aceste lucruri nu au cum să rămână fără impact asupra artiștilor și asupra organizatorilor deopotrivă.
Haide să ne imaginăm că spunem publicului o poveste despre spectacolele din acest festival. Cum ai alege să descrii pe scurt, în câteva cuvinte, povestea spectacolelor și temele lor?
Dacă ar fi să spun o poveste, aș vorbi de fapt despre povești care se completează unele pe altele și se întrepătrund. Sunt povești despre oamenii din jurul nostru, despre felul în care îi privim, despre judecățile pe care le formulăm mai mult sau mai puțin conștient, despre cum putem învăța unii de la alții. Apoi sunt poveștile despre noi, despre deciziile pe care le luăm și despre consecințele pe care le asumăm sau nu. Despre lucrurile care ne ies și despre locurile în care eșuăm. Povești despre întâmplările din jurul nostru, despre felul în care ne modifică viața, despre traume, dorințe, relații disfuncționale. Și apoi mai sunt povești despre rezistență, despre cei sau ceea ce este neconform sau în afara normei, despre pluralitate, diversitate și despre diferențe. Care sunt de înțeles, integrat, cultivat. Toate poveștile acestea se grupează în patru teme principale: stereotip, feminism, comunități și istorie recentă.
Descrie-ne atmosfera festivalului – ce trăim dacă participăm, cu ce plecăm acasă (în minte și în suflet). ☺
Nu mă aștept la atmosfera clasică a unui festival. Cu excepția celor 5 ateliere care se vor desfășura față în față la unteatru, spectacolele și podcasturile sunt de văzut și ascultat online. Așa încât discuțiile de după, efervescența publicului care așteaptă să intre la spectacol, minutele de dinainte de a începe, întâlnirile și prezentările, feedback-ul vor fi mai puțin intense. Cu ce plecăm îmi este destul de greu să anticipez. Selecția din acest an cred că este suficient de diversă și de puternică încât să suscite reacții foarte diferite. Poate că publicul ne va propune modalități proprii de interacțiune și de a ajunge la noi. De a ne povesti despre gândurile și experiențele proprii. M-aș bucura să se întâmple astfel.
No Comments